Primul ministru Emil Boc a declarat, joi seara, intr-o emisiune la postul public de televiziune ca isi mentine optimismul in legatura cu recuperarea a 10 puncte procentuale din diminuarea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar in anul 2011, iar in maximum doua saptamani Guvernul va putea prezenta scenariul aplicarii legii salarizarii unitare pe anul viitor, in functie de care se va realiza cresterea previzionata, noteaza Agerpres. Premierul Emil Boc a mai discutat si despre dezbaterea, in sesiunea parlamentara extraordinara, a ordonantelor de urgenta de majorare a TVA, despre datoriile Rompetrol si despre asumarea raspunderii in fata Parlamentului, in toamna, pentru reforme, daca va fi nevoie.

Emil BocFoto: HotNews.ro

"Imi pastrez un optimism moderat, in 2011 vom recupera o parte din salariul diminuat cu 25% din 2010. La unii se va recupera mai mult, la altii mai putin, in conditiile legii salarizarii unice, la care lucram in maniera accelerata in momentul de fata si in maximum doua saptamani de aici inainte veti putea vedea practic scenariul salarizarii unice pentru anul 2011, in materie bugetara. Acum suntem deja la faza unor simulari, care se realizeaza in contextul angajamentelor pe care Romania le are in vedere cu Comisia Europeana si FMI, depinzand de succesul procesului de restructurare", a declarat Boc.

"Nu voi ezita, in septembrie, in octombrie, sa ma duc din nou in fata Parlamentului sa-mi angajez raspunderea pe proiecte de legi importante care vizeaza reforma statului, cu riscul de a cadea Guvernul. Ca e vorba de modificarea Codului muncii sau de legea salarizarii unitare sau de Codul asistentei sociale sau de alte legi importante, nu voi avea nicio ezitare. Dupa cum sunt direct interesat de lucruri precum Agentia Nationala de Integritate aflata in Parlament, legea care scurteaza procedurile judiciare. (...) Voi accelera orice procedura ca ele sa fie adoptate cat mai repede", a precizat seful executivului.

Referitor la dezbaterea, in sesiunea parlamentara extraordinara, a ordonantelor de urgenta de majorare a taxei pe valoare adaugata, privind disponibilizarile impuse administratiei locale si descentralizarii in domeniul Sanatatii: "Nu avem nimic impotriva sa fie discutate, cu cat vor fi aprobate mai repede, cu atat mai bine. Eu ii sfatuiesc pe cei care au solutii alternative sa vina sa le puna pe masa".

Despre datoriile Rompetrol: "Statul roman va utiliza toate procedurile legale pe care le are la dispozitie pentru a putea sa-si recupereze datoriile pe care le are Rompetrol catre bugetul de stat. Eu cred ca e o chestiune de eleganta ca voluntar sa-si achite obligatiile, asa cum orice roman isi achita obligatiile pe care le are fata de stat, ca plateste impozite. Asa ar fi normal, ca si Rompetrol sa faca acest lucru. Statul roman va face tot ce-i sta in putinta sa recupereze aceste sume de bani prin toate modalitatile legale pe care le va avea, iar Ministerul de Finante fiti siguri ca va face tot ce trebuie in acest sens", a declarat Boc.

Despre Varujan Vosganian: "Nu pot sa spun ca nu sunt extrem de deranjat sa-l vad pe domnul Vosganian dandu-ne lectii de economie, astazi, in timp ce dumnealui este groparul crizei economice romanesti in materia deficitelor structurale. A fost acela care a validat, prin semnatura lui, dezechilibrele structurale de la salarii si pensii, stiind ca pentru anii viitori nu vor fi resurse financiare sa plateasca la acelasi nivel salariile si pensiile".