Năsui, despre măsura neimpozitării salariului minim: S-ar aplica tuturor, pentru că se aplică pe valoarea unui salariu minim

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 11 august 2021, 22:15 Revista Presei | Radio TV


Claudiu Nasui
Foto: Hotnews
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, afirmă la Antena 3 că măsura neimpozitării salariului minim pe economie, susţinută de USR-PLUS în campania electorală, este prevăzută în programul de guvernare. El explică faptul că, potrivit celor susţinute de USR-PLUS, ar urma să fie neimpozitate nu doar salariile minime, ci toate salariile, impozitele urmând a fi aplicate, în cazul salariilor mai mari, doar pe sumele care depăşesc valoarea salariului minim, potrivit News.

"Este o măsură care s-ar aplica tuturor (...) pentru că se aplică pe valoarea unui salariu minim. Practic, valoarea unui salariu minim nu e impozitată şi toate taxele încep de la valoarea aceea în sus. Pentru toată lumea. Practic, ăsta este un mod în care, dacă tot vrem să ajutăm economia, aşa ar trebui să o ajutăm. Este un lucru care sare în ochi imediat când te uiţi pe fiscalitatea muncii în ţările din Uniunea Europeană, inclusiv România. Dacă ne uităm pe povara fiscală pe care o pune statul asupra muncii, vedem că în România (...) e deasupra mediei. Dar dacă ne uităm pe salariile mici, vedem unde este ponderea acelei poveri fiscale şi aici suntem lideri, aici suntem cei mai tari”, a declarat Claudiu Năsui, miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3.

Conform ministrului, statisticile Institutului Naţional de profil arată că aproximativ 1.600.000 de persoane din România muncesc pentru salariul minim.

Întrebat dacă îşi permite Guvernul, la acest moment, să renunţe la veniturile bugetare care se constituie din impozitarea salariilor minime, ministrul Economiei a răspuns că "ceastă întrebare trebuie pusă şi la programe mamut de 50 de miliarde de lei”.

"Impactul acestei măsuri făcute eşalonat şi făcută aşa cum am propus-o noi este mai mic decât noul PNDL propus. Noi, în momentul negocierii programului de guvernare, am propus două opţiuni. Cea mai bună era cea în care se întâmplă această măsură gradual, pentru întreaga economie - adică pentru toate CAEN-urile, pentru toate sectoarele din economie, şi agricultură, şi industrie, şi servicii, toată lumea – primii cinci sute de lei erau neimpozitaţi în primul an, în următorul an mai puneam 500 de lei şi tot aşa şi puteam să o facem gradual. Nu neapărat 500 lei, puteam face 400”, a explicat ministrul Economiei.

Claudiu Năsui a menţionat că propunerea USR-PLUS cu privire la neimpozitarea contravalorii salariului minim este în programul de guvernare şi este "mai degrabă” prioritatea USR-PLUS.

Întrebat dacă la nivelul Executivului sunt oameni care se opun acestei măsuri, Năsui a răspuns: "Nu aş spune exact lucrul acesta, dar, în orice caz, este foarte mult pe umerii noştri responsabilitatea de a împinge această măsură”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















10211 vizualizari

  • -5 (33 voturi)    
    Nu se va aplica tuturor (Miercuri, 11 august 2021, 22:37)

    Shaolin [utilizator]

    De exemplu unui IT-ist care deja plătește impozit 0 ce să-i mai scutești?

    Oricum nu cred că sunt bani pentru astfel de scutiri. Dat fiind faptul că majoritatea populației are salarii foarte mici, apropiate de salariu minim, cam de acolo vine grosul contribuțiilor.

    Eu cred că va rămâne ca și până acum cu impozit progresiv, dar pe dos. Ca în Afganistanul de Vest.

