Vicepremierul Dan Barna, a declarat luni seară, la Digi 24, că momentan nu se gândeşte la o candidatură pentru Preşedinţia României, însă această variantă va fi pe masa de lucru, dacă actualul Guvern va performa. Momentan, spune Barna, îşi doreşte să continue în proiectul USR PLUS, potrivit News.

Dan BarnaFoto: YouTube

”În momentul de faţă sunt vicepremier în Guvernul României şi obiectivul meu este ca această campanie de vaccinare să aibă succes şi acest Guvern să treacă România de pandemie şi să o aşeze pe o direcţie de creştere economică de care avem cu toţii disperată nevoie. În funcţie de performanţa Guvernului, o să vorbim şi de candidaturi, dacă va fi cazul. Pe termen scurt, anul acesta avem în faţă Congresul USR PLUS în care, într-adevăr, îmi doresc să continui”, a declarat Dan Barna la Digi24.

Vicepremierul a adăugat că nu vrea să vorbească de pe acum despre momentul 2024, deoarece România are nevoie ”să se întâmple nişte lucruri”.

”Dacă acest guvern va avea succes, voi fi într-o poziţie în care opţiunea va fi pe masă. Dacă acest guvern din care fac parte şi performanţa mea, până la urmă, nu vor fi unele de succes, eu zic că şansele de a avea o candidatură credibilă, sunt destul de mici. Şi atunci de asta spun, nu vreau să vorbim de 2024 la momentul acesta pentru că nu doar eu, noi, România, guvernul, coaliţia, mai avem în faţă doi ani în care avem nevoie să se întâmple nişte lucruri importante pentru ţară, după care vorbim şi de candidatura la preşedinţia României”, a declarat Dan Barna.

Barna a mai precizat că doreşte să continue în proiectul USR PLUS.

”Pe termen scurt vorbim de continuarea proiectului USR PLUS în care eu cred”, a precizat Dan Barna.

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, în 17 aprilie, că nu exclude o candiatură la alegerile prezidenţiale din 2024, acest fiind ”un scenariu real” pe care-l discută cu colegii.

”Ce pot să spun acum cu fermitate este că îmi doresc să am o prezenţă cât mai consistentă în politica din România şi în următorii ani”, a declarat atunci Barna, precizând, însă, că ”nu este o chestiune de viaţă şi de moarte”.