La Jitomir, la 150 km de Kiev, bombardamentele aviatiei ruse au afectat mai multe clădiri civile, transmite Ilie Pintea, corespondentul Radio România Actualități în Ucraina. Pentru localnici, amenințarea constantă a ajuns să fie normalitatea fiecărei zile.

Imagine din JitomirFoto: Ilie Pintea/RRA

VIDEO: Ilie Pintea/RRA

Vladimir are 50 de ani și a rămas fără casă. ”Aproape 25 de ani am locuit în această clădire, acesta este geamul meu. Mă aflam aici atunci când a avut loc bombardamentul, a fost pe 8 Martie, la ora 20:15. Avionul zbura foarte jos și știu ce spun, am fost mecanic de aviație. Peste o secundă-două, a urmat explozia”.

FOTO: Ilie Pintea/RRA

”Deodată, au sărit ușa și geamurile din cauza suflului exploziei. Pe terenul de joacă al copiilor am găsit coada bombei. O bombă de 500 de kilograme. Explozia a fost una foarte puternica, iar clădirea a fost ruptă în două. Din fericire, copii erau evacuați deja.

Soțiile, fiicele, nepoții - toți plecaseră. Locuiau aici câteva familii care au suferit răni ușoare, dar două persoane au murit. Un prieten de-al meu, aflat la pensie, avea 67 de ani, a murit pe loc. Un alt prieten a ieșit afară să fumeze și suflul exploziei l-a ucis. Una dintre vecine a plecat în vizită și asta a salvat-o”, povestește bărbatul.

Foto: Ilie Pintea/RRA

”Și un cățel aflat în cămin a murit pe loc. Era un câine de vânătoare frumos. La momentul exploziei, locuiau acolo 11 persoane. Din păcate, sirena nu a pornit la timp, a pornit după ce a avut loc explozia. Avionul zbura foarte jos, era seara și nu a fost depistat de radare. Cu câteva zile înainte de explozie, mulți locatari au plecat de acasa din cauza faptului că alături este unitatea militară, obiectiv strategic”.

Foto: Ilie Pintea/RRA

”Aproape, aveam stația de alimentare a orașului. Persoanele care au rămas, nu aveau unde să plece. Un cămin de garnizoană a fost lovit de o bombă, care a vizat unitatea militară din apropiere” - a mai spus Vladimir.

Foto: Ilie Pintea/RRA

De la începutul războiului, în Jitomir au murit nouă oameni. Orașul e o țintă strategică pentru armata rusă, datorită facilităților militare de aici. Jitomir se află în avantpostul apărării capitalei și este amenințat inclusiv dinspre Belarus. Bombardamentele au distrus mai multe facilități necesare utilităților publice.

Foto: Ilie Pintea/RRA

Zece case au fost puse la pământ de un bombardament în care două fetițe au murit. Mai multe secții ale maternității și o clădire a spitalului au fost bombardate. O școală din oraș a fost distrusă într-un bombardament, din fericire fără victime. Oamenii încearcă să recupereze ce se mai poate din locuințele distruse.

”Când filmam la Jitomir, a avut loc o nouă alarmă aeriană. Sunt câteva pe zi. Aproximat 45% din locuitorii orașului s-au refugiat în zona de vest a țării. Dinspre Kiev continuă să vină refugiați, care ajung cu greu din cauza situației de securitate”, - relatează Ilie Pintea.