Valeriu Gheorghiță se așteaptă la reluarea ritmului de vaccinare în februarie

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 29 ianuarie 2021, 22:52 Revista Presei | Radio TV


Valeriu Gheorghita
Foto: AGERPRES
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că se așteaptă la reluarea ritmului de vaccinare la jumătatea lunii februarie. Totuși, Gheorghiță se declară precaut deoarece nu cunoaște calendarul de livrare a vaccinurilor din următoarele săptămâni, potrivit Mediafax.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, susține că este precaut în a oferi asigurări despre ritmul vaccinării deoarece tranșa pe februarie a fost deja diminuată. El a explicat că România va evita situația în care au ajuns alte țări nevoite să amâne a doua doză deoarece nu au destule vaccinuri.

„Dacă veneau acele doze, categoric nu făceam nicio amânare. Eu vreau să vă mai spun următorul lucru, faptul că suntem la sfârșit de ianuare și înainte cu circa 8, 9 zile suntem anunțați că prima tranșă din februarie va fi diminuată cu 20 la sută și nu cunosc calendarul de livrare pentru următoarele săptămâni. Da (n.r. răspunde la întrebarea dacă este precaut). Avem nevoie să asigurăm persoanele vaccinate în prima etapă, că vor primi rapelul. Nu putem să amestecăm lucrurile. Este un principiu pe care am mers de la început și cu siguranță îl vom respecta. Această situație se regăsește, din nefericire, și în alte țări. Țările care au accelerat campania de vaccinare se regăsesc în aceeași situație. Din păcate, sunt țări care au fost puse în ipostaza să amâne rapelul”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, la Digi 24.

Totuși, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 susține că de pe 16 februarie campania de vaccinare ar putea reveni la normal.

„Pe 15 februarie, vor veni 193.000 de doze de la Pfizer. Practic din 16 februarie estimăm că nu vom mai avea aceste sincope în activitatea de vaccinare. Planurile noastre sunt făcute doar pe baza vaccinului Pfizer”, a precizat Valeriu Gheorghiță.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















849 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by