Raluca Turcan: Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură
Raluca Turcan a declarat că trebuie făcută diferența între pensiile speciale și cele ocupaționale, cum sunt cele din Armata și instituțiile din sistemul de apărare, notează Mediafax.
„Pe pensii speciale avem șase categorii. Evident, cele mai mari pensii există pentru magistrați. De ce nu s-a reușit până acum? Nu sunt foarte mulți beneficiari, sunt 9.500 de beneficiari cu pensii speciale, dar care și-au obținut aceste pensii speciale prin diferite tipuri de lobby în Parlament, astfel încât după ce aveam o lege bazată pe contributivitate, cred că în anul 2010, în decursul timpului au tot apărut legi speciale pentru diferite categorii. Ce înseamnă? Că s-a politizat foarte tare acest subiect”, a spus Turcan.
Ministrul Muncii a spus că pentru pensiile speciale există câteva proiecții și se încearcă să se găsească o variantă care să treacă de CCR.
„Lucrăm pe diferite variante care să aducă într-un echilibru partea de contributivitate cu partea de criterii favorizante și să intre și acești beneficiari de pensii speciale în sistemul de echitate pe care îl urmărim în sistemul public. De umblat asupra lor vom umbla. De ce nu sunt atât de radicală acum? Pentru că încercăm să găsim acea formulă juridică care să ne treacă de CCR. Sunt sinceră: riscăm ca, dacă intrăm cu o variantă foarte abruptă, CCR ne va spune că nu se poate”, a mai spus Raluca Turcan.
În România sunt 900.000 de pensionari care au pensie minimă socială. Aproximativ 3 milioane de pensionari au o pensie aproape de salariul minim.

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Toate pensiile, indiferent de ocupatia beneficiarului, trebuie calculate dupa aceeasi formula. Asa creezi echitate. Nu unuia ii calculezi dupa o formula, iar altuia cu trei perechi de oua ii mai adaugi in formula de calcul un "x 100".
Si nu este vorba numai de pensiile speciale, ci si de varstele speciale de pensionare. Un militian se pensioneaza la 47 de ani pe o pensie de vreo 4000+ de lei, adica daca traieste pana la 90 de ani tu ii platesti 43 de ani cat nu ar fi produs el nici in 3 vieti.
Dar pentu bizonul #rezist suna incurajator! hahahaha
2) va referiti doar la cei 9500 "speciali" care au pensii uriase, va faceti ca ploaua cand vine vb de cele ale secu//armata/militie, etc, ca vezi' dom'le alea "e" ocupationale. Vedeti ca CCR a zis invers la ultima respingere: cele speciale ale magistratilor sunt prevazute in Constitutie, celelalte NU.
Deci v-a si indicat pe care le puteti taia /diminua lejer. Cele multe multe, aproape 100.000 ale celor fost militari, politisti etc, la care pensia e de la 6000 in sus, adica de vreo 4 ori cat cea medie. Si vb de cea de pornire pt un ofiter simplu, la 45 ani, cunosc caz personal. Ca la aia de conducere....
Lumea pe alea e catranita, ca aia multi multi sunt amestecati printre saracanii ghinionisti contributori, vorbesc unii cu altii si vad...nu aveti cum sa acoperiti asta.
Cum majoritatea raman cu pensii sub 2000 lei si ceilalti (ca se numesc ocupationale, de serviciu, ca speciale) sunt de cel putin 3,4 ori mai mari, tot ramane problema.
Elefantul nu dispare din incapere doar pentru ca ii taiati voi o unghie de la un picior!
In sfarait spune lucrurilor pe nume
1. Sunt putini beneficiari
2. Face diferenta intre pensie speciala si pensie de serviciu
3. Spune in sfarsit ca sunt 900 000 de beneficiari de pensie sociala, adica nu au muncit, nu au cotivat, ori au lucrat cu juna de norma cativa ani.
Doamna ministru, le spune celor sociali ca gaseste ea metoda sa taie niste drepturi LEGALE, pe legile lor, cu ideea ca se vor bucura socialii ca a mai taiat din pensiile mari, ca in comunism!
Vor veni sa comenteze daca nu au facut-o deja unii troli estici, cu scopul de a induce scandal in societatea noastra.
Mai mult ca sigur falsa lor retorica va fi
Aia se pensioneaza la 45 de ani FALS legea spune 55 de ani
Aia au pensii de 7000 FALS pensia in mapn e cam 3800, posibil comandantii sa aiba 7000
Vor aduce vorba de pensia aia de 78000 a unui fost comandant de puscarie si fost procuror, care este caz singular si care cumuleaza doua pensii (ala chiar e nesimtit) dar e LEGAL.
Tin minte ca era ceva de genul 4000 de lei pe viata. Oare daca au mai mult mandate se cumuleaza?
Cred ca si primarii vroiau sa aiba pensie dedicata dupa fiecare mandat, aici este chiar mega gica aiurea sa ai pensie in cuantum de 3-4000 dupa un mandat, mai ales aia de sunt in mediu rural, de nu fac nimic un intreg mandat.