Florin Cîţu: Sper ca România în intre în Schengen anul acesta

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 19 februarie 2021, 0:45 Revista Presei | Radio TV


Spatiul Schengen
Foto: Wikimedia Commons/ CrazyPhunk
Premierul Florin Cîţu şi-a exprimat speranţa, joi, ca România să intre anul acesta în zona Schengen, menţionând că totul depinde de un raport MCV favorabil, de respectarea recomandărilor Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi de corectarea a "ceea ce au stricat pesediştii în justiţie", potrivit Agerpres.

"Eu sper că anul acesta (să intre România în Schengen - n.r.). România este gata să intre în zona Schengen din 2011. A apărut această discuţie cu MCV, trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot ce este posibil să avem un raport favorabil MCV, după aceea putem să discutăm despre Schengen. Dacă lucrurile merg bine, şi am început astăzi cu desfiinţarea SIIJ, şi avem un raport favorabil în ceea ce priveşte MCV, putem să sperăm să continuăm discuţiile pentru a adera la zona Schengen chiar de anul acesta. Dar, repet, depinde de noi, vrem să facem acest lucru? Vrem să facem reformă? Haideţi să respectăm recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia, să corectăm ce au stricat pesediştii în justiţie şi, apoi, veţi vedea că ne îndreptăm foarte repede spre zona Schengen", a afirmat Cîţu, într-o emisiune la Digi24.

El a spus că, dacă va fi făcut tot ce trebuie, raportul MCV din vară va fi pozitiv.

"Vreau să facem acest lucru (să intrăm în Schengen anul acesta - n.r.). Depinde de noi, de nimeni altcineva. Ar trebui să intrăm cu totul, dacă intrăm, dar s-ar putea să fie doar aeroporturile mai întâi, dar eu sper să intrăm cu totul dacă ne ţinem de ceea ce am promis, de respectarea recomandărilor MCV", a adăugat premierul.

Şeful Guvernului a mai spus că recomandarea MCV este desfiinţarea Secţiei Speciale din justiţie. "Au fost discuţii despre avizul CSM. Eu vreau să aduc aminte românilor că CSM a dat un aviz negativ şi la înfiinţarea Secţiei Speciale. (...) Cred că o secţie care a apărut prin lege trebuie corectată tot în Parlament, prin lege. Avem un for legislativ, dezbateri transparente", a mai spus Cîţu.

Cât priveşte aderarea României la zona euro, prim-ministrul a precizat că acest proces a fost întârziat din cauza crizei din 2020, dar va fi recuperat.

"Parcursul pentru euro a fost puţin întârziat de această criză din 2020. Vom face totul şi este nevoie de convergenţă reală. Vom recupera timpul între 2021 - 2024, dar trebuie să fim conştienţi că această aderare la zona euro va fi după 2024. (...) După cum văd lucrurile, am putea să intrăm în zona euro după 2024 - 2025 şi să putem să adoptăm moneda euro în 2027 sau 2028", a adăugat premierul.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3869 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Va zbura olandezul Mark Rutte de la guvernare... (Vineri, 19 februarie 2021, 0:51)

    Nyk1 [utilizator]

    ...cât de curând, deci avem o șansă!
    • +3 (3 voturi)    
      Da, dar mai trebuie sa zboare si porcii! (Vineri, 19 februarie 2021, 2:03)

      Fu Leng [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      and take a wild guess when that will happen.
    • 0 (2 voturi)    
      hehe (Vineri, 19 februarie 2021, 7:16)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Profund, rapid si mereu sagalnic! Asa cum ne-ai obisnuit, Yefreytor Nykola1!
  • -2 (4 voturi)    
    i-auzi! (Vineri, 19 februarie 2021, 1:15)

    srpc [utilizator]

    sa inteleg ca DNA-Kovesi a fost pe placul UE? daca da, bag si scot diverse in/din aceasta adunatura
  • +3 (5 voturi)    
    nu (Vineri, 19 februarie 2021, 1:18)

    gnd [utilizator]

    Nu vom intra chiar si daca vom indeplini toate conditiile, pentru ca se vor opune unii, cum ar fi olandezii de exemplu carora nu le place concurenta atunci cand le e amenintata pozitia privilegiata
    • +1 (3 voturi)    
      le indeplinim oricum (Vineri, 19 februarie 2021, 3:13)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui gnd

      mcv NU este conditie Schengen.
  • +1 (3 voturi)    
    Corectați URGENT (Vineri, 19 februarie 2021, 1:19)

    nick24 [utilizator]

    Una câte una legile modificate de infractorii acum aflați în detenție.
    Dar URGENT, că trece anul!
  • 0 (2 voturi)    
    Daca adoptam euro (Vineri, 19 februarie 2021, 6:02)

    consumator2 [utilizator]

    Manole ce mai mananca?
  • +1 (5 voturi)    
    huh (Vineri, 19 februarie 2021, 7:15)

    transpenibilus [utilizator]

    Sa vedem daca sunt de acord si troli rusi cu inyrarea Romaniei in Schengen... Nup, nu sunt de acord dupa cum se vede din comentarii. Sorry Romania, nu intram.
  • 0 (0 voturi)    
    gata cu imigrantii (Vineri, 19 februarie 2021, 8:16)

    Vic_Tor [utilizator]

    evident ca scopul este sa nu mai ramana imigrantii la Timisoara, sa plece liberi spre Ungaria. doar ca avem politie de frontiera corupta si incompetenta, zilnic intra sute de migranti in tara. doar nu credeti ca Ungaria nu isi va folosi dreptul de veto, pentru ca altfel acesti migranti vor trece imediat la ei


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by