Cum poti sa reduci factura de caldura la jumatate. Scumpirea gazelor ii va face pe multi romani sa ia in calcul metode alternative de incalzire si sa renunte la centralele pe gaz, in iarna care vine. Din fericire pentru cei care cauta solutii mai putin comune, exista optiuni. Iar economiile care s-ar putea realiza ar putea fi substantiale. In unele cazuri, in comparatie cu sistemul centralizat de incalzire, costurile sunt si cu 50% mai mici. Una dintre solutii ar fi sistemele electrice de incalzire prin pardoseala, considerate mai eficiente chiar si decat centralele pe gaze naturale. "Consumul mediu orar este in jur de 12Wh/metru patrat pentru case noi bine izolate. Pentru o casa de 130 metri patrati, proprietarul va plati in jur de 360 lei, in medie, pe luna, pentru curentul electric necesar incalzirii cu un sistem electric prin pardoseala", a afirmat Dana Beattrix Rulea, manager general Amass Integral Solution, importator sisteme economice de incalzire din Danemarca. Integral in EVZ.

Business ReportFoto: Colaj foto

Destinatiile exotice, primele vandute pentru Revelion. 100.000 de euro, cel mai scump pachet adjudecat. Operatorii din turism incearca sa profite la maximum de apetitul in crestere al romanilor pentru oferte speciale. Reteta sigura a succesului: reducerile cat mai consistente acordate prin oferte gen early booking (inscrieri timpurii). Acestea au fost lansate pe piata inca din decembrie 2010 pentru sezonul estival 2011, iar cele pentru Sarbatorile de iarna care vin au aparut chiar si cu 10 luni inainte. Cele mai vandute vacante pentru Revelion au fost pentru destinatiile exotice. Miza acestor oferte este mare pentru tour-operatori, cel putin daca avem in vedere vanzarile inregistrate de la an la an prin ofertele early booking. Anul trecut, peste 50.000 de romani au achizitionat pachete de servicii turistice prin programul inscrieri timpurii de vara, potrivit Asociatiei Agentiilor de Turism (ANAT), scrie Financiarul.

Stadionul de 234 milioane euro, inaugurat cu fotbalisti de 400 milioane euro. Cea mai mare constructie destinata sportului, realizata in tara noastra in ultimii 30 de ani, va fi inaugurata astazi cu ocazia partidei de fotbal dintre echipele nationale ale Romaniei si Frantei, contand pentru preliminariile Campionatului European de Fotbal din 2012. Evenimentul este unul care a starnit un urias interes, mult peste confruntarea sportiva, mai ales ca incercarea initiala de inaugurare s-a soldat cu un esec din cauza neseriozitatii conducatorilor Federatiei Argentiniene de Fotbal. In primavara anului 2007, Primaria Capitalei a semnat un contract cu firma Max Bogl&Astaldi pentru construirea unui stadion de 50.300 de locuri, costul total al lucrarii fiind de 119 milioane de euro, informeaza Bursa.

Razboi de doua miliarde euro pentru controlul asigurarilor. Cine va conduce in urmatorii patru ani Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) sau, mai clar, cine va avea privilegiul de a supraveghea o piata a carei valoare se ridica la peste 2 miliarde de euro in fiecare an? Aceasta este intrebarea care preocupa o buna parte a presei (inclusiv a celei tabloide), care nu-i lasa sa doarma linistiti pe presedintii companiilor de asigurari si care transforma parlamentarii din Comisiile de Buget-Finante ale celor doua camere in tinte predilecte pentru diferite "grupuri de lobby". In aceasta toamna, deputatii si senatorii aleg noii membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si, implicit, presedintele acestei institutii, iar acest fapt nu putea sa treaca neobservat din moment ce marele castigator va detine nu doar controlul asupra unei piete de peste 2 miliarde de euro, dar si cel mai mare salariu din Romania, relateaza EVZ.

Statul a despagubit fostii proprietari cu 91% din FP si 160 mil. euro in cash. Pentru restul de 10 mld. euro a fost creat un mini-Guvern. Statul roman a platit in patru ani de zile despagubiri in numerar in valoare de 612,4 milioane de lei (157 milioane de euro la cursul mediu euro/leu din aceasta perioada ) si a emis titluri de conversie in actiuni Fondul Proprietatea (FP) reprezentand peste 91% din capitalul social al fondului, in contul pretentiilor fostilor proprietari deposedati de regimul comunist si celor care au cumparat dosarele de la acestia. S-au solutionat astfel 57% din dosarele de despagubire, dar pentru pretentiile nerezolvate, estimate recent la 10 miliarde de euro de Greg Koniecnzy, managerul Fondului Proprietatea, statul mai are la dispozitie doar 8,8% din capitalul FP, echivalentul a circa 125 milioane de euro, anunta Economic Times.

Scumpirea caldurii ieftineste chiriile. Perspectiva dublarii costurilor cu intretinerea, pentru locuitorii Capitalei, pune o presiune tot mai mare pe proprietarii de apartamente vechi scoase la inchiriat. Veniturile pe care acestia se asteptau sa le incaseze in aceasta iarna ar putea fi diminuate in contextul in care numarul ofertelor este in crestere, iar chiriasii se gandesc deja la reducerea costurilor. Primarul general Sorin Oprescu a avertizat inca de saptamana trecuta ca pretul la incalzire s-ar putea dubla, deoarece Primaria nu poate acoperi gaura lasata de Guvern. El a anuntat ca va incerca sa subventioneze familiile cu venituri foarte mici, insa majoritatea bucurestenilor vor trebui sa se pregateasca de o crestere substantiala a facturilor, scrie Capital.

