Care investitori isi fac bagajele sa plece din Romania? Plecarea Nokia a fost primul semnal de alarma, dupa ce migratiile unor nume ca Procter&Gamble, Kraft sau Coca-Cola au fost trecute cu vederea. Desi prezenta Nokia a fost inlocuita cu succes de Bosch si De Longhi, inca exista riscul ca si alte companii sa plece, din cauza schimbarilor provocate de criza sau a nemultumirilor legate de situatia economica si financiara a Romaniei. Deja, in doar trei ani investitiile straine directe au scazut de la peste noua miliarde de euro la mai putin de doua miliarde, adica inapoi la nivelul anului 2003, informeaza EVZ.

Business ReportFoto: Colaj foto

Lectia taranilor chinezi pentru "elitele" de la Davos. Era in 1978 si taranii din satul Xiogang lucrau pamantul pentru binele comun, dar, in acelasi timp, erau nevoiti sa cerseasca pentru a nu muri de foame. Astfel incepe povestea neverosimila a miracolului economic din China, in cadrul unei emisiuni a postului public de radio din Statele Unite. "Totul a pornit de la un document secret ascuns in acoperisul unei colibe de pamant", a declarat Robert Siegel, moderatorul emisiunii. Dar ce secret teribil mai poate sa existe pentru a schimba radical soarta unei natiuni cu o istorie multimilenara? Doi reporteri au plecat in China pentru a-l intalni pe Yen Jingchang, unul dintre semnatarii documentului. Continuarea in Bursa.ro

"Romania nu e o mare dezamagire, ci un teren pentru investitii". Perceptia de instabilitate pe plan politic si economic care exista la companiile-mama, relatia greoaie cu autoritatile si faptul ca regulile se schimba in timpul jocului - acestea sunt principalele argumente care ii tin pe unii investitori straini departe de Romania, potrivit Mirunei Enache, director in cadrul Departamentului de Taxe la Ernst&Young, cu expertiza in proiectele de pregatire a investitiilor. Aceasta spune ca avem un nivel de fiscalitate destul de redus, care nu este suficient pentru ca firmele sa decida sa-si mute productia la noi. Nu trebuie sa neglijam, insa, si vestile bune: "La nivel mondial, industria de automotive are o cadere, dar in Romania, in prezent, se fac destul de multe investitii in acest domeniu. De ce? Pentru ca suntem intr-un loc preferat. Putem sa oferim totusi o forta de munca mai calificata si cu costuri mai mici", a explicat consultantul fiscal, pentru EVZ.

Cine castiga mai mult decat merita in Romania. Fiecare lucrator din Bucuresti produce, intr-un an, de aproape trei ori mai mult decat incaseaza in timp ce aportul unui angajat din Vaslui la Produsul Intern Brut este cu 30% mai mic decat veniturile sale anuale. Potrivit unui calcul realizat de capital.ro pe baza datelor Comisiei Nationale de Prognoza, in 2011 locuitorii a cinci judete au castigat mai mult decat au produs. Este vorba despre Vaslui, Botosani, Giurgiu, Mehedinti si Olt, acolo venitul anual mediu pe cap de locuitor depaseste Produsul Intern Brut pe cap de locuitor din judet. Regiunile care se afla in celalalt taler al balantei sunt Bucuresti, Ilfov, Cluj, Timis si Arges unde PIB pe cap este si de 2,5 ori mai mare decat veniturile, anunta Capital.

Valeriu Tabara: Orientul Apropiat - o zona propice pentru dezvoltarea noastra economica. Reporter: Care au fost principalele caracteristici ale anului agricol trecut? Valeriu Tabara: 2011 a fost un an - nu numai in opinia mea, dar si a specialistilor - care se intalneste doar o data la 30-40 de ani. Adica perioadele favorabile din punctul de vedere al climei s-au suprapus peste cerintele critice ale principalelor tipuri de plante. De pilda, in anii normali, cerintele graului nu se suprapun niciodata cu cerintele porumbului; in timp ce graul are nevoie de soare, porumbul necesita ploaie. Integral in Bursa.ro

Cat costa asigurarile Casco pentru masinile bogatilor. O vorba celebra spune ca nu orice se poate cumpara cu bani. Spre exemplu, oamenii cu foarte multi bani din Romania pot sa-si cumpere cele mai scumpe masini, insa nu toti pot sa-si incheie si o asigurare Casco pentru acestea. Pentru ca asiguratorii pun mai mult pret de comportamentul clientului decat pe masina in sine. Totusi, chiar daca anumiti clienti ar avea un comportament adecvat, ar putea ajunge sa fie refuzati de asiguratori sau sa li se perceapa prime consistente, mai mari decat daca si-ar asigura masina in strainatate. In general, asiguratorii prefera sa preia riscurile clientilor care mai au deja polite corporate incheiate cu ei, informeaza Capital.

Facilitatile fiscale, arma anti-migratie a investitorilor catre China? Presedintele Traian Basescu propune ca marii investitori sa primeasca facilitati fiscale care sa preintampine migrarea acestora in Asia. Subiectul migratiei marilor investitori catre tari unde costurile de productie sunt mai mici, in special catre Asia, il preocupa pe presedintele Traian Basescu. Cu o zi inainte de plecarea sa la Consiliul European, desfasurat ieri la Bruxelles, presedintele Traian Basescu a spus ca are de gand sa ridice "problema delocalizarii industriilor din UE catre Asia", scrie Romania Libera.

Criza gazelor: Guvernul, cu pantalonii-n vine in plin ger. Guvernul nu are un plan pentru situatii de urgenta in alimentarea cu gaze pentru aceasta iarna. Romgaz si Petrom au fost nevoite sa suplimenteze importurile, pentru a fi asigurat consumul populatiei in aceste zile geroase. In fiecare toamna, Ministerul Economiei este obligat sa elaboreze un plan de masuri pentru situatii de urgenta in alimentarea cu gaze, astfel incat consumul populatiei sa fie asigurat cu prioritate, plan care trebuie aprobat de Guvern. Insa in aceasta iarna, Romania nu are un astfel de plan, intrucat, desi a fost elaborat de ministerul de resort, el nu a mai ajuns la Palatul Victoria, fiind intepenit pe lantul interministerial de avizare la Ministerul Justitiei, relateaza Adevarul.

Austriecii considera sistemul bancar romanesc cel mai riscant din regiune. Banca centrala a Austriei: in Romania sunt cele mai mari credite neperformante si cea mai accentuata dependenta de finantarea externa din Europa Centrala si de Est. Riscul ca subsidiarele locale ale bancilor austriece sa isi reduca substantial expunerea pe Romania - fie ea suverana, corporate sau retail - nu a disparut, desi saptamana trecuta au fost generate mai multe stiri menite sa mai atenueze ingrijorarile legate de acest subiect, iar sefii celor mai importante institutii de credit cu capital austriac s-au intalnit cu presedintele Basescu pentru a-si reafirma "loialitatea" fata de piata romaneasca, informeaza Finantistii.ro

BCR, data in judecata pentru nereguli in ringul bursier. Banca Comerciala Romana a fost chemata in judecata de catre compania "Muntenia Imobiliare Development", care o acuza de nereguli in operatiunile de pe piata bursiera. Alaturi de BCR, parate sunt si actionarul sau majoritar, "Erste Group Bank", si Bursa de Valori Bucuresti. BVB este acuzata ca nu a supravegheat temeinic activitatea bancii, in calitate de furnizor de lichiditate pentru produsele structurate emise de "Erste", anunta Bursa.ro