OPSPI are dovezi ca Roman Copper nu a semnat la timp contractul pentru Cupru Min. Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) are dovezi clare ca Roman Copper nu a semnat contractul pentru privatizarea Cupru Min in termenul negociat, sustin surse din Oficiu. Sursele noastre afirma ca OPSPI are sanse mari sa castige procesul intentat de Roman Copper, care cere in instanta daune de 1,1 miliarde lei si obligarea Oficiului la semnarea contractului de privatizare. Se pare insa ca si Roman Copper ar vrea sa-si retraga actiunea de la Tribunalul Bucuresti, dar ar vrea niste concesii din partea statului roman: sa le fie eliberata garantia depusa pentru participarea la privatizare de circa 1 milion de euro, precum si garantii pentru obtinerea unor relatii de cooperare privilegiate cu Cupru Min. Surse din piata de profil sustin ca Roman Copper ar avea nevoie de lichiditati, mai ales pentru demararea unor investitii in Turcia, scrie Bursa.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Proiectele nascute din "cenusa" pietei imobiliare: Cine a riscat un pariu de 1,5 mld. de euro in Romania. In ultimii patru ani de criza au fost incepute 21 de proiecte imobiliare de proportii in care s-a investit pana acum circa un miliard de euro si care ar urma sa mai atraga pana la finalizare peste 1,5 mld. euro. Valoarea investitiilor acumulate in timpul crizei nu este impresionanta daca ne raportam la perioada dinaintea prabusirii pietei locale. Numai in primul semestru din 2008, cand piata imobiliara romaneasca a inceput sa o ia la vale, s-au cumparat zece cladiri in valoare de 977 mil. euro, iar dezvoltatorii se grabeau sa finalizeze cat mai rapid proiectele incepute. Chiar daca lucrarile s-au derulat cu greutate, din cauza intarzierilor repetate, dezvoltarile crizei reprezinta o noua generatie de proiecte. Componenta speculativa a disparut aproape in totalitate, iar bancile nu mai acopera aproape integral investitiile, ca in trecut, anunta Capital.ro.

Proiecte care vor schimba Capitala - de la „autostrada pietonilor”, la şoseaua care traversează oraşul în 12 minute şi autostrada suspendată de 1,57 miliarde de euro Un numar de 39 de proiecte în valoare de 200 de milioane de euro vor schimba în maxim opt ani identitatea urbană a zonei centrale şi de sud a Dâmboviţei. Este vorba de construcţia de noi poduri peste Dâmboviţa, pieţe pietonale şi scuaruri, şase kilometri de trasee pietonale, sute de locuri de parcare , reabilitarea urbanistică a pieţelor Universităţii, Unirii, Constituţiei şi Palatului. La acestea se va aduga cel mai scump proiect din istoria Bucureştiului, Autostrada Suspendată, investitiţe de 1,570 miliarde de euro, o şosea de 12,5 kilometri, botezată Diametrala Nord-Sud, care va permite traversare în doar în 12 minute a oraşului, Pasajul Mihai Bravu dar şi parcările subterane de la Piaţa Universităţii şi Charles de Gaulle, scrie Income Magazine

Top 300 Capital. Editia 2012. Miliardarii care au devenit milionari. Surpriza in TOP 300. Potrivit ultimei editii a clasamentului editat de revista Capital, oamenii de afaceri ale caror averi depaseau miliardul de euro nu mai contabilizeaza decat cateva sute de milioane Este "usor" sa ajungi miliardar, insa in vremuri de criza, este si mai greu sa-ti pastrezi acest statut. Cel mai bine o stiu, poate, cei mai cunoscuti bogati ai Romaniei de dupa '89, care an de an au ocupat podiumul clasamentului TOP 300 Capital. Surpriza sau nu, Ion Tiriac si Dinu Patriciu nu mai sunt miliardari. Si nu sunt singurii care si-au pierdut acest statut. Mai bine de 90% dintre cei pe care ii rogi sa-ti nominalizeze cel mai bogat om al Romaniei vor pomeni numele lui Ion Tiriac, o legenda vie a tenisului si posesorul secretului "cum devii bogat". Insa, pe fondul crizei financiare, veniturile omului de afaceri s-au diminuat. Odata cu declinul pietei auto si al celei imobiliare, business-urile lui Tiriac au intrat intr-o scadere accentuata, averea unuia dintre cei mai bogati romani stand, in prezent, in banca. Unicredit Tiriac, mai precis, unde detine un pachet de 45% din actiuni. Banca a reusit sa creasca si anul trecut, ajungand la un profit operational de 30 de milioane de euro, cu 17% mai mare decat anul trecut, informeaza EVZ.

