Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat marți seară, la Digi 24, că Nicușor Dan nu a făcut nimic în mandatul de primar și se declară convins că bucureștenii o vor vota pe Gabriela Firea, candidatul PSD la primăria Capitalei.

Gabriel Firea și Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Eu nu înțeleg cine l-ar putea vota pe Nicușor Dan?! Care sunt realizările lui?! Că a pus niște băncuțe acolo. E clar că nu rezistă comparația cu ce a făcut Daniel Băluță sau Gabriela Firea. Ne-a prostit în primul mandat că a blocat rechinii imobiliari. Care sunt rechinii ăia? De ce nu vine să ne zică”, a declarat Ciolacu.

Ciolacu a respins și asocierea Gabrielei Firea cu „azilele groazei”.

„De ce să se facă legătura asta dintre Gabriela Firea și acestea? Nu are nicio implicație, nu există nicio plângere la procuratură. În plus, acele azile nu au fost în Voluntari cum s-a zis, ci într-o altă comună. Că au fost niște cunoscuți implicați acolo? Nu poți să știi ce fac toți cei din jurul tău”, a parat liderul PSD.

Firea și-a dat demisia din Guvern după scandalul azilelor groazei

După ce DIICOT a deschis un dosar penal şi a făcut mai multe percheziţii, ca reacţie la ancheta jurnalistică a Centrului de Investigaţii Media și Buletin de București privind azilele groazei din Voluntari, în care vârstnici şi persoane cu handicap erau supuşi unor tratamente inumane, cei care administrau azilele având legătură cu apropiaţi ai Gabrielei Firea, atât Firea, la acel moment ministru al Familiei, cât şi Marius Budăi, ministru al Muncii, au fost nevoiţi să demisioneze. Firea s-a suspendat din funcţiile de conducere deţinute în partid.

În iulie 2023, procurorii DIICOT arătau că Ștefan Godei, apropiat al gabrielei Firea, omul care controla asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” vizată de anchetă, a câștigat 3,7 milioane de lei din azilele groazei, unde bătrânii și oamenii cu dizabilități au fost bătuți, lăsați flămânzi, cu bube care au făcut viermi, într-o mizerie inimaginabilă.