Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a afirmat luni că în România, între 12 şi 15 ani de acum înainte, se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi „ştie ce vorbeşte”.

Rares BogdanFoto: Hotnews

„În România, între 12 şi 15 ani de aici înainte se va trăi mai bine decât în peste 70% din ţările europene şi ştiu ce vorbesc şi ştiu de ce”, a spus eurodeputatul liberal Rareş Bogdan, luni seară, într-o emisiune la Prima News, relatează agenția News.ro.

El a susținut că România va fi „un tigru european” şi „va avea soarta pe care o au ţările din Orientul Mijlociu, datorită gazului, datorită energiei, datorită alimentelor, marea provocare pentru următorii 50 de ani, la nivel global”.

Rareş Bogdan a afirmat că se bazează numai pe cifre. „România a evoluat. Legat de investiţii, faptul că am reuşit să creştem cu 6 miliarde bugetul la Ministerul Dezvoltării e un mare plus. Domnul Grindeanu, la Transporturi, are cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată ministerul în ultimii 30 de ani”, a mai spus europarlamentarul PNL, precizând că la Educaţie creşterea este de la 35 de miliarde la 57 de miliarde. El a precizat că banii vor fi luaţi o parte din pachetul fiscal, o parte din încasări şi o parte din combaterea evaziunii.