„Situația a fost clarificată astăzi în ședința coaliției, suntem în regulă pe acest subiect. Situația e ca la Radio Erevan, legile justiției sunt în consultare publică de șase luni. Colegii de la PNL, liderii de grup, le-au primit, sunt deja două săptămâni de când Stelian Ion le-a trimis aceste legi. Stelian Ion a anunțat de la tribuna Parlamentului, de la dezbaterile pe SIIJ, a spus: săptămâna viitoare voi trimite și proiectele de modificare a legilor justiției către CSM pentru a ajunge la forma care să fie trimisă Parlamentului. Aici suntem”, a spus Barna, la Digi24.
„Astăzi, în ședința de coaliție, am clarificat, ca să nu mai fie niciun fel de echivoc. La Ministerul Justiției, Stelian Ion va avea discuții, consultări cu specialiștii partidelor din coaliție, astfel încât să trecem încă o dată în revistă toate nuanțele și toate elementele unde ar putea să existe puncte de vedere diferite. Dacă le clarificăm la nivel de specialiști, excelent, dacă e nevoie de decizie politică pe unele lucruri, va veni săptămâna viitoare în ședința coaliției. Ăsta e obiectivul: proiectul de lege ce va fi aprobat de Guvern să fie unul care are suportul asumat al întregii coaliții”, a completat președintele USR.
Co-preşedintele USR PLUS Dan Barna a anunțat, marţi, că în urma discuțiilor din Coaliție s-a decis crearea unui grup interministerial care va discuta pe tema Legilor Justiţiei, astfel încât să existe susţinere pentru acest proiect. Liberalii și-au exprimat nemulțumirea față de ministrul Justiției Stelian Ion și au criticat faptul că nu au fost consultați înainte ca pachetul de legi să fie pus în dezbatere publică.