    Și anume, câteva clase privilegiate cu salarii foarte mari vor fi scutite. În timp ce majoritatea săracă cu salarii mici va suporta cheltuielile statului. Că de... Ca să aibă IT-istul indignat și rezistent o țară ca afară trebuie bani. Și doar n-o să-i dea el.
    • +4 (26 voturi)    
      se aplica si lui (Miercuri, 11 august 2021, 23:06)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      0% din 0 e 0, deci se aplica. IT-stul indignat iti aduce mai multi bani in tara decat vanzatorul de la birt. Decat toti vanzatorii
    • +1 (25 voturi)    
      capra vecinului (Miercuri, 11 august 2021, 23:11)

      Kvothe [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      IT-istul indignat e categoria profesionala care aduce cei mai multi bani la stat (comparativ cu alte profesii), . fara aceasta scutire credema ca ar incepe exodul it-istilor in EU similar cu al medicilor. Eu ca IT-is as castiga lejer X2 mai multi bani in occident totusi prefer sa platesc cei 45%-10% in tara mea. De unde atata ura pe IT-isti ? Asa gandeste romanul.. capra vecinului..
      • +8 (14 voturi)    
        Ma indoiesc (Miercuri, 11 august 2021, 23:26)

        Tyrion.lann [utilizator] i-a raspuns lui Kvothe

        La medici aproape le-au dublat salariul in 3 ani si exodul lor nu s-a redus. Deci daca o crestere asa mare a salariului la medici nu i-a oprit sa plece, un 10% in minus la IT nu ar avea efect.
        • 0 (10 voturi)    
          sa se aplice doar la privat! (Joi, 12 august 2021, 9:07)

          wweesstt [utilizator] i-a raspuns lui Tyrion.lann

          ar trebui aplicata aceasta scutire doar celor din privat(poate pe coduri CAEN); celor de la stat sa nu li se aplice! astfel s-ar mai reduce foarte putin din decalajul urias dintre salariile din privat si cele de la stat!! deci o astfel de masura trebuie aplicat doar pe salariile din privat! pana acum, chiar si in pandemie, guvernarea aceasta s-a dovedit mai iubitoare de bugetari si speciali, chiar si decat psd-istii!
          • 0 (4 voturi)    
            ??? (Joi, 12 august 2021, 11:13)

            srpc [utilizator] i-a raspuns lui wweesstt

            un IT-ist de la o Primarie ia jumatate cat unul de la privat; problema e ca la privat lucreaza cei mai multi necalificati, de-aia este ecartul general atat de mare
            • -2 (2 voturi)    
              in romania este anomalie! (Joi, 12 august 2021, 12:37)

              wweesstt [utilizator] i-a raspuns lui srpc

              in nici-o tara din lume nu exista o asemenea diferenta ca in romania intre stat si privat!
        • +5 (5 voturi)    
          Ai uitat spaga (Joi, 12 august 2021, 12:29)

          bardiCristi [utilizator] i-a raspuns lui Tyrion.lann

          Nu doar salariul s-a dublat... aia e problema si sa dai 10-20 mii de euro pt. un loc de munca in spital e aiurea.
      • +1 (11 voturi)    
        Pai shaolin (Joi, 12 august 2021, 6:46)

        Costi888 [utilizator] i-a raspuns lui Kvothe

        A aratat cata invidie are pe itist.. dupa care a dat o si cu “rezistentii” ca deh, nu se putea abtine.. moment in care ne a aratat si cat il duce capul. Simplu!
      • +4 (8 voturi)    
        du-te in Belgia (Joi, 12 august 2021, 8:05)

        credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui Kvothe

        ca are taxe mici si pfa cu 0.1% impozit nu cu 1% ca la noi!
        e rau de tot la noi,si chiria la noi e imensa fata de afara,e rau de tot aici!
        astia care raman in tara o fac doar din patriotism!
    • +4 (8 voturi)    
      Cum vor ei se aplica si la IT-isti (Miercuri, 11 august 2021, 23:22)

