Trimisul special Radio România Actualități în Ucraina, Ilie Pintea a povestit cum a resimțit săptămânile pe care le-a trăit în această țară, pe timp de război. ”Am făcut 3.000 de km în două săptămâni. Nu de multe ori în viață ai ocazia să fii prezent acolo unde se scrie istoria iar a relata de la fața locului înseamnă să fii o sursă corectă de informare.
A început să îmi placă foarte mult Ucraina, îmi plac oamenii de acolo, în primul rând, sunt foarte calzi. Am vorbit cu ei și niciunul nu m-a refuzat. A fost o singură excepție - o purtătoare de cuvânt a unui batalion ucrainean m-a evitat și mi-a spus că era foarte ocupată. Dar toți ceilalți oameni pe care i-am rugat să îmi vorbească nu m-au refuzat, acolo toată lumea vorbește cu tine”, spune Ilie Pintea.
Există propagandă peste tot!
”Încă din prima zi în care am ajuns în Ucraina, ne-am acreditat la Ministerul Apărării, sunt peste 2000 de jurnaliști străini acreditați. Ei sunt foarte dispuși să comunice, atât cât pot - este vorba despre propaganda care există peste tot și asta e principala provocare a unui jurnalist. Cele mai banale aspecte ale vieții sunt guvernate de propagandă sau de un anumit tip de comunicare.
Toată presa a fost unificată într-o singură voce, ceea ce e foarte discutabil din punctul de vedere al libertății presei. Peste tot vezi culorile galben și albastru - de la bebeluși până la panourile de pe stradă. Dacă aș fi acum student, mi-aș da licența din felul în care au știut să comunice autoritățile din Ucraina de la începutul acestui război, cu siguranță se vor scrie manuale. Sunt convins de asta.
Foto: Ilie Pintea/RRA
Își spun povestea din perspectiva victimei, ceea ce contează foarte mult. În subconștient, întotdeauna ținem cu victima, iar în acest caz - ei, ucrainenii, sunt victima. Emotia este cea care guvernează și este firesc să fie așa.
Ucrainenii îți spun partea lor de poveste. Eu am încercat, din prima mea zi în care am ajuns acolo, să găsesc și surse rusești credibile, pe care să le pot cita, dar mi-a fost imposibil. Tot ceea ce am găsit au fost niște canale de propagandă care erau evident falsificate sau susceptibile de a fi falsificate și pe care nu le poți lua în considerare într-o documentare serioasă.
Asta m-a făcut să precizez, de fiecare dată când a fost nevoie, că cifrele referitoare la victime sunt cele date de o singură parte și trebuie tratate ca atare. De exemplu, în ceea ce privește numărul de tehnică militară distrusă, am găsit o altă sursă: este o organizație care folosește sateliții și care, la 24 de ore, numără epavele dintre zonă. Asta făcea să ai termeni de comparații cu ceea ce dădea Kievul.
În ceea ce privește numărul de victime, este aproape imposibil de vorbit despre cifre măcar apropiate de realitate și am evitat cât se poate capitolul ăsta. Cifrele legate de civili sunt cât se poate de clare și, din păcate, sunt în creștere.
Uneori, te mai trezești noaptea cu gândul la ce ai văzut acolo
”Am participat la deshumarea unui bărbat ucis în prima zi de război. Omul a fost și el curios, trebuia să meargă acasă dar s-a dus până în satul vecin, pentru că auzise că au venit rușii și a început războiul. Și-a sunat soția, i-a spus unde merge și aceasta a fost ultima lor convorbire.
Rușii au tras în mașina în care se afla, aceasta a luat foc și abia după două săptămâni - când s-au terminat luptele, au putut localnicii să îl îngroape în satul lor.
Am fost prezent, alături de poliție, procuratura și familia victimei, la deshumarea cadavrului pentru a fi îngropat, apoi, în satul lui. Procuratura începuse, deja, ancheta în acest dosar, constituit într-un dosar de crimă de război. Au fost mii de astfel de cazuri.
FOTO: Ilie Pintea/RRA
Ne gândeam că Al Doilea Război Mondial a fost o lecție suficientă pentru planeta asta, dar nici vorbă! Uneori, te mai trezești noaptea cu gândul la ce ai văzut acolo. E adevărat, experiența și-a spus cuvântul, dacă ar fi să mă gândesc numai la exploziile la minele din Valea Jiului.
Din nefericire, am avut ocazia să văd astfel de scene, soldate cu victime. Până acum nu am avut momente atât de dramatice încât să mă marcheze atât de puternic.
Pe teren, am reușit să văd câteva blindate despre care știam câte ceva
Imediat după anexarea Crimeei, Ucraina s-a pregătit pentru eventualitatea acestui război. S-a pregătit din punct de vedere militar, în primul rând: armata a fost dublată ca efective și a început un program de pregătire care urma, cumva, să fie primul pas spre operaționalizarea acestor forțe pentru standardele NATO.
Perspectiva aderării la NATO era deja pusă pe masă și nu poți face asta de pe o zi pe alta, inclusiv România a făcut timp de ani de zile eforturi pentru că vorbim despre standarde comune, de operaționalizarea unor structuri, s.a.m.d.
Ce am văzut eu pe teren au fost niște blindate despre care știam câte ceva și că există în dotarea armatei ucrainene dar am citit despre sprijinul militar american și vorbim despre celebrele tunuri de 155 mm care par să fi făcut diferența, inclusiv la Harkov unde, în trei zile, Batalionul 92 mecanizat al armatei Ucrainei a distrus în totalitate un batalion rusesc cu 77 de tancuri.
Tunurile de 155 mm sunt extrem de puternice și beneficiază de muniție inteligentă: în funcție de tipul de încărcătură, au eficacitate cuprinsă între 24 și 35 de km, asta înseamnă o putere de foc susținută și o precizie foarte mare.
Imaginați-vă, prin absurd, că cineva trage cu tunul din București la Periș, de exemplu, și nimerește ținta cu o precizie de doi metri.
Foto: Ilie Pintea/RRA
Am văzut imagini inedite. De exemplu, rușii au luat din case un colțar foarte frumos pe care l-au dus în pădure, ca să stea confortabil. Au făcut un efort, desi nu avea nicio logică.
Întotdeauna, m-am gândit cum gândesc rușii. Mi se pare esențial să spui perspectiva din ambele părți. Ghidul meu de la Cernăuți, domnul Nicu, îmi spunea mereu: orice băț are două capete” - a mai spus corespondentul de război, Ilie Pintea..
