Granzii energetici de peste Ocean au pus ochii pe bogatiile noastre. Pana in 2008, americanii care rascoleau pamantul patriei nu aveau niciun fel de forta. Dintr-o data, totul s-a schimbat, din momentul venirii gigantului ExxonMobil in Marea Neagra. I-au urmat, ca la un semn, Chevron, Hunt Oil, PetroSantander, Vanco International, dar si fonduri de investitii puternice. Stabilitatea tarii membre NATO, pretul ridicat al barilului de titei si perspectiva unor noi frontiere in explorarea hidrocarburilor sunt cele mai serioase motive care i-au facut pe greii americani sa aleaga Romania. Se anunta, astfel, investitii cu mult peste un miliard de euro, informeaza IncomeMagazine.

Business ReportFoto: Colaj foto

Tarile bogate ale UE se mentin tare pe pozitii: nu vor sa mai dea bani pentru cele sarace. Viitorul buget al Europei, departe de un compromis. Consiliul pentru Afaceri Generale (CAG) nu a facut progrese semnificative astazi, la Bruxelles, unde reprezentantii statelor membre UE nu au reusit sa identifice variante de compromis in privinta viitorului buget european 2014-2020. Un grup de sapte tari, in special cele net contributoare la bugetul UE cer taieri de peste 100 de miliarde de euro. Ministrul german Michael Link a precizat in timpul reuniunii ca Berlinul cere "corectii" in privinta contributiei sale la bugetul 2014-2020, scrie Adevarul.

Deficitele companiilor de stat si presiunea lor asupra cetateanului. Sub presiunea FMI, a Bancii Mondiale, a Comisiei Europene, a scrisorilor de intentie si a angajamentelor pe care guvernele si le-au luat fata de finantatori, a inceput o adevarata campanie de privatizari, reformari si modernizari in companiile de stat. Modul cum se fac toate acestea comporta o alta discutie. Deocamdata sa ne uitam cat ne costa supravietuirea acestor colosi in economia romaneasca si din ce au trait si inca mai traiasc ei astazi, informeaza Cursdeguvernare.ro

Nouriel Roubini: Masurile anticriza nu vor salva zona euro O noua criza economica mondiala ar putea fi provocata de politicieni, daca nu vor schimba orientarea activitatii lor si nu vor ajunge la un consens, scrie intr-un articol intitulat „Jocul cu focul”, profesorul american Nouriel Roubini. Pietele financiare au fost cuprinse de o oarecare euforie incepand cu luna iulie, sperand ca prognozele economice si geopolitice nu se vor inrautati sau, chiar daca acest lucru se va intampla, bancile centrale vor fi pregatite sa sustina economia globala si pietele cu ajutorul unor portii suplimentare de lichiditati si masuri de stimulare, scrie Income Magazine

Oltchim, un vajhat pentru Dan Diaconescu. Premierul Victor Ponta s-a repezit, ieri dimineata, sa declare licitatia Oltchim drept un esec, invocand faptul ca Dan Diaconescu n-ar avea banii, desi jurnalistul are la dispozitie zece zile sa semneze contractul si sa plateasca pachetul majoritar de actiuni detinut de stat la combinatul valcean. Ieri dupa-masa, premierul a spus ca a discutat cu FMI despre o derogare pentru reluarea privatizarii Oltchim peste sase luni si ca institutia i-a transmis ca a fost foarte important ca autoritatile au dat semnalul de vointa politica pentru a face privatizarea, relateaza Bursa.ro

Cine i-a deschis lui DD portile catre Oltchim. Schimbarea pe ultima suta de metri a strategiei de privatizare convenite inca din primavara i-a alungat pe marii investitori. In acelasi timp, cerinta ca ofertantii sa prezinte doar o scrisoare de bonitate in locul garantiei bancare a facut posibila candidatura unei persoane fizice (Dan Diaconescu) la preluarea celui mai mare combinat petrochimic. Controversele iscate dupa ce omul de televiziune Dan Diaconescu si-a adjudecat pachetul majoritar de actiuni ale combinatului petrochimic Oltchim au ca punct de plecare insasi strategia de privatizare a colosului de la Ramnicu Valcea. Continuarea in Adevarul.

Pregatiti banii! Primele calcule cu costul incalzirii: vine-o iarna cu facturi mai mari. Primele zile friguroase ale acestei toamne au adus si primele griji, in asteptarea unei ierni mai scumpe decat oricare de pana acum. Pretul gazelor naturale, care a crescut recent cu 5% pentru populatie si cu 10% pentru firme, se pregateste sa dea o noua gaura in buzunarele si asa peticite ale romanilor. Daca in blocurile racordate la reteaua centralizata de incalzire lumea ingheata deocamdata de frig, pentru ca nu s-a dat drumul inca la sistem, cei cu centrale de apartament pot simti de pe acum binefacerile ultimelor scumpiri, anunta EVZ.

Productie de grau mai mica, exporturi-record. Urmeaza scumpirile? In pofida faptului ca seceta a dijmuit mult din productia de cereale din acest an, exportul de grau a inregistrat un adevarat record, cu incasari de circa 400 de milioane de euro. Dar exista riscul ca, in prima parte a anului viitor, sa importam grau la preturi si mai mari. Desi din cauza secetei productia din acest an este cu 20%-30% mai mica decat cea de anul trecut, pana in momentul de fata, cantitatea de cereale exportata de Romania este cu 74% mai mare fata de anul 2011 - potrivit datelor oficiale anuntate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), informeaza Capital.

Trei bile negre: Petrom, Cuprumin si acum Oltchim. Traseul care ne poate exclude de pe harta investitorilor. Dupa esecul ofertei Petrom si colapsul privatizarii Cuprmin, Oltchim risca sa devina o noua bila neagra pentru economia romaneasca. Ce efecte au privatizarile esuate in economie si ce lectii putem invata din experienta tarilor care au inceput procesul de vanzare a activelor statului inca din anii '80? Privatizarile au devenit o politica economica in multe dintre tarile in curs de dezvoltare odata cu venirea la putere a lui Ronald Reagan in Statele Unite si a lui Margaret Thatcher in Marea Britatie, scrie Wall-Street.ro

Un roman a inventat primul scaner de avioane din lume. In 2009, a castigat marele premiu la Salonul de Inventica de la Geneva, cu Roboscan, un sistem avansat de scanare a camioanelor in vami. Acum, o noua inventie il va transforma pe Mircea Tudor in proprietarul primului scaner de aeronave din lume. Raportate la zilele pe care Mircea Tudor, proprietarul MB Telecom, le petrece in ultima vreme peste granite, s-ar putea concluziona ca afacerile sale ar avea putine legaturi cu Romania. Un rationament posibil, dar incorect. Insa exercitiul, sa-i spunem de logica, de mai sus nu este intru totul gratuit. ''Suntem intr-o campanie internationala foarte agresiva'', explica Tudor. ''Avem dialog cu 50 de tari, printre care Maroc, Arabia Saudita, Franta'', completeaza el. Integral in Capital.