      Tyrion.lann [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      Pentru ca programul e de zero TAXE la salariul minim, nu de zero impozit pe venit. Deci fara contributii la pensie, sanatate, poate si somaj (interpretabil pentru ca desi e platita de angajator e aplicata tot la salariu).
    • +7 (17 voturi)    
      Impozit venit nu e tot una cu taxe salariu (Miercuri, 11 august 2021, 23:53)

      DanielCluj [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      IT-istii sunt scutiti de impozitul pe venit, care e cea mai mica parte dintre cele trei mari taxe salariale ... partile mai mari sunt CAS si CASS. Un programator senior din Cluj plateste anual taxe pe salariu de aproximativ 20.000 de euro (la un salariu net de 2.500 de euro), doar naivii cred ca IT-istii nu platesc taxe, de fapt platesc taxe uriase. A, ca nu platesc SI impozit pe venit, asa e. Dar platesc taxe mai mari decat 95% dintre angajati.
    • +4 (18 voturi)    
      fa un calcul simplu (Joi, 12 august 2021, 0:04)

      Roman_Cetatean [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      comparativ. Salariu minim 1380, brut -2300. lei, deci cam 1000 lei se duc la stat (impozite, CAS, CASS, CAM). Ramane omul cu 1380, din care ii mai ia statul cam 15 % TVA (o medie intre cheltuueli cu TVA de 19 si TVA de 5 %, sa zicem). Deci inca vreo 207. Poate sui ceva accize, ca poate cumpara tigari, etc, taxe locale, inca 100.
      Deci statul ia de la un angajat cu salariu minim cam 1300.
      Acum un IT-ist mediu, cam 2000 euro net=10.000 lei (rotunjim Euro la 5 lei). Daca s-ar impozita, s-ar plati 1111 lei impozit la ei. Si fara impozit, oricum se platesc cAS, CASS, CAM=6.367 lei.
      Ia si de la el statul un TVA mediu de 15 % din cei 10.000 net=1500 lei. Si accize, ca fumeaza, bea alcool (mai mult, ca nah, isi permite), 1000 lei.
      Deci IT-istul "indignat" plateste statului 8.867 lei.

      Compara: 8.867 fara impozit versus 1300 lei.

      Concluzie: un IT-ist are dreptul sa fie indignat, ca plateste de 6 ORI decat cel cu salariu minim.

      Si cand are nevoie de servicii de sanatate, pt ca e aglomerat, etc, se duce tot la privat, unde mai toarna o caruta de bani, fata de cel cu minim care nu isi permite privat, ci merge la public, pe banii....ghici cui?1 da, indignatului IT-ist.

      Deci, nene, lasati-o balta, ca macane rau.

      PS: daca IT-istul pleaca in vest, castiga cel putin dublu. Si statul pierde si nu cred ca se pot acoperi instant cu 6 pe salarii minime ca sa ii aduca toti acesti bani. Deci, rugati-va sa ramana cat mai multi din astia aici, ca altfel ar fi vai si amar de bugetele de pensii, sanatate , infrastructura, etc.
      • 0 (6 voturi)    
        Rationamentul (Joi, 12 august 2021, 9:27)

        Brutus2 [utilizator] i-a raspuns lui Roman_Cetatean

        este corect pana la un punct.
        Sa presupunem ca avem un IT-st si un contabil:
        La IT-st la un salariu brut de 15385 lei se platesc fix 5385 lei taxe (CAS 25%, CASS 10%, Impozit 0%) si raman net 10000 lei.
        La contabil pentru un salariu brut de 15385 lei se platesc fix 6385 lei taxe (CAS 25%, CASS 10%, Impozit 10%) si raman net 9000 lei.
        Amandoi au salarii peste medie, se duc la clinici private, au aceleasi cheltuieli. Cum ramane cu diferenta de 1000 lei? Mai e corecta comparatia? IT-ul oare este cel care sa fie indignat? Are IT-stul inca o pereche de stim noi ce ca sa fie scutit de impozit?
        Iar replica minunata gen daca se duce in alta tara castiga de 6 ori mai mult..... asta macane mon-cher... Fiecare e liber sa faca ce vrea!
        • 0 (2 voturi)    
          mda, numai ca pe IT-sti se bate toata lumea (Joi, 12 august 2021, 17:56)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Brutus2

          Nu stiu de vreun exod al contabililor decat foarte punctual.
      • +5 (5 voturi)    
        Salariu IT in Londra (Joi, 12 august 2021, 12:04)

        Dr. Alexandru Morar PhD [utilizator] i-a raspuns lui Roman_Cetatean

        In Londra, la nivel medium in programare (backend) salariul este aproximativ £60000 pe an, adica aprox. €4300 pe luna, in mana, dupa taxe.

        In schimb, nu poti compara doar 'in vest, castiga cel putin dublu' fiindca nu e nici adevarat, nici corect. De ce nu e corect? Chiria costa £600 pe luna pentru o singura camera de 4x4 impreuna cu alti 3 flatmates in acelasi apartament subred. Este o chirie ieftina, majoritatea fiind £800+/luna sau £1200/luna daca vrei o garsoniera la marginea orasului.

        Dupa, mai sunt celelalte costuri de viata, care si ele sunt duble. In afara de asta, este si faptul ca... nu esti langa prieteni, familie, tot ceea ce te definieste. Unii se obisnuiesc, majoritatea traiesc cu un gol in interior, altii se intorc intr-un final in tara.

        Eu am plecat din tara acum 10 ani si cu toate ca am un salariu extrem de bun, nu sunt fericit deloc . Prietenii mei care castiga 'mai prost' in Romania sunt casatoriti, la casa lor, cu cercuri de prieteni si o viata sociala. Eu mi-am irosit timpul fugind dupa bani in Londra.

        Daca s-ar rezuma doar la 'unde e salariul mai mare' toata lumea s-ar muta in Norvegia.
        • +1 (3 voturi)    
          analiza incompleta (Joi, 12 august 2021, 23:13)

          Roman_Cetatean [utilizator] i-a raspuns lui Dr. Alexandru Morar PhD

          in Londra un ITist bun, care in Ro e la 2-3000 euro net se duce pe la 8-10.000 euro net. La banii astia, sa stiti ca isi cam permite sa stea singur sau sa isi cumpere totusi un apt, chiar asa de oribil de scumpe cum sunt acolo.
          Eu am facut o comparatie pe medie, cu cele vestice, adica nu ITist din Londra, ci general, undeva, din NL, DE, Irlanda, etc. Nu e musai sa locuiasca intr-un oras super-scump la 4000 euro. Si la banii astia, is multe locuri in vest unde ii poate castiga si nu trebuie sa cheltuie 2000 pe chirie.
          E drept ca e pb distantei, acum depinde de fiecare, isi poate face prieteni si social life, casatori si pe acolo, comparatia cu cei din Ro care ar fi fericiti pt ca isi fac familii e aiurea. Adica , daca lucreaza prin occident nu se mai poate casatori, etc sau cum?
          Uitati insa de conditiile mult superioare in vest, de faptul ca totusi lumea e mai civilizata, ca nu intalnesti asa frecvent cocalari, giboni , nu ti se pun manele si fac nunti pe strada etc. De sistemele de sanatate nu mai zic, ca nu sufera coimparatie.
          Deci, sa ne uitam totusi si la diferentele de trai, ca da, corect, nu vb doar de bani.
    • +4 (10 voturi)    
      Ce logica ai acolo vere? (Joi, 12 august 2021, 0:21)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

      In primul rand, ar trebui sa intelegi cum functioneaza salariul minim in Romania. Hai sa-ti explic: presupunem ca e salariu minim 500 lei, 1000 e mediu, 2000 e peste iar de la 4000 in sus este paradis SF.

      Sa spunem ca avem, asa din burta, 40% pe salariu minim, 30% pe 1000, 20% pe 2000 si putini norocosi 10% peste 4000 din cetatenii salariati.

      Statistic vorbind, daca salariul minim creste la 700, firmele nu vor mari proportional restul salariilor. Sa fim sinceri, nici macar reindexare cu inflatia nu fac angajatorii. Nici nu voi intra in polemica cu asa-zisele evaluari ale sefilor.

      Trece un an, trec doi, trec trei si la un moment dat ajunge salariul minim la 1000 de lei. Dintr-o data in loc de 40% din populatie care sa fie pe salariu minim acum avem, iarasi din burta presupunem ca o parte din cei de 1000 au crescut in urma mutarii in alte locuri, 60%. De ce? Pentru ca multi dintre cei cu 1000 nu au avut mariri, celeorlalti li s-a marit salariul indirect prin marirea salariului minim.

      Astfel cand mai sunt d-astia gen Turcan care vad ca "vai ce multi au salariu minim", in realitate sunt mai multi factori. Principalul fiind lipsa reindexarii la inflatie. Dar nu intru in detalii acum.

      Mi-e greu sa cred ca tara e tinuta doar din oameni cu salariu minim din care li se ia aproape jumatate.

      Dar hai sa continuam asa si sa presupunem ca din 60% al nostru ipotetic din salariati ajungem cu angajati fara sa plateasca impozit.

      Si vii tu si zici "câteva clase privilegiate cu salarii foarte mari vor fi scutite". Adica? Cei care au salarii mari si nu au salariu minim vor plati impozit. Si continui cu "majoritatea săracă cu salarii mici va suporta cheltuielile statului.".

      Tu ai citit articolul? Spune clar ca aia cu salariu mic nu platesc. Deci cine ramane?!

      Oi fi tu un super doctorand in Economie sau care studiaza Piata Muncii si nu stiu eu, ca logica ta ma depaseste.

      Sau doar cautai pretext s-o bagi p-aia cu rezistenti si ura pe IT-isti?!

      Ca asa pare. Ură pură si atat
      • 0 (6 voturi)    
        hm (Joi, 12 august 2021, 11:17)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        ma intreb de unde legatura asta continua intre #rezist (sustinatorii multinationalelor si inamicii saracilor) si IT-isti; tu ai idee de ce?
  • 0 (16 voturi)    
    Impact bugetar (Miercuri, 11 august 2021, 22:52)

    Tyrion.lann [utilizator]

    Ar fi (500/2300)*1000(aprox taxe la salariul minim)*12 luni* 5.500.000 salariati=aprox 14 miiliarde de lei in primul an.
    Apoi in urmatorul an ar fi dublu, 28 mld, apoi 42 mld, apoi 56 mld apoi aprox 66 mld. In fapt mai mult pentru ca salariul minim ar creste si el.
    Deci vreo 206 mld lei cel putin in 5 ani.

    PNDL-ul trecut era pe 4 ani, deci 206 mld pe 5 ani versus 50 mld pe 4 ani.

    Concluzia:
    Nasui este un mincinos demagog si populist, cu exact aceeasi abordare care a avut-o si PSD-ul cu cresterea pensiilor.
    • +3 (5 voturi)    
      Gresit (Miercuri, 11 august 2021, 23:57)

      DanielCluj [utilizator] i-a raspuns lui Tyrion.lann

      E vorba de impozitul pe venit pe care sa nu-l mai platesti, nu de taxele salariale in general. Impozitul pe venit la un salariu minim e doar vreo 114 lei. Deci daca il scutesti pe cel cu salariu minim de plata impozitului, ii creste salariul net cu 114 lei. Deci alea 14 mld pe care le calculai ca si impact in primul an sunt de fapt vreo 1.5 mld ...
      • 0 (4 voturi)    
        e vorba de 109 lei (Joi, 12 august 2021, 0:38)

        ploiesteanu [utilizator] i-a raspuns lui DanielCluj

        pentru cei sub 3000 de lei și de 149,5 bani primiți în plus pentru cei cu salarii mai mari de 3000 lei. Asta din cauza deducerii. Dar sunt cazuri diferite, de exemplu cei care au copii mulți vor primi o sumă mai mică, din păcate.Să vedem legea, e posibil ca toate aceste inechități să dispară.
      • +5 (9 voturi)    
        NT (Joi, 12 august 2021, 8:27)

