Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, referindu-se la cazul Chiajna, acolo unde un bărbat şi-a ţinut secrestrată fetiţa timp de 28 de ore, că copila nu a fost în pericol în niciun moment şi că aceasta zâmbea. Bode a precizat că la negocierile care s-au încheiat cu succes a participat şi o poliţistă însărcinată căreia i-a mulţumit.

Politie mobilizata la locuinta din Chiajna unde un barbat si-a sechestrat copilulFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Lucian Bode a declarat, vineri, la Digi24, că incidentul de la Chiajna nu a fost unul singular, potrivit News.ro

„Am să vă spun că astăzi Poliţia Română s-a confruntat cu alte două cazuri care vizau sechestrarea de persoane - una Călăraşi, unde un copil de 2 ani a fost luat cu forţa de tată, fără acordul mamei. Minorul a fost luat de tatăl acestuia, ei fiind în proces de de stabilire a custodiei şi unul la Olt unde un adult a luat cu forţa o minoră şi a sechestrat-o în locuinţă. Ambele cazuri au fost soluţionate cu bine de către poliţie”, a declarat Bode, precizând, însă, că negocierea de 28 de ore de la Chiajna a fost cea mai lungă din istoria de pânăm acum a Poliţiei Române.

Întrebat dacă se constată o creştere a cazurilor de acest gen, în ultima perioadă, Bode a răspuns că zilnic sunt în teren 25.000 de poliţişti.

„Nu pot să spun că este o creştere (...) dar aici într-adevăr a fost un caz mai special”, a afirmat ministrul.

Acesta a povestit că, în cursul nopţii, bărbatul risca să devină violent şi agitat, întrucât vedea la televizor desfăşurarea de forţe din apropierea casei sale.

Momente tensionate: „Ameninţa că dă drumul la gaz din cele trei butelii şi că aruncă casa în aer”

Ministrul de Interne a arătat că, în cazul Chiajna, negociatorii au reuşit să ţină în permanenţă un dialog cu bărbatul care şi-a sechestrat copilul, chiar dacă au fost şi momente tensionate.

„În primul rând, au reuşit să ţină în permanenţă dialogul deschis cu acesta şi acesta este doar meritul lor. Nu au fost negociatori doar de la Ministerul Afacerilor Interne, au fost şi de alte structuri ale statului român şi le mulţumesc pe această cale. Faptul că au reuşit spre dimineaţă să determine să accepte mâncarea oferită de către aceştia fetiţei şi în schimb, după câteva ore de discuţii, spunând: vedeţi, uite, noi am fost deschişi cu tine, am avut mâncare pentru copil. Tu ce ne oferi nouă, ca să arătăm că suntem deschişi unu cu celălalt şi atunci a predat două din cele trei butelii pe care le aveam casă, am dat un exemplu. Au fost şi alte momente, unele chiar tensionate”, a mai spus Bode.

Lucian Bode s-a referit la momentul în care bărbatul a ameninţat că va da foc buteliilor pe care le avea în locuinţă.

„Dimineaţă, au vorbit colegii mei când au au făcut briefingul de presă de astăzi, au vorbit despre un moment tensionat în jurul orei patru, când ameninţa că dă drumul la gaz din cele trei butelii şi că aruncă casa în aer. S-a liniştit şi pe parcurs am adus negociatorii, au adus oameni din familia lui, soţia lui, mama lui a vorbit cu el, prieteni apropiaţi l-au sunat şi au vorbit practic şi doamna avocat aşa a ajuns să discute cu cu el, adusă de un prieten al acesteia. Toate aceste activităţi au fost coordonate de la celula de criză din Inspectoratul General al Poliţiei Române”, a adăugat ministrul.

„Momente în care am fost pe punctul de a folosi forța”

Întrebat dacă la negocieri a participat şi o poliţistă însărcinată, Lucian Bode a confirmat acest lucru şi a ţinut să îi mulţumească acesteia.

„Da, pot să vă confirm acest lucru. Negociatorii prezenţi acolo au luat decizia astfel încât să îl determine să vorbească, să păstreze dialogul, copilul să fie în permanenţă în vizorul poliţiei pentru că noi am văzut în permanenţă fetiţa, a dus-o la geam de câteva ori, fetiţa zâmbea, nu a fost niciun moment în pericol şi acest lucru este foarte important. Nici cei care au participat la acţiuni nu au fost în niciun moment în pericol. Nici colega noastră care, într-adevăr, aşa cum probabil presa a remarcat-o, este în activitate, este însărcinată. O felicit pe această pe această cale pe colega mea care, deşi era în această situaţie fericită pentru ea, a ales îşi facă meseria şi a făcut-o foarte bine şi ea şi toţi cei care au fost alături de ea în în această în aceste 28 de ore”, a precizat ministrul de Interne.

Lucian Bode a mai adăugat că autorităţile au fost pe punctul de a folosi forţa.

„Când toate argumentele pe această componentă a negocierii se termină, evident că atunci există cealaltă variantă, varianta unui asalt, de a interveni în forţă. Am avut şi în această situaţie şi în acest caz momente în care am fost pe punctul de a lua această decizie, dar gândindu-ne în permanenţă la siguranţa fetiţei şi a celor care participă la această misiune, am ales să continuăm negocierile şi iată că bine am făcut, dar eram pregătiţi pentru a intervenit în forţă”, a mai spus Lucian Bode.