Gheorghiţă: Avem 4,7 milioane vaccinați cu schemă completă - un mare avantaj, spre deosebire de ţările care au decis să prelungească intervalul între doze / Acoperirea vaccinală nu este suficientă

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 22 iulie 2021, 1:37 Revista Presei | Radio TV


Valeriu Gheorghita
Foto: AGERPRES
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în România sunt 4,7 milioane de persoane cu schema completă de vaccin împotriva SARS-CoV-2, ceea ce este un mare avantaj, comparativ cu alte state care au prelungit intervalul dintre cele două doze, în contextul apariţiei variantei virale Delta, scrie News.ro. Cu toate acestea, Gheorghiţă recunoaşte că acoperirea vaccinală nu este suficientă.

„În momentul de faţă vorbim de peste 4,9 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, peste 4,7 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă, ceea ce este un mare avantaj, spre deosebire de celelalte ţări care au decis să prelungească intervalul dintre cele două doze şi vedem, în perspectiva acestei variante virale Delta, cât de importantă este vacinarea cu schemă completă, pentru a ne proteja pentru riscul de spitalizare şi deces. Suntem la 7 luni de la debutul campaniei de vaccinare, dacă ne uităm la valori absolute, dacă ne uităm la valori de acoperire vaccinală, nu este suficientă faţă de imunitatea colectivă propusă de peste 70%, însă eforturile noastre vor fi susţinute în perioada următoare şi în ceea ce priveşte partea logistică, partea organizatorică şi în ceea ce priveşte partea de comunicare şi de informare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Antena3, miercuri seară.

Întrebat cum vor fi convinşi să se imunizeze cei care nu s-au vaccinat până acum, Gheorghiţă a declarat că aceasta este o misiune dificilă.

„Este o misiune dificilă mai ales în contextul în care segmentul populaţional căruia ne adresăm acum este tocmai segmentul pe o parte ezitant, pe de o parte segmentul dezinteresat de tot ce înseamnă protejarea sănătăţii personale şi a sănătăţii colective. De aceea cred că este greu tot acest proces de convingere în ceea ce priveşte beneficiile vaccinării. Sigur că evoluţia epidemiologică favorabilă a demotivat o bună parte dintre persoane în sensul în care nu neapărat au renunţat la ideea de vaccinare, ci au decis să amâne acest demers, dar aş vrea să transmit un mesaj clar, că este perioada oportună în care putem să ne vaccinăm pentru că un val patru de o amplituine importantă poate să fie prevenit, încă avem timp în această perioadă, să putem preveni o creştere importantă a numărului de cazuri”, a declarat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a adăugat că se observă o creştere cu 50 la sută a cazurilor în România, în ultimele şapte zile.

„Dacă ne uităm la media cazurilor, în România, din ultimele 7 zile, constatăm o creştere cu 50% faţă de media cazurilor din cele 7 zile precedente”, a declarat Gheorghiţă.


Valeriu Gheorghiţă: Scăderea anticorpilor este un fenomen natural, însă acest lucru nu înseamnă neapărat scăderea protecţiei



Medicul Valeriu Gheorghiţă a mai declarat miercuri seară la Antena 3 că, deşi numărul anticorpilor scade, după o perioadă de la vaccinare, acest lucru nu înseamnă şi scăderea protecţiei în faţa virusului.

„Scăderea anticorpilor este un fenomen natural pe care îl întâlnim după orice tip de vaccin, după orice tip de răspuns imun, indiferent că vorbim de un răspuns imun după boală sau după vaccinare, însă acest lucru nu înseamnă neapărat scăderea protecţiei, pentru că pe de o parte, noi când facem aceste analize obişnuite de laborator, determinăm anticorpii totali împotriva proteinei spike şi nu acei anticorpi neutralizanţi care sunt de fapt importanţi pentru protecţie, pentru neutralizarea virusului. Avem răspuns imun de tip celular şi mai avem răspuns imun de memorie. Practic, la reîntâlnirea cu agentul, cu microorganismul, în speţă cu virusul SARS CoV-2, organismul nostru produce într-un timp foarte scurt anticorpi”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, conform News.ro.

Acesta a adăugat că protecţia vaccinurilor, înclusiv în faţa variantei Delta, este de peste 90 la sută.

„Persoanele vulnerabile, persoanele vârstnice pot să dezvolte forme simptomatice şi unii pot să dezvolte, sunt situaţii rare, dar sunt cazuri în care poţi să dezvolţi o formă destul de serioasă de îmbolnăvire, dar datele actuale, inclusiv pentru varianta Delta, arată o protecţie de peste 90 la sută faţă de riscul de internare şi de deces, indiferent de tipurile de vaccin de care vorbim”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3045 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    vaccinati (Joi, 22 iulie 2021, 7:55)

    atc [utilizator]

    "... peste 4,9 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, peste 4,7 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă,..."Io-te ca se-apropie sfarsitul lunii mai, cand vom avea 5 milioane-conf. promisiunii unui-cica- Prim Ministru!
  • -3 (5 voturi)    
    Toţi antivacciniştii obişnuiesc să spună (Joi, 22 iulie 2021, 8:19)

    Bandolino [utilizator]

    Toţi antivacciniştii obişnuiesc să spună: "Eu nu sunt antivaccinist, fiindcă nu am nici o problemă cu vaccinurile vechi, introduse în trecut. Eu am o problemă NUMAI cu vaccinurile anti-covid"

    Însă adevărul este că antivacciniştii au spus acest lucru de FIECARE DATĂ când a fost introdus un nou vaccin:

    -"Vaccinurile sunt un plan diabolic de ucidere lentă în masă"
    Asta se spunea la TV în... 2011, despre VACCINUL ANTI-GRIPĂ PORCINĂ.
    Puteţi vedea videoclipul pe YouTube: https://youtu.be/JeNNO9d4zoo

    -"Vaccinul este letal"
    -"Guvernul ne obligă la moarte"
    -"Vaccinul e folosit pt. controlul populaţiei"
    Asta spuneau antivacciniştii în... 2009 despre VACCINUL ANTI-HPV.
    Titlurile de mai sus se găsesc pe YouTube la acest link: https://bit.ly/3zp7aTu

    La 10 şi respectiv 12 ani după introducerea vaccinurilor anti-HPV şi anti-gripă porcină, putem vedea că prezicerile apocaliptice ale antivacciniştilor nu s-au adeverit.
    Dacă antivacciniştii ne-au minţit DE DOUĂ ORI în trecut, atunci de ce i-am crede a treia oară?
    • +4 (6 voturi)    
      Daca guvernul (Joi, 22 iulie 2021, 11:28)

      winston_smith [utilizator] i-a raspuns lui Bandolino

      Ne’a mintit (si continua sa minta fara jena) ca cei trecuti prin boala trebuie vaccinati, si studiile expertilor au dovedit fara nici un dubiu ca e o miniciuna sfruntata, de ce i’am crede cand spun ca vaccinul e sigur? Altfel, mai spune’mi un vaccin experimental, aflat in faza de testare, despre care insusi producatorii admit ca nu se cunosc efectele adverse pe termen mediu si lung, pe care l’au facut toti adultii, in istoria omenirii?
      • -2 (2 voturi)    
        Aveţi o logică impecabilă (Joi, 22 iulie 2021, 14:02)

        Bandolino [utilizator] i-a raspuns lui winston_smith

        Dacă guvernul minte, asta înseamnă că antivacciniştii spun adevărul :)
        • +4 (4 voturi)    
          Esti ridicol. Daca guvernul minte (Joi, 22 iulie 2021, 14:49)

          winston_smith [utilizator] i-a raspuns lui Bandolino

          Inseamna ca nu putem avea incredere in el. Antivaccinisti sunt 70 % din populatie? 98% din parinti? Ca intre 12-16 ani - 98 % au refuzat vaccinul. Voi sunteti ultravacccinsti radicali, ipphondri labili psihic, eu sunt tanar si sanatos nu am de ce sa imi asumi riscul vaccinarii experimentale, atata timp cat de infectat si transmis vaccinat, nevaccinat e totuna la varoanta delta, dupa cum este dovedit de catre experti. Voi mergeti inainte cu norma de postari, timpu trece, leafa merge.
          • 0 (0 voturi)    
            "eu sunt tânăr şi sănătos" (Joi, 22 iulie 2021, 15:23)

            Bandolino [utilizator] i-a raspuns lui winston_smith

            "nu am de ce să îmi asum riscul vaccinării"

            Păi atunci ar trebui să spuneţi aşa: "eu nu mă vaccinez fiindcă sunt tânăr şi sănătos, însă vârstnicii ar trebui să se vaccineze"
            Până acum, dvs. nu aţi spus că vă referiţi doar la tineri, aţi vorbit contra vaccinurilor la modul general, ca şi cum ar fi ineficiente şi dăunătoare pt. TOATĂ LUMEA.
            În UK s-au vaccinat 98% din vârstnici, pe când în România nici 40% din vârstnici: https://bit.ly/3Bwv8OL
      • 0 (0 voturi)    
        Dacă Cîţu (Joi, 22 iulie 2021, 14:47)