        Cetateanu [utilizator] i-a raspuns lui DanielCluj

        N-a spus de impozitul pe venit! A spus de multe ori de TAXE, ceea ce e altceva. Poate sa o dea la intors acum, dandu-si seama ce imbecilitate promova. Practic lasa fara pensie si asigurari medicale 1.6 milioane si creea o noua categorie eventual de speciali. Pe de alta parte O MARE PARTE din cei cu salariul minim sunt PFA sau patroni de srluiri mici (prcum dentistul de la PG) care in fapt acumuleaza si se platesc pe alte scheme (dividente etc). Astia apar ca de 2 ori cel putin scutiti de impozitul pe venit! Deci al'de Nasui ar trebui sa stea linistit ca nu le are cu economia, sau vrea s-o dsitruga (?) , si sa-si miste neuronul sa gaseasca alte scheme de a-si promova partidul in randul plebei.
      • +1 (7 voturi)    
        Sunteti ori ignorant ori rau intentionat (Joi, 12 august 2021, 10:02)

        Tyrion.lann [utilizator] i-a raspuns lui DanielCluj

        E vorba de Zero TAXE nu de impozit pe venit. Inclusiv Barna la campania prezidentiala a spus clar asta. Unde ati vazut sa zica vreun USR-ist de IMPOZITUL PE VENIT zero? Doar daca acum, ca si fanii lor infocati, isi dau seama ca e o prostie monumentala ce ar cauza o gaura in buget ce nu poate fi acoperita.
        • +2 (2 voturi)    
          Daca e asa ... (Joi, 12 august 2021, 19:24)

          DanielCluj [utilizator] i-a raspuns lui Tyrion.lann

          Daca e zero taxe adica scutire de CAS si CASS, cine va plati pensia? Dar asigurarea de sanatate?
          E posibil ca ei sa-si fi propus sa elimine toate taxele (daca site-ul zerotaxe.ro e al lor, asa reiese de acolo), dar pentru a face asta trebuie sa acoperi de undeva CAS si CASS pentru acea persoana. Daca le acoperi de la buget, atunci da, creezi o gaura mare. Nu cred ca cineva cu minte la cap vrea sa propuna asa ceva. Insa eliminarea impozitului pe venit ar fi ceva realist (desigur, impactul ar fi mult mai mic, practic ar creste salariul minim net cu sub 10%). Nici nu cred ca i-ar lasa UE sa faca taxe zero pe salariu ... dar ar disparea munca la negru, insa statul nu ar avea de castigat nimic din asta, pentru ca oricum n-ar incasa deloc taxe pe salariul minim :D In plus ar fi incurajate firmele sa dea salariul minim, ca pe ala nu sunt taxe deloc :D
          • +2 (2 voturi)    
            Ma bucur ca ati ajuns la acelasi gand cu mine (Joi, 12 august 2021, 21:31)

            Tyrion.lann [utilizator] i-a raspuns lui DanielCluj

            Priviti cum dna deputat USR Pruna explicit anunta acest site, cu propunerea ca salariul net sa fie egal cu cel brut pentru un salariu minim, si sa fie taxat doar ce depaseste acel nivel, bineinteles cu povara pe bugetul de stat:

            https://www.businessmagazin.ro/actualitate/cristina-pruna-usr-zero-taxe-pe-salariul-minim-o-gura-de-oxigen-nu-20006441

            Sper ca acum realizati prostia imensa a celor ce au propus acest lucru.

            Imi cer scuze daca v-am jignit, am inteles acum ca doar nu erati la curent cu aceasta propunere a lor.
  • -2 (20 voturi)    
    Lol (Miercuri, 11 august 2021, 23:25)

    HP [utilizator]

    Am cel putin 10 vecini de strada fara studii universitare care abereaza mai putin decat uratania asta userista.

