Bode, despre trecerea poliţiştilor judiciari de la MAI la Ministerul Justiţiei: Este practic imposibil. 60% din Poliţia Română ar trebui să treacă în subordinea MJ

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 6 aprilie 2021, 22:26 Revista Presei | Radio TV


Lucian Bode
Foto: Arhiva personala

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, consideră că este imposibil ca poliţiştii judiciari să treacă de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Justiţiei, pentru că este vorba de 60% din Poliţia Română, iar acest lucru ar crea o mare problemă pentru cele două ministere, potrivit News.ro.

  • "În programul de guvernare este prevăzut preluarea Poliţiei Judiciare de la MAI la Ministerul Justiţiei. În urma unor discuţii pe care le-am avut cu Ministerul Justiţiei, şi noi, şi Ministerul Justiţiei, am ajuns la concluzia că acest lucru este, practic, imposibil.
  • Vorbim de peste 28.000 de poliţişti de Poliţie Judiciară din cei 48.000 de poliţişti cât are Poliţia Română astăzi. 60%, practic, din Poliţia Română ar trebui, conform acestei reglementări, să treacă în subordinea Ministerului Justiţiei, ceea ce ar crea o mare problemă în MAI şi o problemă la fel de mare în Ministerul Justiţiei pentru că nu ar putea să îi gestioneze", a declarat Lucian Bode, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.
El a precizat că este nevoie de un ghid al poliţistului judiciar.
  • "Astăzi un poliţist detaşat la DNA, spre exemplu, în momentul când expiră mandatul primim la MAI o solicitare de prelungire cu încă trei ani a respectivului mandat şi cred că ar fi nevoie să avem un ghid al poliţistului de poliţie judiciară astfel încât să ştii, dacă din cei 28.000 de poliţişti de poliţie judiciară doresc să ajungă la DNA o mie, din cei o mie pot fi selectaţi cei 50-150 de câţi are nevoie această structură de elită.
  • Nu să-mi vină parchetul să îmi spună că pe Popescu vreau să îl detaşaţi la DNA, şi din cei o mie care se califică profesional să poată să fie recrutaţi cei mai buni”, a explicat Bode.
Trecerea Poliției Judiciare la parchete - măsură prevăzută în programul de guvernare - este una dintre temele de dispută în coaliția de guvernare.

Vicepremierul Dan Barna a precizat că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, va avea zilele următoare, la sediul ministerului, consultări cu reprezentanţii fiecărui partid de coaliţie. El a adăugat că trebuie să existe un acord în coaliţie privind modificarea legilor justiţiei.

Copreşedintele USR-PLUS nu a dorit să exprime un punct de vedere dacă Poliţia judiciară ar trebui să rămână la MAI, cum este acum, sau să treacă la MJ, aşa cum este prevăzut în programul de guvernare.

„În momentul de faţă, aceste legi sunt în dezbatere. Nu o să mă exprim pe un punct, pentru că va fi o decizie a coaliţiei. (...) În momentul de faţă poziţia mea este de a respecta prevederile din programul de guvernare. Evit să detaliez pe conţinut. Nu am spus că mi-am schimbat poziţia reflectată în programul de guvernare”, a completat vicepremierul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2419 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Detalii? (Marţi, 6 aprilie 2021, 23:37)

    marc.andre [utilizator]

    Mai exact, care ar fi "marea problema" cu trecerea a 60% din politistii judiciari de la MAI la MJ? Concret, va rog.
    O sa isi piarda sporurile si pensionarea la 42 de ani?
  • 0 (2 voturi)    
    Problema e deosebit de complicata. (Miercuri, 7 aprilie 2021, 8:46)

    Dilematic [utilizator]

    Nu cred ca politicienii care au prevazut in Programul de guvernare aceasta masura, au realizat implicatiile unei reorganizari de asemenea anvergura.
    Se pare ca ideea apartine partidelor aliantei USR-PLUS iar acum ministrul userist al Justitiei nu mai sustine, iar vicepremierul userist Dan Barna se fereste sa comenteze aceasta fantasmagorie.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by