De ce tot intarzie trenurile in Romania. Sase cauze ale unei risipe de sute de milioane de euro. An de an, in infrastructura feroviara se investesc sute de milioane de euro, dar trenurile vin cu intarzieri din ce in ce mai mari. Cu toate acestea, nimeni nu le spune calatorilor care sunt cauzele reale ale intarzierilor. De zeci de ani, romanii asteapta, in gari, trenuri care vin cu intarzieri ce nu de putine ori sunt de ordinul orelor. Primesc mereu aceeasi explicatie: infrastructura invechita. O infrastructura care an de an inghite sute de milioane de euro pentru lucrari de modernizare. Nimeni nu le spune calatorilor care sunt si celelalte motive, ascunse, pentru intarzierile trenurilor. "Adevarul" face azi o radiografie a acestui colos - CFR, care odata era considerat "a doua armata a tarii", si arata principalele motive pentru care a devenit una dintre institutiile cele mai lipsite de credibilitate, scrie Adevarul.

Disparitia baietilor destepti a declansat o nebunie curata pe bursa de energie. Disparitia baietilor destepti a declansat o nebunie curata pe bursa de energie.Infrangerea definitiva in instanta a baietilor destepti si ramanerea Hidroelectrica in procedura de insolventa a declansat o adevarata furie de cereri si oferte de electricitate pe bursa de energie. Nume care pana acum nu existau, precum Energy Holding, sunt vioara intai. Ca niciodata, Hidroelectrica vine cu oferte iar centrala de la Brazi a Petrom a acordat in premiera un contract pe termen lung . In zilele viitoare, Hidroelectrica organizeaza nu mai putin de 34 de licitatii pe bursa de energie OPCOM pentru o cantitate record de curent, 1,79 TWh, adica 10% din productia anuala in conditiile unui regim de precipitatii normal, scrie Income Magazine

FMI: "Economia Romaniei ar putea sa scada cu 5%". Intensificarea puternica a crizei din zona euro, cu probabilitate medie de materializare, ar avea un impact major asupra tarii noastre, fiind posibila o scadere economica de 5% si o depreciere a leului cu 15-20%, avertizeaza expertii Fondului Monetar International (FMI). Luand in calcul experienta din 2008-2010, ar fi posibila o scadere economica de 5%, in timp ce o depreciere de 15-20% a cursului de schimb ar afecta puternic portofoliile bancilor, potrivit raportului de tara realizat de boardul Fondului. In cazul agravarii puternice a crizei euro, Romania ar putea avea nevoie de lichiditate de urgenta si ar putea fi necesara accesarea programului cu FMI. Criza a lasat "urme adanci" in economia romaneasca, iar cresterea potentiala a PIB va avea nevoie de timp pentru a-si reveni, potrivit FMI. Expertii Fondului estimeaza o crestere potentiala sub 2% pana in 2014 si o accelerare treptata pana la 3,1% in 2017, nivelurile de 5-6% de dinaintea crizei fiind dificil de atins in absenta unor reforme majore, care sa aduca in piata muncii mai multe persoane si sa atraga investitii, anunta Bursa.ro.

Renault DCross Concept - Duster in haine de gala. Prezentat in tinuta de gala, asa cum ii sta bine unui showcar, acest Duster, dezvaluit zilele acestea, in cadrul Salonului Auto de la Sao Paulo, a aprins rapid imaginatia multora. Se numeste DCross Concept, poarta sigla Renault (sub care se comercializeaza toate modelele Dacia in Brazilia) si este un SUV urban, categorie de automobile aflata in plin avant peste tot in lume. Este lesne de inteles scopul acesui concept, acela de a atrage atentia cat mai multor potentiali clienti de pe piata braziliana. Totusi, speculatiile privind o versiune facelift n-au intarziat sa apara. Sunt alimentate de numeroasele detalii exterioare care si-au gasit noi interpretari stilistice, in special calandrul si elementele de protectie supradimensionate, pentru a inspira robustete. Combinatia de aluminiu cu verde deschis accentueaza impresia de prospetime si contraseaza interesant cu partea din spate, pastrata intr-o tenta mai inchisa, de gri metalizat, informeaza 24auto.ro.