    Cum adica "neimpozitate" ? Adica scutite de impozitul pe venit ? Sau scutite de impozit + CAS + CASS + care mai sunt ? Adica fostul brut sa devina net ?

    De unde acoperim gaura aia uriasa la buget ?

    "Pai si alte programe sunt neimpozitate".

    "Pai si in alte tari e ceva asemanator".

    Ba nimicule, pana copiezi toate ineptiile, fa-ti temele, discuta cu cealalta panarama de la finante, alcoolistul ala inutil si chel, si vezi de unde puneti in loc banii, ca ne-ati imprumutat destul si degeaba.

    Daca te doare atat de grija celor 1.500.000 care stau pe minim, atunci dublati gradual minimul, in urmatorii 3 ani.

    Asa veti avea si venituri extra la buget, chiar foarte mari, si oamenii vor putea trai minim decent, si toti veti fi multumiti.

    Cu prosteala asta nu faceti decat sa fiti in continuare neoliberali, adica dusmanii naturali ai poporului pe care ati jurat sa il serviti.
    • +1 (11 voturi)    
      Hp (Joi, 12 august 2021, 6:52)

      Costi888 [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Tu esti constient ce impact are dublarea salariului minim? Majoritatea angajatilor cu minim pe economie lucreaza in privat. Daca tu vii si modifici din pix salariul minim te vei trezi cu o gramada de someri. Apoi, vei lovi tot in privat si poate chiar si la stat de data asta pt ca imediat exista clasa cu salarii medii. Iar salariul minim dublat = salariul mediu, care la randul lui va trebui marit si el.. tot din pix.
      Dublarea salariului minim din pix este un nonsens mai mare decat scutirea impozitelor pt salariile minime :)
      • +1 (3 voturi)    
        ai uitat inflația (Joi, 12 august 2021, 9:30)

        di livio [utilizator] i-a raspuns lui Costi888

        dacă crește salariu minim explodează inflația și ne pleacă marii investitori care nu pot plăti dăcît numa salarii de 300 euroi...da văd că inflația tot a explodat deși n-au crescut pensii, salarii, alocații, nimic...așe-i, impactu, impactu devastator al creșterii salariului minim...scumpirile la curent și gaze n-au impact devastator, de fapt nici nu-s scumpiri, îs alinieri și liberalizări pe care le cere piața liberă autoreglabilă...în Ro piața liberă reglează cel mai cu spor, sau poate dăcît regulează
    • 0 (0 voturi)    
      in 2015 la 1 ianuarie salariul minim era de 975 le (Joi, 12 august 2021, 18:28)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui HP

      in 2019- 1 ianuarie 2080 lei
      Deci putem spune ca PSD-ul a dublat salariul minim. Si acum intrebarea este de ce oamenii aia sunt tot saraci? Chiar daca tinem cont de trucul malefic al PSD-ului de a include CAS si CASS-ul in salariul brut tot e o crestere reala de 50%. Si totusi toti se plang ca nu e suficient. De ce oare? Fiindca marirea salariilor din pix este ca salvarea de la inec prin auto-tragere de par!
  • -4 (8 voturi)    
    foarte interesant este un fapt (Miercuri, 11 august 2021, 23:56)

    ploiesteanu [utilizator]

    la toate salariile se anulează acei 10% impozit pe venit
    din salariul minim. Pentru salariul minim e vorba de 109 lei și asta pentru că există o scutire de 405 lei deducerea personală din care nu se percep cei 10%. Pentru salariile brute care depășesc 3000 de lei această deducere nu există, prin urmare impozitul de 10% este dintr-o sumă mai mare, și ajunge la 149,5 lei. Deci beneficiarul unui salariu mai mare de 3000 de lei va avea în plus 149,5 lei iar cel cu un salariu mai mic de 3000 de lei va fi scutit de un impozit pe venit de doar 109 lei. Năsui fă ceva! :))
    • +1 (9 voturi)    
      Năsui fă ceva! : (Joi, 12 august 2021, 3:16)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

      da-ti demisia!
      • 0 (6 voturi)    
        Regret că trebuie să o spun. (Joi, 12 august 2021, 9:47)

