Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, la Digi 24, că evaluările elevilor şi-au pierdut din relevanţă, iar numărul celor cu medii mari este în continuă creştere. Cîmpeanu a mai declarat că supraîncărcarea programelor şcolare este un element foarte important şi că, spre exemplu, nu toţi elevii trebuie să înveţe geometrie vectorială, el însuşi neavând nevoie de asta în viaţă. ”Eu sunt absolvent de matematică – fizică şi am reuşit să fac câte ceva în viaţă şi fără geometrie vectorială”, a transmis ministrul, potrivit News.ro.

Sorin CimpeanuFoto: Digi 24

Sorin Cîmpeanu a declarat la Digi 24, luni seară, că într-un an sau doi vom avea sută la sută elevi cu note maxime, dacă se păstrează actualul trend.

”Evaluările şi-au pierdut foarte mult din relevanţă. Dacă anul trecut, 53 la sută dintre elevi aveau peste media 8,50, am cules date la finalul primului semestru şi nu mai sunt 53 la sută elevi de top, după note, peste 8,50, sunt 60 la sută. În ritmul ăsta unde o să ajungem? Dacă se păstrează acest trend, înseamnă că într-unul sau doi ani, o să avem sută la sută elevi cu note maxime şi atât”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că sunt nemulţumiri legate de supraîncărcarea programelor şi de clasele prea mari, această din urmă problemă fiind deja rezolvată.

”Clasele prea mari au început să fie rezolvate, ba chiar au creat nemulţumiri mari şi foarte mari, din cauza limitării numărului de elevi din clasă. (...) Supraîncărcarea programelor este un element extrem de important. Trebuie schimbat ceva pe acest palier. Schimbarea se cheamă planuri cadru noi, începând cu anul 2023, pentru liceu, ocazie cu care vor trebui revizuite şi planurile cadru pentru gimnaziu, care au avut şansa să demonstreze într-un ciclu ce progres au reuşit să genereze. Şi din păcate nu au reuşit să genereze un progres. Schimbările au fost mai degrabă de formă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat care este cauza, ministrul Educaţiei a declarat că aceasta ţine de rezistenţa la schimbare.

”Rezistenţa la schimbare. Nici măcar nu pot fi acuzaţi profesorii care predau o anumită disciplină că îşi iubesc atât de tare disciplina aceea încât nu au vrut să renunţe la nimic, nici din numărul de ore, nici din materia predată. Am ajuns să facem geometrie vectorială pentru toţi copiii. Eu nu cred că e necesar pentru toţi copiii geometria vectorială, de exemplu. Nu cred! Se pot supăra pe mine colegii de matematică, profesorii de matematică. Eu sunt totuşi absolvent de matematică – fizică, treapta I, treapta a II-a la Sfântul Sava şi m-am descurcat fără geometrie vectorială. Adică am reuşit să fac câte ceva în viaţă şi fără geometrie vectorială. S-ar putea să mai existe şi alţi tineri care să reuşească să facă câte ceva în viaţă, mult sau puţin, fără geometrie vectorială”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat, de asemenea, cine e de vină pentru această situaţie, Cîmpeanu a precizat că cei ca el care au fost miniştri.

”Cine să fie? Cei ca mine, care am fost miniştri şi în 2014 şi în 2015 şi n-am avut curajul şi tăria ca să nu se supere prea mută lume pe noi”, a declarat Cîmpeanu.