Producatorii romani vor putea sa se organizeze mai eficient si implicit sa-si puna in valoare produsele pe care le comercializeaza, a declarat la RFI comisarul european pentru agricultura Dacian Ciolos. Oficialul a explicat beneficiile de care se vor putea bucura agricultorii autohtoni, din 2013, data de la care va fi reformata politica agricola comuna.

"Politica Agricola Comuna asa cum va fi construita, sper eu, dupa 2013, o sa ofere mai multe instrumente care vor permite si unui stat membru ca si Romania, sa puna accentul si pe partea de restructurare a fermelor mici si mijlocii care pot sa mearga si spre o comasare dar si spre o mai buna valorificare a produselor pe care le realizeaza dar si sa poata sa orienteze o modernizare inclusiv a fermelor mari, pentru o mai buna organizare de piata si o mai buna valorificare a produselor din productia vegetala din fermele mari prin dezvoltarea sectorului animal din Romania, pentru ca aici stiu ca exista un potential inca bun", a afirmat Ciolos.

Comisarul european a declarat ca agricultura romaneasca are potential, dar mai sunt necesare masuri in acest sector vital economiei romanesti: "Potential de piata exista si in sectorul de oleaginoase si cel animal, cred ca importanta este insa organizarea pietei la nivel national, local, pentru a putea da o perspectiva agricultorilor".

In aceeasi masura e nevoie de consultanta, venita din mediul privat sau de stat dar si o formare profesionala a agricultorilor, a adaugat Dacian Ciolos.

Viitoarea politica agricola comuna ar urma sa le aduca fermierilor romani si subventii directe mai mari, a spus Dacian Ciolos, afirmand ca la nivel comunitar se impune o armonizare a acestor subventii in contextul in care in prezent exista diferente foarte mari de la o tara la alta: "Dincolo de discutia care va continua privind nivelul subventiilor directe care pot sa spun aproape sigur pentru Romania va creste pentru ca e un nivel care e mult sub nivelul mediu european si oricum este in intentia mea sa propun o reechilibrare a acestor subventii. Aceste subventii directe vor fi date pentru a incuraja agricultorii sa contribuie la cele trei obiective si productia de alimente dar si o buna utilizare a resurselor naturale si subventii specifice pentru zonele defavorizate, insa dincolo de asta e important pentru un stat membru ca Romania sa foloseasca foarte bine si programul de dezvoltare rurala mai ales in investitii pentru agricultura si in mediul rural".

Dacian Ciolos este asteptat sa-si faca publice propunerile pentru reforma politicii agricole comune la jumatatea lunii noiembrie.