        Rescator [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

        Ori de câte ori văd poza acestui individ îmi stric
        ziua.Acest Năsui-Motorola este ambasadorul în
        România al grupului securisto-mafiot de la Chicago.
        Pentru el este o sarcină și o bucurie să pună
        umărul la prăbușirea României.
    • +1 (3 voturi)    
      Se intreaba cineva (Joi, 12 august 2021, 9:31)

      Brutus2 [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

      De ce unii au salarii mai mari si altii mai mici?
      • +1 (3 voturi)    
        ? (Joi, 12 august 2021, 11:21)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui Brutus2

        asta e sora cu "cat costa painea" :)))
        unde sa aiba salarii mari si mici? per total lume, tara, economie, ramura, firma, sectie, birou? motivele sunt de la performanta generala la cea individuala si, foarte important, relatiile de grup
  • +5 (15 voturi)    
    >>>>>>>>>>> (Joi, 12 august 2021, 0:18)

    chhe [utilizator]

    Ar fi o masura, evident, inflationista dar mult iubita de popor. Mai multi bani, raportati la aceeasi cantitate de marfa, daca nu mai mica. Multumesc, nu vreau.
    • +1 (9 voturi)    
      Atunci să mărim taxele (Joi, 12 august 2021, 5:37)

      ploiesteanu [utilizator] i-a raspuns lui chhe

      Precis e o măsură neinflaționistă.
      • -2 (6 voturi)    
        Sa ni se dea! (Joi, 12 august 2021, 9:38)

        Brutus2 [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

        Ca asa e bine, sa ni se dea, ca are statul de unde! In Romania de astazi doar daca nu vrei sa muncesti nu ai unde... dar stai, ajutoare, asistati, minim crescut, ISR, speciali, bugetari...... mai toti neperformanti, neproductivi, neaveniti si nesimtiti! Toti vor sa li se dea, ca are de unde statul.... DE UNDE MA SA VI SE DEA?
        Pentru toti cei care muncesc corect si platesc taxe, pe toti ii indrum sa faca orice sa nu mai plateasca atat la stat! Cum? PFA, SRL... Oricum! Legal! De ce sa sustin niste lichele din taxele mele, de ce sa platesc 10% sanatate cand in viata mea nu am luat un paracetamol compensat? Nu vreau sa platesc mai mult decat 10% plafonat la salariul minim! Atat, ca si asa e mult!
  • 0 (2 voturi)    
    Saracul (Joi, 12 august 2021, 14:47)

    123qwe [utilizator]

    Amaratul asta nu-si da seama cat e de ridicol?
  • +2 (2 voturi)    
    Majoritatea (Joi, 12 august 2021, 14:57)

    ACP [utilizator]

    care sunt cu salariul mimim sunt de facto evazionisti. Poate prin ceva sate izolate sa fie chiar pe bune dar in rest e minim pe hartie si restul la plic. O gramada de firme mici si chiar mijlocii fac asta. Intrebarea e cine plateste gaura lasata in urma si in ce mod. Practic evaziunea mai primeste un bonus... Fie e un alt ministru visator fie isi doreste sa introduca impozitare progresiva cu peste 50% cota superioara, ca deja se plateste 43% si din cele 7% pana la 50% nu se scoate diferenta avand in vedere ponderile salariale din economie.
  • +1 (1 vot)    
    interesant, (Joi, 12 august 2021, 15:45)

    mongolul [utilizator]

    dar dobinzile alea, de la depozitele bancare ale populatiei (si firmelor) -daca sunt dobinzi, ca la ratele actuale ale dobinzilor si cate taxe bacare avem....- de ce sunt impozitate, desi sunt mai mici decat salariu minim pe economie?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by