Turcan: Joi voi da un ordin de ministru prin care să fie revizuite, evaluate toate dosarele de pensie
"În acest moment aş putea spune că anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare, iar legea care a fost vânturată în faţa a milioane de pensionari într-un mod cât se poate de cinic practic va fi cel mai probabil prorogată, astfel încât, în paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formulă, să pregătim o nouă lege a pensiilor sustenabilă din punct de vedere financiar, care să aducă contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, iar undeva anul viitor pensiile să intre la plată în acest sistem nou, în baza unei noi legi a pensiilor. Ca atare, mâine voi declanşa ceea ce trebuia făcut încă din iulie, cred, 2019 şi anume să dau un ordin de ministru prin care să fie revizuite, evaluate toate dosarele de pensie în baza unor informaţii care vor fi necesare în formula de recalculare a acestor pensii. Începem acest proces de evaluare a dosarelor de pensie, aproximativ 5 milioane, cu structura actuală, cu toate că inclusiv din anul 2019 ar fi trebuit pregătită infrastructura, echipamente, softuri şi oameni", a spus Turcan, la postul public de televiziune, citează Agerpres.
Ea a precizat că va începe cu actuala structură din casele de pensii, urmând ca în perioada următoare, după ce se definitivează programele pe fonduri europene, instituţia să încerce să atragă fonduri cu care să plătească personal suplimentar pe o perioadă determinată, dar şi soft şi echipamente, astfel încât să fie grăbit procesul de evaluare şi recalculare a pensiilor.
Potrivit acesteia, ar fi nevoie de încă 500 - 1.000 de oameni pentru a fi implicaţi în acest proces de recalculare a dosarelor de pensie.
Ministrul Muncii a susţinut că procesul va fi extrem de laborios şi presupune ca toate dosarele să intre într-un format electronic pe anumiţi indicatori, după care se va termina procedura legislativă. Când va fi gata procedura legislativă şi legea, se va declanşa procesul de recalculare şi într-o perioadă scurtă de timp pensiile vor intra la plată recalculate.
Întrebată dacă vor exista şi scăderi de pensii, ea a afirmat că nu se vor opera scăderi de pensii, ci o recalculare, pentru a se introduce mai mulţi indicatori care să reflecte contributivitatea în valoarea pensiei, iar cei care ar obţine pe noua formulă cu pensii mai mici vor rămâne la nivelul actual.
"Voi anunţa mâine în conferinţa de presă care sunt indicatorii pe care îi vom lua în considerare în evaluarea acestor dosare...Mai merită spus un lucru. Pensiile vor fi recalculate pe o formulă. Formula aceasta va fi introdusă în noua lege a pensiilor. Până când eu nu negociez această formulă cu toate partidele din coaliţie, cu partenerii sociali, eu nu voi putea s-o fac publică. De aceea, mâine eu voi prezenta indicatorii pe care îi vom lua în calcul în evaluarea acestor dosare. Îi voi introduce în acel şablon electronic, astfel încât eu, în momentul în care am formula finală, să pot să jonglez cu el", a explicat Raluca Turcan.
Ea a adăugat că în momentul în care va fi finalizată legea, aceasta va include şi un mecanism predictibil de calcul al pensiilor.
Referitor la pensiile speciale, ministrul Muncii a afirmat că există şase categorii, iar cele mai mari sunt pentru magistraţi.
"De ce nu s-a reuşit până acum? O dată pentru că nu sunt foarte mulţi beneficiari. Sunt 9.500 de beneficiari cu pensii speciale, dar care şi-au obţinut aceste pensii speciale prin diferite tipuri de lobby în Parlament, astfel încât, după ce în anul 2010 aveam o lege bazată pe contributivitate, în decursul timpului au tot apărut legi speciale pentru diferite categorii, ceea ce înseamnă că s-a politizat foarte tare acest subiect", a răspuns ministrul.
- +2 (6 voturi)Banuiesc ca vor fi.... (Joi, 28 ianuarie 2021, 5:52) gigiN [utilizator]....."revizuite"-evident,in crestere-pensiile voastre speciale si...nesimtite pe care nici pnl nu le vrea desfiintate.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)D-ne Raluca Turcan. (Joi, 28 ianuarie 2021, 8:29) asavreau [utilizator]Vă ajutați și ne ajutați dacă separați pensiile pe bază de contributivitate de celelalte drepturi bănești acordate conform legii.În mod sigur în legea de majorare a pensiilor nu sunt menționate legile care au stabilit acele drepturi bănești mult hulite.În rest,sper că ați înțeles.Dacă nu,vă mreritați criticile și ,posibil,pierderea alegerilor.Acele drepturi au fost acordate prin alte legi decât legea pensiilor și,normal,sunt necesare alte legi care să stabilească cum se majorează.Majorările făcute până acum au fost ilegale.Este drept că o acțiune în justiție nu ar avea sorți de izbândă,magistrații aflându-se printre beneficiari.Separate lucrurile,se pot rezolva fără patimi,se elimină conflictele(de interese).raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Jaf in continuare (Joi, 28 ianuarie 2021, 9:58) sareta [utilizator]De cate ori s-au revizuit ,s-a redus si cuantumul lor .Niste hoti ordinari ! De ce nu respectati Legea existenta ?Nu sunteti in stare sa gestionati bugetul ,DEMISIA .raspunde trimite

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul