Adrian Marinescu: Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 16 martie 2021, 21:00 Revista Presei | Radio TV


Adrian Marinescu
Foto: MedLife.ro
Directorul medical al Institutului Matei Balș, Adrian Marinescu, crede că următoarele două, trei luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi, și spune că la sfârșitul verii ar putea să apară un echilibru, potrivit Mediafax.

Întrebat la emisiunea Marius Tucă Show de la Aleph News cum va trece România prin următoarea perioadă, Adrian Marinescu a spus că următoarele luni vor fi dificile, dar că speră să scadă numărul cazurilor severe.

„Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi. Ce sper este să se vadă la nivelul cazurilor severe, care să scadă în momentul în care totuși cei care se vaccinează, și cei mai mulți sunt persoane vulnerabile, nu se vor mai îmbolnăvi. (...) Următoarele 2-3 luni nu vor fi ușoare, Eu cred că din iunie o să se vadă ușor-ușor, dar am spus că la sfârșit de vară mă gândesc să fie un echilibru”, a spus medicul.

Acesta crede că efectul vaccinării se va vedea, dar că valul trei ne-a prins cu puține persoane vaccinate: „Din păcate, ne-a prins valul al treilea cu un număr prea mic de persoane vaccinate. În Israel, în momentul în care au avut 25 sau 30% dintre cei vulnerabili vaccinați s-a văzut ca efect”.

Întrebat despre locurile de Terapie Intensivă de la Matei Balș, medicul Adrian Marinescu a spus că acestea „sunt aproape întotdeauna ocupate, când se eliberează un loc el e deja pregătit să fie ocupat”.

„Chiar dacă avem 30-40 de locuri în fiecare zi, 7 din 7 zile, dacă 20 de oameni sunt în camera de gardă și încă 20 se internează după, în a doua parte a zilei nu mai sunt locuri”, a explicat directorul medical al Institutului Matei Balș.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1509 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Alt Mafalda, Baba Vanga, Nostradamus. (Marţi, 16 martie 2021, 21:19)

    Tayen [utilizator]

    Păi dacă purtăm măști, ținem distanța și închidem tot ce mai mișcă, plus vaccinurile, cum mama naibii vor fi lunile mai grele?
    GRELE LA CE?
  • 0 (0 voturi)    
    Ca să știți (Marţi, 16 martie 2021, 21:33)

    Mazeta [utilizator]

    2-3 luni, adică închidere de Paște și deschidere la Campionatul de Fotbal.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by