Ministrul Finanţelor, despre subvenţia la gigacalorie în Capitală: Îl aştept pe Nicuşor Dan să depună la minister orice hârtie, nu a depus şi nici nu m-a sunat. Dânsul face meciuri, ping-pong pe Facebook

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 30 noiembrie 2021, 22:47 Revista Presei | Radio TV


Adrian Caciu
Foto: Agerpres
​Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat marţi seară că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, nu a făcut nicio solicitare la Ministerul de Finanţe pentru subvenţia la gigacalorie, în schimb „face meciuri, ping-pong pe Facebook” cu ministrul Finanţelor, în plină iarnă.

„Raportarea la domnul primar mi se pare aşa... Îl aştept să depună la Ministerul Finanţelor orice hârtie, nu a depus şi nici măcar nu m-a sunat. Restul este o reinventare a domnului Nicuşor Dan, din punctul meu de vedere, în care la oră de iarnă, când ninge mâine-poimâine, deci putem să avem zăpadă oricând, dânsul face meciuri, ping-pong pe Facebook, cu ministrul Finanţelor. Îl aştept instituţional, să facem o discuţie. La Ministerul Finanţelor sunt toţi banii necesari, pentru orice”, a declarat Adrian Câciu, marţi seară, la România TV, întrebat fiind dacă primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat sprijin de la Ministerul Finanţelor pentru termoficare, relatează News.ro.

Întrebat, de asemenea, dacă bucureştenii vor plăti 900 de lei gigacaloria, Câciu a răspuns că el ca bucureştean va judeca la vot.

„Este problema dânsului (a primarului Nicuşor Dan - n.r.), dumneavoastră judecaţi, voi judeca şi eu ca bucureştean, la vot. Dar în principiu, domnul Nicuşor Dan solicită Ministerului Dezvoltării bani pentru reechilibrare pentru subvenţia la gigacalorie. Nu pot să îl tratez pe primarul Capitalei diferit de alţi primari din România, din perspectiva finanţării. Ministerul Dezvoltării la fel, nu poate să trateze o singură primărie. Atunci se face o centralizare, se naşte un act normativ, finanţarea este asigurată pentru toată lumea”, a declarat Câciu.



CITEȘTE ȘI:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2267 vizualizari

  • -2 (16 voturi)    
    Scaunul ala de la Finante e uns cu ceva (Marţi, 30 noiembrie 2021, 22:54)

    vladionvladion [utilizator]

    toti astia de trec pe acolo in ultima vreme o iau razna. Asta pe la Romania TV
  • +2 (12 voturi)    
    Caciu asta vorbesta ca Catu. Trebuie subtitrat (Marţi, 30 noiembrie 2021, 23:16)

    Kivek [utilizator]

    Citez: "l aştept să depună la Ministerul Finanţelor orice hârtie, nu a depus şi nici măcar nu m-a sunat. Restul este o reinventare a domnului Nicuşor Dan, din punctul meu de vedere, în care la oră de iarnă, când ninge mâine-poimâine, deci putem să avem zăpadă oricând, dânsul face meciuri, ping-pong pe Facebook, cu ministrul Finanţelor."

    WHAT?
    • +2 (4 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 1 decembrie 2021, 7:25)

      [anonim] i-a raspuns lui Kivek

    • +1 (9 voturi)    
      Ce nu-i clar? (Miercuri, 1 decembrie 2021, 8:37)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

      Nicușor Dan plânge prin media că vrea ajutor da guvern pentru subvenția la energia termică, dar nu merge cu justificări la cei care dau această subvenție, Ministerul Finanțelor.
      • +4 (8 voturi)    
        Nu are certificat verde... (Miercuri, 1 decembrie 2021, 10:28)

        FortApache [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        D-aia nu merge :)))
        • 0 (4 voturi)    
          Să-și delege competențele. (Miercuri, 1 decembrie 2021, 13:31)

          asavreau [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

          Dacă Nicușor Dan nu vrea să se vaccineze, lăsând bucureștenii în frig, de ce nu-și deleagă competențele cuiva care este vaccinat? Eu spun că nu-i pasă de bucureșteni.
          • +1 (1 vot)    
            Judecand dupa ce date? (Miercuri, 1 decembrie 2021, 17:32)

            karryne [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

            Cine alege sa-i creada pe aia de la PSD pe ochi frumosi nu face cele mai inspirate alegeri.

            Nu-i pasa conform cu ce spune Caciu, dar spune-mi te rog cateva cazuri in care PSD chiar a spus adevarul recent. Am deja prea multe exemple opuse.
  • +2 (2 voturi)    
    Înfumurat (Miercuri, 1 decembrie 2021, 18:51)

    finutza [utilizator]

    Mare sculă pe basculă se crede ăsta.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by