Florin Cîțu nu va mai rezista foarte mult în funcția de prim-ministru, ”indiferent de deznodământul alegerilor, orice om de bun simț înțelege”, a declarat miercuri președintele PNL, Ludovic Orban.

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

Deși a insistat, la Digi24, că el va fi ales președinte PNL la Congresul de pe 25 septembrie, Ludovic Orban a spus că Florin Cîțu nu va mai rezista mult în funcția de premier.

Întrebat de Cosmin Prelipceanu dacă există oameni în PNL care să preia funcția de premier, dacă premierul se retrage de la guvern, în ciuda câștigării congresului, actualul lider liberal a spus: ”Ludovic Orban”.

”Dar vă spun că voi câștiga Congresul, la cum e starea de spirit în partid, la ceea ce simt la toți delegații, simt pulsul și înțeleg că, dacă în urmă cu două luni avem de ales între două variante, nu mai există decât o singură variantă bună, cealaltă fiind proastă”, a declarat Orban.

Potrivit acestuia, nu există altă soluție onorabilă și decentă decât refacerea coaliției, pentru că cealaltă variantă ar fi un guvern PSD.