Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că a lucrat foarte bine cu fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea şi "mare parte" din succesul PNRR i se datorează acestuia, relatează Agerpres.

Florin CituFoto: Arhiva personala

Cîţu a adăugat că Ghinea a fost "o surpriză plăcută".

"Am lucrat foarte bine cu domnul Ghinea şi recunosc că fost o surpriză plăcută. Nu-l ştiam dinainte foarte mult, dar am lucrat foarte bine şi o mare parte din succesul acestui PNRR i se datorează domniei sale. A lucrat foarte ok. E un om care nu a ieşit să atace sau să zică ceva, deci nu e un om care a intrat în această luptă după aceea, e un om care îşi vede de treabă în continuare. De astfel de oameni avem nevoie în Guvernul României", a afirmat Florin Cîţu la B1 TV.