​Presa din Ucraina încearcă să supraviețuiască în urma restricțiilor foarte dure impuse de război. Ministerul Apărării a dat un comunicat prin care explică ce fel de informații nu pot fi publicate pe canalele mass-media - relatează corespondentul Radio România Actualități, Alexandru Buzică.

Vasile BâcuFoto: Alex Buzica/RRA

De la începutul războiului, mai multe canale de știri (inclusiv radiouri) s-au unit și transmit pe aceeași frecvență, sub emblema RADA. De asemenea, au fost impuse restricții privind filmarea și fotografierea, iar camerele video de bord ale mașinilor au fost interzise, pentru că pot pune în pericol securitatea națională din Ucraina.

Potrivit Ministerului Apărării din această țară, nu este permisă publicarea datelor despre livrările care se fac Forțelor Armate și nici informații privind orele când convoaiele care transportă logistica militară ar urma să intre în zonele de conflict, grav afectate.

La Cernăuți, unul dintre cei mai respectați jurnaliști este un român - Vasile Bâcu, redactor-șef al publicației Gazeta de Herța, un ziar care apare exclusiv în limba română.

”Slavă, Domnului, în afară de sirene, nu am avut atacuri directe aici, la Cernăuți. Totuși, războiul se simte, atmosfera este destul de apăsătoare. Avem mulți refugiați care vin, în fiecare zi, la sediul societății pentru ajutoare. Dar cea mai mare încărcătură sunt cei 200 de oameni care și-au pierdut viața și au fost aduși de pe front.

Zilele trecute, am înmormântat doi băieți tineri de etnie română. Asta e cel mai grav, ca ne mor tinerii...” spune, cu tristețe, jurnalistul român.

”Fiecare face ce poate. Se adună bani, se cumpără automobile, veste antiglonț..Dă, Doamne, să fie bine! E un război nedrept! S-au dat drumul la teatre, dar spectacolele au fost întrerupte de sirene, e incomod, dar nimeni nu vrea să riște cu viețile oamenilor și nimeni nu știe în câte minute ar putea să ajungă o rachetă la Cernăuți sau la Liov, ori în alt oraș.

Acum, se discută ce se va întâmpla cu școlile de la 1 septembrie, Ministerul de resort este pentru deschiderea școlilor în varianta clasică, mulți părinți sunt împotrivă. Bineînțeles, depinde cum vor evolua evenimentele...

Războiul ne-a lovit foarte dur, avem 3500 de abonați cu toate că am scăzut tirajul. Chiar în prima zi de război, trebuia să apară ziarul dar am fost nevoiți să suspendăm numărul. Totul s-a scumpit: tipografia, manopera, poșta, serviciile...publicitatea a scăzut la zero.

Suntem presă locală, foarte mult publicăm materialele despre ajutorul pe care ni-l acordă România” - a adăugat Vasile Dâcu.

Hotelul din centrul oraşului Nikolaev a fost bombardat

Continuă atacurile rusești cu rachete asupra orașelor Ucrainei, în timp ce trupele Moscovei și forțele separatiste din Lugansk au intrat ieri în localitatea Seversk din regiunea estică Doneţk.

La Nikolaev, în sud, a fost lovit un hotel și autoritățile locale anunță opt morți. Suflul exploziei a distrus şi un centru comercial din proximitate, a declarat primarul Oleksandr Sinkiewicz.

Corespondentul RRA, Ilie Pintea transmite că un alt atac cu rachete a avut loc asupra unui club al ofițerilor din Vinița, soldat cu 21 de morți, printre care și copii. Trei rachete au lovit clădirea și au afectat mai multe imobile, iar ministrul de interne al Ucrainei a ajuns în zonă.

Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA

În est, în urma unui bombardament asupra orașului Bahmut, din regiunea Donețk, o persoană a fost ucisă, iar alte cinci rănite. Şi în Kramatorsk, curentul a fost întrerupt după ce a fost lovită cu rachete rusești centrala din regiune.

Oamenii sunt sfătuiți să stea în adăposturi și buncăre. Conform unui raport al Națiunilor Unite, publicat recent, nouă milioane de ucraineni au plecat din țară de când Rusia a invadat Ucraina. Mai mult, de la începutul războiului, 349 de copii şi-au pierdut viața în bombardamente.

Foto: Ilie Pintea/corespondent RRA