Fonduri Franklin Templeton au cumparat actiuni OMV Petrom de 2,6 milioane lei. Fonduri administrate de Franklin Templeton au cumparat vineri pachete de actiuni reprezentand cumulat 0,012% din titlurile OMV Petrom (SNP), pentru 2,6 milioane lei (580.000 de euro). Titlurile au fost cumparate la un pret mediu de 0,378 lei/actiune, cotatie foarte apropiata de nivelul de la finalul sedintei de joi, rezulta dintr-o raportare transmisa Bursei de intermediarul operatiunii, ING Bank, potrivit Mediafax. Cea mai mare parte a actiunilor au fost achizitionate prin trei deal-uri, iar restul direct din piata principala. Fonduri administrate de Franklin Templeton au reinceput sa cumpere actiuni OMV Petrom in luna mai, iar de atunci au achizitionat cumulat 0,094% din capitalul social al companiei petroliere, pentru aproape 19 milioane lei (4,3 milioane euro), scrie Bursa.ro

Business ReportFoto: Colaj foto

Termen final: Luni se scot la licitatie noi autostrazi de 1 miliard de euro. Licitatiile de un miliard de euro, pentru proiectarea si executia a aproape 100 de kilometri din Autostrada A1, parte a Coridorului IV paneuropean, si a 9 kilometri din Autostrada Transilvania A3, va avea loc in cele din urma luni, 20 august, potrivit ultimei programari in vigoare. "Acesta este termenul final, nu se mai schimba nimic", ne-au declarat surse oficiale din cadrul CNADNR. Licitatiile au fost amanate de mai multe ori pana acum, fie din cauza unor contestatii, fie pentru ca a fost nevoie de o serie de modificari si completari la documentatia aferenta. Astfel, CNADNR a scos la licitatie, in martie aprilie 2012, lotul 2 din Autostrada Timisoara - Lugoj, trei loturi din Autostrada Lugoj - Deva si, inca din ianuarie, o sectiune din Autostrada Transilvania, intre Gilau si Nadaselu, prima care ar urma sa fie construita dupa limitarea contractului cu Bechtel, informeaza Finantistii.ro

De ce a intrat Hidroelectrica in insolventa. Hidroelectrica a intrat in insolventa din cauza vanzarilor de energie catre "baietii destepti", managementului deficitar, investitiilor neperformante si secetei prelungite, dar si a altor factori, potrivit raportului administratorului judiciar al companiei, Euro Insol. Alte cauze au fost costurile cu apa uzinata, contractul colectiv de munca si achizitia de energie de la terti. "Probabil multi se asteptau ca acordurile cu asa zisii baieti destepti sa fie cauzele exclusive ale insolventei. Imi pare rau sa-i dezamagesc, mai sunt alte opt cauze", a declarat intr-o conferinta de presa Remus Borza, seful Euro Insol. Euro Insol a publicat vineri raportul privind cauzele care au dus la intrarea in ionsolventa a companiei de stat. Hidroelectrica, detinuta de stat, prin Ministerul Economiei, a intrat in insolventa in luna iunie, conform Adevarul.ro

Cat castiga pe medie angajatii Hidroelectrica - aproape cat presedintele Romaniei. Angajatii Hidroelectrica castiga lunar pe medie din salarii de baza sporuri si prime 1.643 euro (peste 7.000 lei), cu doar 10% mai putin decat salariul din 2011 al presedintelui Romaniei Traian Basescu, de 1.800 euro. Chiar daca salariul lui Traian Basescu a depasit de peste 5 ori salariul mediu net pe economie din 2011, potrivit unei analize realizata de Econtext, acesta a fost cel mai mic al unui sef de stat din UE. Salariul mediu in Hidroelectrica este de 1.643 de euro, iar cheltuielile cu forta de munca au crescut de la 438 milioane lei in 2011 la 461 milioane lei in 2012, desi veniturile companiei vor fi mai mici cu 800 milioane lei. Salariile prea mari ale angajatilor Hidroelectrica si contractul colectiv de munca impovarator raportate la indicatorii financiari ai companiei din ultimii doi ani reprezinta una din cauzele insolventei, a declarat azi intr-o conferinta de presa Remus Borza, reprezentantul companiei Euro Insolv, administratorul judiciar al producatorului de energie, conform Capital.

Criza politica interna a stirbit increderea analistilor straini in economie. Romania a suferit in august cea mai mare scadere din regiune a indicelui de incredere economica al institutului german ZEW. Cei mai multi experti de peste hotare anticipeaza intarirea leului pe parcursul urmatoarelor sase luni.Certurile politice din Romania au inceput sa afecteze perspectivele economice pe termen scurt. Romania a avut in august cea mai mare scadere a indicelui de incredere ZEW/Erste Group in randul tarilor din regiune. Chiar daca nu avem cel mai scazut indice din regiune, analistii straini sunt tot mai sceptici privind situatia mediului de afaceri local in urmatoarele sase luni. Concret, 24% dintre experti spun ca starea economiei se va imbunatati in urmatoarele sase luni, 42% au asteptari neutre si 33% vad nori negri deasupra Romaniei, conform Money.ro

GTC isi restrange prezenta in Romania din cauza pierderilor. Portofoliul autohton de proprietati al dezvoltatorului GTC, listat la Varsovia, a pierdut 19 milioane de euro din valoare la jumatatea anului. Cum in afaceri unde nu e cap e vai de buzunare, mallurile deschise in orase mici si lipsite de putere de cumparare sunt cele care trag in jos compania, care a inregistrat pierderi totale de 18 milioane de euro, oricum mizilic fata de pierderile din 2011, cifrate la 338 de milioane de euro pe intregul an. GTC are sase proiecte in Romania, doua de birouri si patru de retail, la care se adauga si proiectul rezidential FeliCity (cu prima faza finalizata), iar sange curge din toate cele patru malluri Galleria, din Arad, Suceava, Buzau si Piatra Neamt. Chiriile au scazut la 8 euro/mp in proprietatile de retail romanesti ale dezvoltatorului imobiliar, cele mai mici din zona (10 euro/mp in Bulgaria, 18 euro/mp in Croatia), iar compania se gandeste serios sa scape macar de unul dintre aceste proiecte, mai ales ca toate se afla in pericol de a fi inchise pentru ca nu aduc bani. Acestea s-au devalorizat in ultimele sase luni la 72 de milioane de euro, scrie businesscover.ro