Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunţat marți seară, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, că nu vom mai trebui să mergem la ghişeu să ne demonstrăm identitatea, pentru că la nivelul lunii mai ar trebui să fie operational sistemul de identificare digitală, scrie News.ro. Cazierul judiciar online, prin Ghişeul.ro, va fi introdus până la 1 februarie, a mai spus oficialul.

Sebastian BurdujaFoto: Agerpres

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a arătat că legea interoperabilităţii, promovată de Parlament, a schimbat paradigma şi a introdus sancţiuni, astfel că în prezent Autoritatea pentru Digitalizarea României poate să dea sancţiuni instituţiilor publice care refuză să îşi interconecteze bazele de date cu altă instituţie publică.

„Astfel, instituţiile publice înţeleg pentru prima data că nu ele deţin datele noastre, noi cetăţenii deţinem datele noastre şi datoria instituţiilor nu este să ne pună pe noi pe drumuri, ci să pună datele să alerge pentru noi. Tehnic, partea de implementare, lucrurile durează. Suntem pe punctul de a rezolva, la nivelul lunii mai, în acest an, înainte de termen, primul pas al unei tranformări digitale, şi anume identitatea mea digitală în raport cu statul. Eu trebuie să fiu capabil, de la distanţă, să dovedesc statului că eu sunt cel care solicit un anumit serviciu public”, a spus ministrul.

Sebastian Burduja a explicat că, „prin acest sistem informatic, de identificare digitală, din confortul casei noastre ne vom putea autentifica făcând o poză după buletin, făcând un clip video în care arătăm că nu este o tentativă de deep fake, că nu încearcă cineva să ne fure identitatea şi se conferă fiecărui român un utilizator şi o parolă, cu care se va putea autentifica în raport cu toate platformele statului, Ghişeul.ro, Spaţiul Virtual Privat de la ANAF, poate un portal de primărie, Hub-ul de la Ministerul de Interne”.

„Nu vom mai trebui să mergem la ghişeu să ne demonstrăm identitatea. La nivelul lunii mai ar trebui să fie operational, el trebuie livrat la finalul anului, fiind un proiect pe fonduri europene, de 20 de milioane de euro”, a mai spus Burduja.

Cazierul judiciar se va elibera online, prin Ghişeul.ro

Ministrul a anunţat că şi eliberarea online a cazierului judiciar se va implementa în curând.

„Am vorbit cu colegii de la Ministerul de Interne şi am lucrat foarte bine cu ei şi veţi vedea în săpămânile următoare, nu o să vă dezvălui data, dar vom putea să ne eliberăm cazierul judiciar online, pentru 90% dintre români. Până la 1 februarie”, a menţionat Burduja.

Ministrul a explicat că a durat câte va luni de zile să lucreze la acest proiect şi autentificarea se va face din Ghişeul.ro.

„În Ghişeul.ro când intrăm, şi sunt peste un milion şi jumătate de români cu conturi, vom avea o opţiune în mediul de sus, de eliberare cazier judiciar, şi din trei click-uri intrăm în HUB-ul MAI şi ne eliberează în format electronic”, a spus el.