Cat te costa si ce iti acopera asigurarea Casco la masinile vechi. Asiguratorii din Romania combat declinul pietei auto prin diversificarea produselor din portofoliu. Cel putin doua companii din Romania, printre care si liderul pietei, ofera polite de asigurare facultativa la preturi cu mult sub media pietei. Este vorba despre produsele Casco Econom de la Astra Asigurari si Casco Eco de la Generali, scrie revista Capital. In cazul Astra, produsul Casco are acoperire doar pe teritoriul Romaniei, iar masina asigurata trebuie sa aiba o vechime de minimum trei ani. Reprezentantii companiei ne spun ca pretul politei Econom ajunge sa fie cu pana la 20% mai redus decat in cazul asigurarilor standard puse la dispozitie de companiile de profil. Integral in EVZ.

Cate milioane de euro pierd in fiecare luna proprietarii de cladiri de birouri neocupate. Topul zonelor cu cele mai multe spatii vacante. Proprietarii care detin spatii de birouri vacante in Capitala pierd in fiecare luna circa 6 milioane de euro, daca se iau in considerare cele 388 de cladiri de birouri care au in total o suprafata disponibila de peste 595.000 de metri patrati si daca se ia in considerare o chirie medie de 10 euro pe metru patrat, conform unui studiu ESOP. Cele mai multe spatii de birouri vacante din Capitala, circa 27%, se afla in zona central-nordica a Bucurestiului, conform datelor obtinute de gandul din partea ESOP. La polul opus, cu o suprafata totala de 18.731 de metri patrati disponibili in momentul actual, se afla zona sudica a Capitalei, anunta Gandul.

Jumatate de Romanie s-a conectat la mileniul digital. Restul a ramas in secolul trecut. Daca in ceea ce priveste implementarea tehnologiilor moderne, digitale, in mediul urban suntem in top, cealalta jumatate, cea rurala, a ramas in secolul trecut. "Daca zi de zi te consideri tampit, risti sa ajungi asa, chiar daca in realitate nu esti. Romanii au o mare problema in a cadea in genunchi in fata valorilor venite de peste hotare si in a desconsidera valorile proprii", crede Varujan Pambuccian, membru al Comisiei pentru Tehnologia Informatiilor din Camera Deputatilor. El spune ca, cel putin din punct de vedere tehnologic, Romania este mult peste tarile din jur. "Cu toate acestea, ne place sa credem ca lucrurile stau exact pe dos", spune nemultumit politicianul. Unii vor sari sa spuna ca avem de-a face cu demagogie sau cu patriotism exacerbat. Totusi, rezultatele unui sondaj Gallup realizat in 2010 arata ca 52% din gospodariile romanilor erau dotate cu cel putin un computer (7% din ele chiar cu mai multe). Integral in Capital.

Cum vom scapa de scumpirea energiei si a gazelor, ceruta de FMI. Autoritatile vor modifica in perioada urmatoare legislatia din domeniul energiei electrice si al gazelor, pentru a prelua ultimele directive europene (Pachetul Trei Legislativ), iar schimbarile vor fi esentiale. Unul dintre punctele care ne intereseaza cel mai mult este legat de preturi. Daca ne amintim, in urma cu o jumatate de an, dupa discutii cu societatile energetice straine prezente pe piata locala, Fondul Monetar International a cerut liberalizarea totala a pietei de energie electrica si gaze, adica eliminarea tarifelor reglementate pentru toate categoriile de consumatori, cu exceptia celor vulnerabili, informeaza Adevarul.

De ce nu vand "baietii destepti" curent populatiei? Consumatorii inca nu stiu ca ar putea cumpara curent de la orice furnizor. Teoretic, chiar si micii consumatori de electricitate isi pot alege orice alt furnizor daca nu sunt multumiti de fostele monopoluri. Practic, la cinci ani dupa liberalizarea pietei, impusa de Uniunea Europeana, nu exista astfel de contracte. Nici potentialii clienti nu vor sa faca primul pas, pentru ca nu isi cunosc drepturile, insa nici zecile de companii inregistrate ca furnzori de electricitate nu incearca sa se instaleze pe piata. Motivul este ca investitiile necesare sunt prea mari iar marjele de profit mici si incerte, situatie exact opusa fata de cazul in care trateaza cu marii consumatori, relateaza Romania Libera.

Topul celor mai bune firme din domeniul tehnologiei pentru care sa lucrezi. Pe ce loc crezi ca sunt Facebook si Google? Salarii mari, siguranta locului de munca, dar si o comunicare excelenta cu conducerea. Sunt doar cateva dintre beneficiile celor angajati in unele companii mari. Businessinsider.com , a realizat, cu sprijinul Glassdoor.com, o lista a celor mai bune firme din domeniul tehnologiei pentru care sa lucrezi. Desi Facebook nu a intrat in top, din motive ce tin de numarul de evaluari primite de realizatorii topului, concluzia analizei a fost ca Facebook are energia si spiritul inovativ care il fac, de departe, cel mai bun loc de munca. Angajatilor le place sa lucreze la Facebook datorita increderii pe care o simt unul fata de celalalt si fata de obiectivele companiei. Ce spun angajatii: "Facebook este uimitor. Este cel mai bun mediu de munca pe care l-am vazut vreodata. Se bazeaza pe cooperare, nu pe competitie". Unii admira increderea oferita angajatilor: "Chiar imi place ritmul de la locul de munca. Atat de multe se intampla, exista o mare incredere in oameni". Integral in Gandul.