Intr-un nou articol indreptat impotriva "Binomului SRI-DNA", legat de data aceasta de cazul lui Dan Andronic, Ion Cristoiu a publicat, duminica, un pasaj din "Jurnalul Elenei Udrea", ce releva cum procuroarea Alina Bica ar fi anuntat-o pe Elena Udrea in legatura cu un "mandat cerut de SRI pentru Andronic". Acelasi fragment, atribuit "Jurnalului", arata cum Traian Basescu a intervenit pe langa SRI in legatura cu acest mandat cerut pe siguranta nationala si ar fi determinat serviciul de informatii sa opreasca, aparent, ascultarile. Luni, Cristoiu revine si corecteaza, din mers, fraza referitoare la Alina Bica, invocand o rugaminte in acest sens a Elenei Udrea, care s-ar fi "inselat" cu cele scrise initial.

Ce a scris Ion Cristoiu pe blogul sau, duminica:

  • "(...) Faptul ca si cel de-al doilea fragment e tot din 2011 mi-a amintit ca vazusem ceva despre interceptarea lui Dan Andronic in Jurnalul Elenei Udrea. Am mers la Jurnal si, surpriza! am descoperit urmatorul fragment:
  • "Cu el ( cu Dan Andronic n.n) a fost o poveste mai demult. Acum vreun an am aflat de la Bica ca a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic. El vorbea des cu Presedintele la telefon. L-am intrebat pe Presedinte daca stie. Nu stia. I-a chemat pe cei de la SRI, care nu au recunoscut initial. Apoi au spus ca au retras mandatul. Am verificat, nu era adevarat. I-am transmis Presedintelui. I-a chemat din nou. Pina la urma au oprit ascultarile, care nu aveau nici un temei legal."
  • Jurnalul a fost scris in 2012. Cu un an in urma, inseamna 2011. Asadar, Elena Udrea dezvaluie ca Dan Andronic fusese ascultat in 2011 cu mandat cerut de SRI pe Siguranta nationala si nu de DNA pe Coruptie."

Din pasajul din Jurnalul Elenei Udrea pe care Ion Cristoiu l-a publicat duminica reiese:

  • Elena Udrea aflase de la Alina Bica despre semnarea mandatului cerut de SRI pentru Andronic, in conditiile in care aceste mandate sunt secrete
  • In conditiile in care era vorba despre un mandat pe siguranta nationala, Traian Basescu a intervenit in mod repetat pe langa SRI, iar "pana la urma au oprit ascultarile". Potrivit jurnalului Elenei Udrea, ascultarile nu ar fi avut "niciun temei legal" - nu se precizeaza cine si in ce calitate a stabilit temeiul legal.

Doar ca, astazi, Ion Cristoiua revenit cu o corectura pe care, spune el, o face la solicitarea autoarei Jurnalului si care ar absolvi-o pe Alina Bica de responsabilitate pentru transmiterea de informatii secrete catre politicieni. Scrie Ion Cristoiu:

  • "Elena Udrea m-a sunat pentru a ma intreba daca in Jurnal ea scrie "Acum vreun an am aflat de la Bica ca a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic", deoarece ea nu mai gaseste originalul (eu am o copie a documentului).
  • - Da, i-am raspuns eu, stiind aproape pe de rost pasajul cu pricina.
  • - Atunci m-am inselat eu - mi-a zis Elena Udrea. Trebuia sa scriu "Am aflat ca Alina Bica a semnat". Puteti sa dati pe cristoiublog.ro o precizare?
  • - Sigur ca da, i-am raspuns, in definitiv Jurnalul e al dumneavoastra si nu al meu. Aveti dreptul sa faceti corectari si precizari ori de cite ori credeti.
  • La rugamintea autoarei, dau aici un soi de erata la Jurnalul Elenei Udrea:
  • La pagina 11 in loc de "Acum vreun an am aflat de la Bica ca a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic" se va citi "Acum un an am aflat ca Alina Bica a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic".

Nota: Ion Cristoiu scria la inceputul anului, cand a inceput sa scrie despre Jurnalul Elenei Udrea, ca acesta "incepe pe 4 noiembrie 2014 (...) si se incheie joi, 28 ianuarie 2015, inainte de convocarea la DNA". Datele difera de cele mentionate acum, anume ca documentul ar fi fost scris in 2012, ceea ce ar insemna ca cele relatate cu privire la Bica-Andronic s-ar fi petrecut in 2011. In 2011, Alina Bica nu era procuror, ci lucra ca secretar de stat la Ministerul Justitiei, fiind numita la sefia DIICOT in 2013. Cristoiu revine, luni, cu o erata si precizeaza ca jurnalul a fost scris in 2014, nu in 2012.