Invitat la emisiunea "Realitatea Zilei" (Realitatea TV), presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a vorbit despre sesiunea extraordinara a Senatului in care s-a decis urmariea penala in dosarele lui Codrut Seres si Paul Pacuraru.

"Astazi a fost o sedinta de 5 ore de mare substanta. In final, toti colegii care au luat cuvantul au zis ca "mai degraba am spune <>, dar vrem sa dam incredere justitiei" si au cerut in preambul sa nu-i plimbe 4 ani in justitie, ci sa se rezolve intr-un timp rezonabil. Au dorit sa arate ca toti cetatenii sunt egali in fata legii si au dat incredere justitiei", a declarat Vacaroiu.

"Ma astept ca in Cazul lui Seres si Pacuraru sa se dea NUP pana la sfarsitul lui septembrie. Mi-ar face o mare placere ca cel tarziu pana la inceperea campaniei electorale sa avem deja o pronuntare", a mai declarat presedintele Senatului.

Nicolae Vacaroiu a mai precizat ca "i s-a spus" ca in dosarele celor doi anchetati sunt implicate si multe nume mari, precizand ca apar "secretari de stat, subsecretari de stat, oameni de la presidentie".

Senatorul PSD a mai precizat ca decizia luata de senatori azi nu a fost conturata de ceva vreme si ca cele trei rapoarte ale comisiei juridice au influentat decizia. "Am planificat un timp rezonabil de doua luni pentru studierea atenta a celor 30-40.000 de pagini de catre fiecare membru al comisiei juridice. Se discuta despre telefoanele ascultate, dar s-a vazut cumva daca cele vorbite la telefon au fost puse in practica?", a mai declarat Nicolae Vacaroiu.