Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat marți seară, la TVR1, că încă nu se știe dacă românii vor putea merge la slujba de Înviere și că Ministerul de Interne va colabora cu Biserica Ortodoxă, „cu delimitare foarte clară a responsabilităților fiecărui partener”, citează Mediafax.

Slujba de InviereFoto: Agerpres

„Evident că există scenarii pe care lucrăm. Urmărim evoluția. Sunt absolut convins că măsurile pe care le luăm vor duce la scăderea numărului de cazuri. Continuarea campaniei de imunizare de asemenea. Îmi doresc, eu, creștin ortodox, că așa m-am născut și așa vreau să mor, sunt convins că așa cum la Crăciun am avut o colaborare foarte bună cu toate cultele, evident cu BOR, am avut structuri în teren, mobilizate, pe componenta de prevenire, pentru rolul nostru nu este acela de a sancționa cetățenii, ci de a preveni răspândirea pandemiei. Printr-o colaborare, așa cum am avut la Crăciun, Anul Nou, Bobotează,când nu ați mai văzut niciun spectacol, cu excepția unuia singur, despre care nu vreau să vorbesc foarte mult, la Constanța, cu siguranță așa ne vom descurca și la Sfintele sărbători de Paște”, afirmă la TVR Lucian Bode.

El adaugă că va fi o colaborare cu Biserica Ortodoxă, „cu delimitare foarte clară a responsabilităților fiecărui partener”.

Întrebat dacă românii vor putea merge la slujba de Înviere, ministrul de Interne a spus: „Nu pot pot să vă spun astăzi”.

„Nu am luat în discuțiile scenariile legate de slujba de Înviere”, conchide Bode.

Alianța pentru Unirea Românilor a cerut Guvernului și CNSU ridicarea restricțiilor de deplasare în noaptea Învierii, în data de 4 aprilie pentru Paștele catolic și 2 mai pentru Sfintele Paști serbat de ortodocși: „Cu toate riscurile în fața întunericului, noi vom merge să luăm Lumina”.

Tema imaginatelor restricții de Paști de anul acesta este una momentan ireală, menită să creeze tensiuni inutile între stat și cultele religioase, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta a mai subliniat că eventuale decizii cu privire la cel mai ”ordonat și curat spațiu privat de utilitate publică din societate, acela al bisericilor”, trebuie cântărite și nu ”să declanșăm speculații”.

El precizează că nu a existat „și nici nu putea să existe” anul acesta vreo discuție oficială despre restricții de Paști.

Reacția lui Bănescu vine după ce președintele Klaus Iohannis a asigurat că nu se are în vedere impunerea unui lockdown de Paști.