Preşedintele PSD Marcel Ciolacu spune că, dacă invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis la consultări, la Cotroceni, va fi una formală, le va recomanda colegilor săi ca PSD să nu se prezinte. În cazul în care această invitaţie nu va fi formală, PSD va merge cu un program de guvernare pentru susţinerea unui guvern de specialişti.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Haideţi să vedem forma de invitaţie a preşedintelui. Dacă este una formală, ca şi data trecută, eu o să le recomand colegilor mei să nu mergem la Cotroceni. Nu are rost să mergem la o mascaradă în care să ni se spună cât de gravă e situaţia. PSD a mâncat această pâine. Am venit şi ne-am asumat când l-am votat pe domnul Orban. Am văzut ce a urmat şi în ce dezastru am ajuns”, a declarat Marcel Ciolacu, marţi seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Întrebat dacă îi pare rău că a susţinut Guvernul Orban, Ciolacu a declarat că nu, dar îi pare rău de dezastrul din zona de sănătate.

„Nu îmi pare rău, dar îmi pare rău de dezastrul mai ales din zona de sănătate, gestionat de domnul Orban. Nu am crezut că pot fi oameni atât de mici, atât de falşi care nu au nicio empatie, cinici. Aceşti oameni sunt cinici. Nu sunt medicamente în spitale pentru Covid, acum fac contracte. Nu eşti pregătit, ei au stat într-o gâlceavă şi într-un congres”, a mai afirmat Ciolacu.

Preşedinele PSD a mai precizat că, dacă invitaţia la Cotroceni nu va fi una formală, ci va fi ”pe bune”, atunci PSD va prezenta un program de guvernare pentru susţinerea unui guvern de specialişti.

În acest program se regăsesc propuneri privind plafonarea preţului la energie, compensarea facturilor plătite, subvenţionarea gigacaloriei, aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, creşterea alocaţiilor pentru copii, creşterea pensiilor, un plan în domeniul sănătăţii, dar şi detalii despre PNRR şi alocarea de fonduri la nivel local.

Marcel Ciolacu: Ori îşi refac această alianţă a perdanţilor - dar e aceeaşi Mărie cu altă pălărie, fiindcă ei se vor certa din nou - ori alegeri anticipate / Noi nu negociem cu PNL

Preşedintele PSD a mai declarat marţi seară că social-democraţii vor fie să se refacă ”alianţa perdanţilor”, dar aceştia se vor certa din nou în două-trei luni, fie să se declanşeze alegeri anticipate. Potrivit lui Ciolacu, PSD nu va negocia cu PNL.

”Priorităţile românilor sunt cu totul altele, avem legi cum sunt plafonarea preţurilor la energie, de două săptămâni stă în Parlament, nimeni nu mai discută. Opţiunea noastră este foarte clară. Ori îşi refac această alianţă a perdanţilor, dar e aceeaşi Mărie cu altă pălărie, fiindcă ei se vor certa, din nou, peste 2-3 luni. O variantă este că îşi refac alianţa, treaba lor cu cine vin prim-ministru, e treaba lor pe cine desemnează Iohannis. Oricum, încalcă Constituţia, în continuare. Ori alegeri anticipate. Nu mai există altă soluţie. Noi nu negociem cu PNL. Nu neapărat că nu ne-am dori, dar este exclus în acest moment să mai negociem cu PNL în ceea ce priveşte o susţinere de guvern minoritar. Este o asemenea bucurie în rândul Românilor că a plecat acest Guvern, încât oricâte socoteli politice ai face, nu poţi să vii cu ei”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3, potrivit News.ro.

Liderul PSD a explicat că nu se poate crea o majoritate funcţională în România.

”Eu am vorbit cu colegii mei şi cu colegi de la alte partide. Noi nu mai putem crea o majoritate funcţională şi politică în România. Această alianţă a distrus credibilitatea cetăţenilor români. A ieşit şeful statului şi a zis că cetăţenii români nu sunt apăraţi de stat, adică cred că de Domnia Sa. Sunetm în pragul unei pandemii, facem o înţelegere politică, creionând o majoritate parlamentară care îşi doreşte să meargă la anticipate. Preşedintele ia act de această majoritate, punem un guvern de specialişti până cel târziu în luna martie. Dacă vom găsi să creăm această majoritate, vom veni şi cu un calendar flexibil”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit lui Ciolacu, un guvern de specialişti ar trebui să fie funcţional pe termen scurt.

”Vorbim de profesionişti şi un program de termen scurt. Nu este un guvern de tehnocraţi, e un guvern de specialişti. În toată Europa au avut loc alegeri anticipate, nu este un capăt de ţară să avem şi noi alegeri anticipate. Stăm pe o bombă socială, pică tot capitalul românesc. Trebuie să înţelegem, soluţiile sunt în interiorul României. Nu vin salvările din exteriorul României. S-au împrumutat peste 40 de miliarde. Cu ce a crescut nivelul de trai? Au uitat total de exerciţiul financiar trecut unde mai sunt 14 miliarde de euro de atras grand, nu împrumuturi”, a declarat Marcel Ciolacu.