Roberta Anastase: PSD nu a votat reluarea votului pentru Legea Pensiilor. Si-au scos cartelele din aparat
Intrebata cum explica ca a ajuns la cele 170 de voturi pentru cand s-a votat Legea pensiilor, presedinta Camerei spune ca responsabili pentru numararea voturilor sunt cei doi secretari ai Camerei, adica Mihai Voicu de la PNL si Sever Voinescu de la PDL. "Atunci cand exista dubii asupra votului, secretarul care este din partea Opozitiei vine la microfon si anunta ca nu este de acord cu numararea. Ori dl Voicu nu a zis nimic, nu a protestat si nu mi-a ataras atentia ca ar fi ceva in neregula", a explicat Anastase.

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență
Raportul cu votul pe problema reluarii este aici: http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=6769&idl=1
In felul asta demogagia si populismul vor dispare treptat din politica...
Nu poti pune presiune pe intreaga societate pt a putea plati asistatii sociali si pensioanrii.
iar in acelasi timp la TV altii psd-isti urlau ca nu sunt decat 80 de oameni in sala si ca a fost fraudat votul.
tipic KGB-ist...
ii bantuie vorba lui base, ca de ce le e teama nu scapa, adica se pot pomeni la guvernare cu problemele care este (m), basca cu basel in spate.
asta le'ar mai trebui sa mareasca lefuri si pensii !
sa fim seriosi !
pun pariu ca base le va propune pe lohaimis sau pe pontanacul de prim ministru.
sa vedem daca vor fi in stare sa refaca majoritatea aia zdrobitoare.
si cum vor trage carutza afara din mocirla crizei...
base, fa'le pe plac !
pontanac prim ministru !
http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=6654&idl=1
Jigodiile uita ca noi nu uitam!
Adevaratii liberali, vor tine minte!
Adevaratii social-democrati (desi astia sunt 95% comunisti), vor tine minte!
Cat despre... pisoi, astia vor disparea!
Incet, incet li se va stinge televizorul!
Bravo pentru modul in care i-ati pus la punct pe PSDisti. Nu luati in seama comportomentul mitocanesc al lui Ponta. Era bolnav de o furie neputincioasa.
Cum naiba ia iesit 170 la vot????
ponta lundu-se de mana cu Crinuletul fac mai mult rau imaginei Romaniei de cat toti expulzatii din Franta.
Deci, tot scandalul cu punctul de pensie a fost nisip aruncat in ochii pensionarilor; iar imaginea lui Ponta a fost sifonata pana in temelii doar Tataia Ilici l-a fixat definitiv în insectar pe Ponta, ca şi pe prostănacul de Geoană sau arogantul Nasty.
PSD-ul a reuşit să genereze, prin Victor Ponta, un minunat exemplar politic ce parea imposibil de confecţionat.
Probe va rugam si aplicarea legilor!
http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=6769&idl=1
Stiti de ce pesedistii au vrut ca femeile sa iasa cu 2 ani mai devreme la pensie ?
Sau mai bine zis de ce au vrut sa para ca vor ca femeile sa iasa cu 2 ani mai devreme la pensie ?
Pentru a-si atrage electorat, pentru ca femeile ( si in situatia de fata vorbim de femeile de o anumita varsta, care si-ar dori sa iasa la pensie mai devreme ) sa se simta ele avantajate de faptul ca PSD le-ar lua apararea si le-ar da drepturi.
PSD stie ca asa ceva nu trece pentru ca U.E. a spus clar egalizarea varstelor de pensionare pentru femei si barbati este obligatorie, asa ca cum a fost de asteptat PDL si PNL au votat aproape toti pentru in schimb PSD cucu-bau.
Parerea mea este ca viitorul Romaniei nu suna prea bine, nici nu imi pot imagina Romania cu PSD la putere, ar fi cel putin pe termen lung DEZASTRU.
Nu putem spune ca PDL e un partid grozav. Daca era treceam mai acceptabil prin criza probabil, dar cu PSD la putere, coruptia se va accentua si de data asta ar fi foarte foarte rau pentru tara pe termen lung, chiar foarte lung.
Cat despre un posibil viitor presedinte, sincer nu stiu ce este mai rau, Ponta sau Antonescu. Probabil ca Ponta ca este din PSD, dar si Antonescu e o apa si-un pamant.
Parerea mea personala este ca ar trebui sa apara partide noi cu oameni competenti, cu reguli stricte prin care sa nu aibe voie sa faca nici un fel de afacere cu statul la orice nivel.
Orice ar fi ne ramane speranta. Sa speram ca va fi bine si intrun final romanii vor putea spune cu adevarat "Sa traiti bine".
http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=6769&idl=1
Legea pensiilor ar fi trebuit supusa unor discutii publice, cu societatea civila, cu sindicatele, cu patronatele macar cateva luni. Sunt legi care vor afecta mai ales copiii nostri.
Este adevarat ca sistemul de pensii este pus la grea incercare, insa sa legiferezi iesirea la pensie la 65 de ani, intr-o tara in care speranta medie de viata este de 72 de ani mi se pare de acum cinic, ca tot ceea ce face statul roman din 1948 incoace.
In Franta sunt greve nationale si proteste ale societatii civile impotriva iesirii la pensie la 62 de ani, iar in Franta speranta medie este de 81 ani.
Sper ca sindicatele si romanii sa se trezeasca, sa iesim in strada pentru ca este vorba de drepturile noastre si ale copiilor nostri! Nu mai putem continua cu asemenea clasa politica, este o rusine ce se intampla actualmente in Parlamentul de la Bucuresti. O rusine nationala!
Va rog, solutii. Eu spre exemplu, nu am idee de o solutie viabila. (Iesitul in strada, injuratul politicienilor si alte asemenea sunt reactii nu solutii)
basescu a facut un referendum referitor la numarul de parlamentari,dar nu a mai facut absolut nimic in acest sens(BLESTEMAT SA FIE PENTRU CA L-A FOLOSIT SA-SI CASTIGE VOTURILE)..este o petitie ce se adreseaza comisiei europene in acest sens,a fost trimisa la foarte multe persoane dar numai 19 semnatari,de ce?pentru ca "si-asa nu se rezolva nimic","mi-e lene sa mai intru o data pe site si sa confirm semnarea petitiei",etc..adica,ne place sa ne plangem,dar sa incercam ceva concret.... aici este petitia : http://www.lapetition.be/en-ligne/stop-the-corruption-in-romania-7683.html
In speranta ca scapati de acuzatia de frauda si de amenintarea cu penalul ?
Nu scapati, va trebui sa dati socoteala pentru mascarada.
Asa nu se mai poate.
Ma intreb oare de ce erati numai 80-90 de parlamentari din coalitia guvernamentala in sala ?
Oare restul nu s-au speriat si ei de mascarada jucata de Anastase si au preferat sa plece, ca sa nu se umple si ei de rusine ?