Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a fost prezent, joi seara, la emisiunea Nasul (B1 TV) unde a vorbit despre noua Lege a Educatiei Nationale, despre salariile profesorilor, despre campaniile de dezinformare din presa si ce urmaresc ele. Daniel Funeriu spune ca meditatiile date de profesori sunt in regula, dar trebuie practicate intr-un cadru reglementat cum ar fi proiectul "Scoala dupa scoala".

"Stiu ca salariile profesorilor nu sunt unele grozave dar sa nu mai spunem ca profesorii mor de foame. Ati vazut dumneavoastra vreun profesor sau vreun functionar al statului sa moara de foame din cauza salariului?", a declarat ministrul care sustine ca nu s-a pus nicio clipa problema ca salariile profesorilor sa nu fie platite la timp sau taiate. De asemenea, toate sporurile stabilite prin lege (si nu la nivel local) raman in vigoare.

Funeriu a acuzat o anumita parte a presei ca duce deliberat o campanie de dezinformare impotriva ministerului pe care-l conduce si spune ca profesorii sunt bombardati zilnic cu mesaje fataliste care anunta taieri de salarii, de sporuri sau concedieri masive.

Raspunsuri oferite de Funeriu la intrebarile telespectatorilor:

- Sistemul trebuie sa fie stabil dar nu trebuie sa fie osificat. Legea a fost gandita sa ofere un cadru corect si rigid, dar ofera si flexibilitatea de care avem nevoie.

- Referitor la campaniile de dezinformare duse prin media… Nu am fost lasati sa intram in direct la "Sinteza zilei" (Antena 3). Au spus in emisiune ca am taiat rentele pentru sportivii care au obtinut medalii olimpice. Anuntul era fals. Noi am livrat banii si prin urmare am sunat si am cerut sa intram in emisiune ca sa lamurim lucrurile, dar ne-au refuzat si au zis sa trimitem un referat pentru a doua zi. Am facut plangere la CNA si am castigat.

- Avem bani pentru plata salariilor tuturor profesorilor care sunt incadrati legali. Salariile au fost si vor fi platite la timp.

- Stiu ca salariile profesorilor nu sunt unele grozave dar sa nu mai spunem ca profesorii mor de foame. Ati vazut dumneavoastra vreun profesor sau vreun functionar al statului sa moara de foame din cauza salariului?

-In spatele acestor mesaje se ascunde o intreaga campanie de dezinformare, profesorii fiind bombardati zilnic cu mesaje care anunta lucruri fataliste.

- Toate sporurile prevazute in legi vor fi primite de profesori. Vom avea o intalnire insa ca sa stabilim care sporuri sunt prevazute de lege si acceptate de noi si care sporuri au fost negociate la nivel local si pe care noi nu le recunoastem.

- Banii obtinuti in urma unor Hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se vor da fiindca nici nu se poate astfel.

- Sunt un sustinator al Educatiei fizice in scoala. Am considerat insa ca acest lucru nu trebuie reglementat la nivelul legii ci trebuie facut de specialisti.

- Nu se scot gradele didactice ci am prevazut un sistem mult mai adecvat de acordare a gradelor. Curba de progres in cariera didactica se opreste acum la o varsta inca tanara o data cu luarea gradului I. Noi am introdus statutul de profesor emerit care-i confera dreptul de a participa la formarea profesionala a profesorilor tineri.

- In procesul de evaluare a profesorilor trebuie sa avem in primul rand calitatea predarii la clasa. O performanta este si sa ridici un elev de la nota 6 la 8 si sa ai un elev olimpic.

- In principiu nu este nimic rau in meditatii. Sistemul se practica in toate tarile civilizate. Problema e promiscuitatea asociata cu aceste meditaii: faptul ca profesorul nu-si mai da interesul la clasa, sau ca faci cu profesorul de la clasa si acesta iti va da o nota mai mare etc. Scoala de dupa scoala are acest rol de a evita aceste aspecte si de a-i da posibilitatea profesorilor sa-si ofere serviciile si dupa ore.

- Nota 8 obtinuta intr-o scoala foarte buna nu este acelasi lucru cu nota 8 obtinuta intr-o scola unde notele se dau usor. De aceea evaluarea copilului trebuie sa fie mai complexa si propunem un alt portofoliu educational. Este foarte important sa-i invatam pe copii sa invete la toate materiile. Un elev care termina studiile va ocupa pana la pensie cel putin 3 servicii in domenii diferite. Tu te-ai specializat intr-un domeniu, dar acela poate sa nu mai aiba cautare si atunci revii la nivelul de baza si aplici pentru un alt domeniu.

- Invatamantul de arta. Nu este normal ca la BAC sa nu fie si o proba de specialitate. De la anul vom introduce si astfel de probe.