Biologul și exploratorul Alexandru Stermin și-a propus să călătorească în jurul lumii înainte de a împlini 30 de ani. El a povestit, într-un interviu la Radio România Actualități, cum a reușit să facă acest lucru.
”Cand eram copil, abia așteptam să se facă sâmbătă seara, să mă pun în fața televizorului și să mă uit la Teleenciclopedia. Îmi doream ca atunci când voi fi mare, să mă duc și să văd cu ochii mei toate acele animale.
Mi-am deschis un cont și am început să fac economii în fiecare lună, aveam o satisfacție enormă. Am economisit timp de patru ani și, cu vreo șase ani înainte să plec, mi-am dat seama că am bani să merg în mai multe locuri.
M-am dus în Amazon pentru copilul din mine, dar am vrut să văd și alte locuri pentru a înțelege lumea asta în care am venit pentru că s-ar putea ca atunci când voi fi bătrân, aceasta să fie cea mai mare dorință a mea: să înțeleg lumea în care am venit”, a povestit biologul.
Hrana, la fel de importantă ca informația
”Am stat o săptămână în jungla din Amazon. Cel mai greu lucru din toată povestea a fost să găsesc o călăuză care să meargă cu mine prin junglă. Voiam să fie cineva de-al locului, care s-a născut și copilărit acolo, ca să pot vedea jungla prin ochii lui.
Pe internet am găsit o groază de persoane care făceau ghidaj, dar după vreo patru luni de căutări l-am găsit pe Roberto, care era dintr-un trib din Amazon. El era obișnuit să meargă în expediții cu tot felul de biologi nebuni care veneau să caute tot felul de animale și plante rare.
M-a impresionat felul în care el se raportau la junglă. Eu îl copleșeam cu întrebările, la unele îmi răspundea, la altele nu.
Foto: Alexandru Stermin/Facebook
Dar într-o seară, am împărțit mâncarea pe care o aveam cu el, iar gestul meu l-a crispat. Am crezut că s-a supărat, dar el mi-a spus că, din acel moment, îmi va răspunde sincer la toate întrebările pe care i le voi pune, pentru că hrana este la fel de importantă ca informația”, a mai spus exploratorul.
Roberto - călăuza din junglă ce aparține pădurii
”A fost o poveste care m-a marcat și pe care o duc cu mine de fiecare dată când merg prin pădure sau în natură. În fiecare noapte, dormeam în hamac. Dar într-o noapte am ajuns într-o zonă în care arborii erau mai subțiri, eram în mijlocul Amazonului - o pădure enormă cu un număr imens de arbori.
Dar îmi tot aluneca funia de la hamac de arborele pe care am prins-o și, la un moment dat am vrut să fac o fantă de doi centimetri ca să se prindă mai bine. Dar am fost împiedicat la timp de Roberto, care mi-a spus: ”Dacă îl rănești, e posibil ca acest copac să se usuce”.
Pădurea aceea nu era în proprietatea lui, dar am simțit atunci că el aparține, de fapt, pădurii. El are grijă de fiecare arbore și de fiecare liană.
În natură, nimic nu e perfect. Dar jungla e un ecosistem dinamic, bogat și viu. Ecosistemele, cu cât sunt mai bogate, cu atât sunt mai echilibrate, mai puternice și reziliente.
De asta avem nevoie de diversitate, de a păstra cât mai multe specii în jurul nostru. Asta dă, de fapt, echilibrul întregii planete” - a mai spus Alexandru Stermin.
Orașul - o lume care ne face, mereu, să cerem
”Mi-am dat seama că există o diferență enormă între cel care eram eu în junglă și cum mă comportam atunci când eram în oraș, în Los Angeles, de exemplu. În junglă mergeam toată ziua, eram obosit, era cald și nu îmi era foame decât în momentul în care ne așezam tabăra.
Fierbeam niște orez cu ciuperci și cu ce mai găseam pe acolo. Câteodată, am și pescuit piranha. Când am ajuns la Los Angeles, non stop îmi era pofta și aveam nevoie de ceva, dar am realizat că acest lucru se realiza datorită reclamelor care erau peste tot.
Noi am construit o junglă care ne face să simțim mereu că avem nevoie de ceva. Trecem pe lângă un restaurant, miroase a mâncare, trecem pe lângă o vitrină - e plină de prăjituri. Este o lume care mereu ne face să cerem, e o lume plină de tentații care nu mă liniștea, așa cum se întâmpla în jungă. În junglă, aveam alt gen de neliniște, care ținea mai degrabă de pericolele de acolo.
În prima noapte când am dormit în junglă am făcut un atac de panică. Am așezat hamacul în mijlocul junglei, am stins focul și ne-am pus să dormim.
Roberto a adormit imediat, dar noaptea era atât de puternică, mi-am adus mâinile foarte aproape de ochi și nu îmi vedeam degetele. Auzeam, în schimb, tot urletul junglei și cum trozneau copacii. Am simțit că mi se umflau urechile și parcă mă scufundam în apă rece...și mi-am promis că dacă voi ieși viu din acea noapte, voi pleca acasă și nu mă voi întoarce niciodată. Dimineața, când m-am trezit, m-am răzgândit.
Apoi, m-am dus la Beijing, acolo am simțit constrângerea. M-am întors acasă și am scris, în fiecare lună, timp de un an, câte un eseu pe care le-am strâns, apoi, într-o carte: ”Călătorie în jurul omului”.
Foto: Alexandru Stermin/Facebook
E important să le arătăm copiilor noștri cum să interacționeze cu natura, să îi învățăm să crească plante, cum să interacționeze cu animalele.
Le arătăm cum să interacționeze cu oamenii și învățăm cînd să spună ”bună ziua” sau ”mulțumesc”, le dăm telefoanele și le arătăm cum să între pe tot felul de jocuri și aplicații - dar așa ar trebui să îi învățăm cum să se comporte în natură.
E nevoie să îi învațăm cum să cultive plantele, cum să le ude, cum să le crească, să îi ducem aproape de animale, să le dezvoltăm comportamentele, să le arătăm că și ele sunt vii, la fel ca noi”, a adăugat Alexandru Stermin.
0
4