        Bandolino [utilizator] i-a raspuns lui winston_smith

        minte, asta înseamnă că Orban spune adevărul?
      • 0 (0 voturi)    
        Eu am spus că antivacciniştii ne-au minţit (Joi, 22 iulie 2021, 15:02)

        Bandolino [utilizator] i-a raspuns lui winston_smith

        Dvs. mă combateţi, spunând: "Dar şi guvernul minte"
        Asta se numeşte "Whataboutism"
        https://en.wikipedia.org/wiki/Whataboutism
  • +5 (7 voturi)    
    Intrebare pt Gheorghita... (Joi, 22 iulie 2021, 8:31)

    mike123 [utilizator]

    Daca cei vaccinati pot fi purtatori COVID si pot transmite virusul, iar numarul pacientilor COVID VACCINATI din spitalele din UK si Israel este de peste 50%, care este beneficiul vaccinului?
    Initial se spunea ca vaccinul te protejeaza sa nu faci o forma grea de boala, dar atunci cum se explica ca nr celor vaccinati internati in spitale este de peste 50% ?
    Logica 1:1, spune ca mai bine sa nu te vaccinezi cu un vaccin EXPERIMENTAL, care are drept efecte secundare cheaguri de singe, miocardita si Dzeu stie ce alte efecte se mai descopera in urmatorii ani!
    • -2 (4 voturi)    
      "nr celor vaccinati internati in spitale" (Joi, 22 iulie 2021, 9:43)

      Bandolino [utilizator] i-a raspuns lui mike123

      "este de peste 50%"

      NU-I ADEVĂRAT !
      Un oficial britanic a spus ca 60% din spitalizările covid sunt NEVACCINAŢI: https://bit.ly/3wVaN23

      Şi asta nu e totul.
      Numai 1% - 2% au rămas nevaccinaţi din populaţia vulnerabilă, însă dintre aceştia provin 60% din spitalizări.
      Iată rata de vaccinare pe grupe de vârstă în Anglia, de la ONS ("Office for National Statistics"): https://bit.ly/3wWUl14
      După cum vedeţi, toate grupele vulnerabile (de vârstă >60 ani) sunt vaccinate 98% - 99% cu cel puţin 1 doză.
      • +4 (6 voturi)    
        Oficialul britanic o cam scalda (Joi, 22 iulie 2021, 11:30)

        winston_smith [utilizator] i-a raspuns lui Bandolino

        Cand azi spui una si maine o intorci la 180, e normal ca oamenii sa nu mai aiba incredere in sursele oficiale.
  • 0 (2 voturi)    
    Avantaj? (Joi, 22 iulie 2021, 11:00)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Ma tot mir cat putem fi de creativi in a gasi motive sa ne laudam. Inainte spuneam ca suntem printre primii ca numar de vaccinuri administrate la 100 de locuitor. Apoi, cand cei dispusi sa se vaccineze au reusit sa o faca, in loc sa duca o munca de convingere a scepticilor, ne laudam cu procentul mare al persoanelor vaccinate complet. Ulterior ne-am laudat ca suntem printre primii care au inceput vaccinarea minorilor.

    In timp ce ne felicitam pentru bunul mers al vaccinarii (imi amintesc declaratiile premierului in iunie, parca), Romania a ajuns penultima in UE atat la nr de vacinuri administrate/100 de locuitri, cat si la procentul celor vaccinati complet. E realitatea cruda, sunt adminstrate sub 20 de mii de vaccinuri zilnic, adica aproximativ 1 la o mie de locuitori. Altii dau zilnic peste 1%!

    Care e marele avantaj al Romaniei? Ca marea majoritate a celor vaccinati au deja schema completa? Asa puteai sa nu dai nici macar un vaccin si te puteai lauda ca nu ai nici macar o persoana cu schema de vaccinare incompleta. Alte tari care inca au un procent mare al persoanelor incomplet vaccinate ne depasesc net si la procentul persoanelor vaccinate complet. In plus, fac progrese rapide si in directia completarii schemei de vaccinare. Sunt tari in UE (de ex. BE, DE, NL) care au sanse bune ca pana in septembrie sa vaccineze complet peste 70% din populatie, iar in categoriile vulnerabile chiar peste 85%.

    D-le Gheorghita, cu tot respectul pentru munca depusa, va intreb, unde gasiti avantajele Romaniei fata de astfel de tari?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by