Asasinarea lui John Lennon. După treizeci de ani

Duminică, 12 decembrie 2010, 11:32 Revista Presei

”De ce moarte, de ce viata? / Inimi calde, arme reci / Saruta-ma iubito / Sangerez in mine, / Iti voi darui bataia inimii mele, / O lacrima si-o parte din trup, / Nu-i foarte mult, / Dar atat timp cat exista / Le poti lua, le poti lua.” Este un poem cantat de John Jennon pe ultimul sau album, Double Fantasy, aparut in 1980, cu o luna inainte de asasinat. Anul acesta, pe 9 octombrie, el ar fi implinit 70 de ani. Lumea intreaga l-a comemorat pe Lennon, incercand sa contureze rolul pe care l-a jucat in societate. Ca poet, ca muzician, ca artist angajat. Pe 8 decembrie se implinesc 30 de ani de la asasinarea lui John Lennon. Revista 22 publica in editia online cateva pagini din jurnalul tinut la New York de Andrei Oisteanu, care a surprins seismul social provocat de crima. La timpul lor, fragmente din acest jurnal au aparut in Romania literara (n. red.).

New York, 7.XII.1980. Presimtiri. Ma suna un prieten, muzician rock, si-mi spune ca a fost atacat, la iesirea dintr-o cafenea, de o banda de derbedei care l-au batut si l-au ranit cu cutitul. Nu poate intelege scopul atentatului. Se afla acasa intr-o stare jalnica. A scris un poem pe care mi-l citeste la telefon. Ultimele versuri ma impresioneaza prin insolitul imaginii: ”I feel like a dead Beatle / In front of my house”. Il intreb daca s-a referit la ”beetle” (gandac) sau la ”Beatles”. Imi pronunta pe litere: B-E-A-T-L-E.

NY, 8.XII.1980, ora 23. Atipisem cu capul pe birou in timp ce-mi completam jurnalul. Ma scol brusc, tresarind. Ma uit in jur, cautand sa descopar motivul. Nu vreun zgomot neobisnuit m-a trezit, ci lipsa unui zgomot obisnuit. Tacuse radioul. Aici, in New York, aproape in toate casele radioul e pus in surdina pe un post care transmite nonstop muzica (”Musac”, i se spune acestui tip de atmosfera sonora). Fara anunturi, fara reclame, doar muzica, parca mereu aceeasi, care nu e ascultata la propriu, ci receptata inconstient ca un alt nivel al linistii. Un ritm perpetuu care iti impune un ritm psiho-biologic alert, absolut necesar intr-un oras trepidant ca New Yorkul. Un ”alcaloid” fonic la fel de eficient, si poate la fel de nociv, ca nicotina sau cafeina. Aceeasi situatie peste tot: in magazine, in hoteluri, in lifturi, in masini.

Dupa cateva clipe de tacere (relativa, caci vuietul orasului a navalit in camera), radioul reia emisiunea cu un ”Anunt important”: ”John Lennon, fostul membru al trupei The Beatles, a fost impuscat in fata casei sale, la Dakota Building”. Raman nauc. Incerc sa-mi adun gandurile. Poate n-am auzit bine. Sau n-am inteles. Deschid televizorul. Acelasi anunt sec, ca o incizie de bisturiu. Dau telefon unui prieten. ”Gabe, ai auzit ce am auzit si eu?”. ”Da”, imi raspunde. ”Hai acolo!”, ii propun. ”Mi-e somn”, imi replica Gabe. ”John Lennon e asasinat la cateva sute de metri de tine si tie ti-e somn?!” Trantesc telefonul. Imi iau in graba aparatul de fotografiat, jurnalul, tigarile si ies in strada.

Citeste in Revista 22 si alte fragmente din juralul lui Andrei Oisteanu tinut la New York