Bebeluș din Botoșani, pozitiv COVID-19 la 24 de ore de la naștere

de D.D.     HotNews.ro
Luni, 8 februarie 2021, 10:43 Revista Presei | Radio TV


Testare RT-PCR
Foto: Hotnews
​​​Autorităţile sanitare din Botoșani au înregistrat cel mai tânăr pacient cu Covid din judeţ: un bebeluş care la doar 24 de ore după naştere, a fost testat pozitiv. Este vorba despre o fetiţă, născută la Dorohoi, scrie Monitorul de Botoșani.

Mama era în izolare, după ce fusese diagnosticată cu Covid. După ce a născut, femeia a fost trimisă la Botoșani, în Secția de Boli Infecţioase, aceasta având nevoie de terapie cu oxigen. Bebeluşul a rămas la Dorohoi, însă, aşa cum prevede protocolul epidemiologic, a fost testată şi micuţa. Spre surprinderea cadrelor medicale, rezultatul a fost pozitiv, după zeci de bebeluşi născuţi în aceleaşi condiţii, mai scrie sursa citată.

Sunt foarte puţine cazurile la nivel mondial de transmitere mamă – copil. Copilul a fost în permanenţă stabil, cu saturaţia de oxigen în limite normale, în aerul atmosferic. Va fi retestat, şi investigat pentru sindromul de detresă respiratorie a nou născutului”, a precizat un medic specialist din cadrul Spitalului Județean Botoșani.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2316 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    sanatate micutei (Luni, 8 februarie 2021, 10:53)

    fghr [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by