Ghetea: "Criza financiara a facut tot mai necesara utilizarea medierii". Circa 150 de mediatori, oameni de afaceri, bancheri, avocati au dezbatut, ieri, avantajele si provocarile procesului de mediere, aducand in discutie oportunitatea prevederilor noului Cod de Procedura Civila legate de acest domeniu si manifestandu-si un interes sporit fata de subiect. Conferinta "Avantajele medierii in rezolvarea conflictelor", organizata de Ziarul BURSA in parteneriat cu Consiliul de Mediere si Consiliul International de Mediere, a scos in evidenta diferentele dintre rezolvarea conflictelor prin mediere si solutionarea lor in cadrul proceselor din justitie. Noul Cod de Procedura Civila, care a intrat in vigoare la data de 15 februarie anul curent, obliga partile implitae intr-un proces sa faca dovada ca au participat, inainte de deschiderea unui proces in justitie, la o sedinta de informare despre mediere, scrie Bursa.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Momentul adevarului: Astazi vom afla daca exista interes pentru autostrazi private. Astazi, la ora 11, expira termenul pana la care constructorii se pot inscrie in cursa pentru unul dintre cele mai asteptate proiecte de infrastructura din Romania. Ofertele urmeaza sa fie deschise la ora 12, dar pana la declararea unui castigator este cale lunga. Tronsonul de autostrada Comarnic-Brasov, cu o lungime de 58 de kilometri, isi asteapta petitorii. Acest proiect este primul care se va face prin concesiune, adica pe banii constructorului. Conform anuntului publicat de CNADNR, tronsonul de autostrada va avea o lungime de 58 de kilometri. Pe cei 58 de kilometri vor exista 53 de poduri si viaducte si nu mai putin de 18 tuneluri cu o lungime totala de 2,89 de kilometri. Valoarea estimata de reprezentantii CNADNR, mentionata in anunt, este de 5,32 miliarde de lei fara TVA, adica 6,6 miliarde de lei cu TVA (25,3 milioane de euro/km), anunta Capital.ro.

Scandalul carnii de cal. Scad exporturile romanesti. Criza carnii de cal a redus vanzarile abatoarelor locale nu doar pe plan intern, ci si pe piata comunitara. Nu mai vorbim de reticenta consumatorilor pe motiv ca le-a fost inselata increderea. In Romania, cel putin, producatorii de carne de vita sustin ca vanzarile "nu se mai ridica la nivelul de dinante de criza", iar pe termen scurt se asteapta la o reducere a cererii cu pana la 20%. Cat despre pozitia tarii noastre pe piata comunitara, jucatorii din piata recunosc ca imaginea Romaniei a fost afectata, insa nu chiar asa de grav cum s-ar fi asteptat toata lumea. "Comenzile au scazut, insa nu este o reducere dramatica", spune Iulian Cazacut, patronul firmei Doly-Com din Botosani, una dintre companiile asupra carora au existat suspiciuni - la sugestia francezilor de la Spanghero - ca ar fi etichetat gresit carnea de cal. Clientii reactioneaza diferit de la tara la tara, unii au devenit mai prudenti, altii cer alte preturi, povesteste Cazacut pentru EVZ.

Romania, somata sa dea inapoi peste 17 milioane de euro din banii primiti de la UE prin Politica Agricola Comuna. Comisia Europeana a cerut, marti, Romaniei returnarea unei sume de 17,7 milioane de euro fonduri europene cheltuite incorect pe instrumentul Politica Agricola Comuna (PAC). Solicitari similare au fost trimise si altor 21 de state membre. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, pentru Romania organismul de la Bruxelles a cerut recuperarea a 12,5 milioane de euro pentru deficiente ale controalelor privind eligibilitatea si cheltuielile beneficiarilor, dar si deficiente in aplicarea de sanctiuni in cadrul masurii 'modernizarea exploatatiilor agricole' din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR). De asemenea, Comisia Europeana a calculat corectii financiare pentru controale incomplete privind parcelele si registrele, in valoare de 5,2 milioane de euro, care ar urma sa aiba insa un impact financiar net de 2,96 milioane de euro, circa 2,2 milioane de euro fiind deja recuperate din corectii anterioare, scrie Adevarul.

Taxele ascunse ale cardurilor. Care sunt in realitate comisioanele percepute de bancile din Romania. Cardurile de debit sunt din ce in ce mai populare printre romani. Potrivit datelor furnizate de banca centrala, la sfarsitul anului 2012 existau aproximativ 11,5 milioane de carduri de debit valide in circulatie. Totusi, cei mai multi romani care folosesc un card de debit nu cunosc toate costurile pe care le implica un astfel de instrument bancar. Jurnalistii de la Efin.ro au analizat taxele si comisioanele percepute de cele mai importante banci din Romania, potrivit Realitatea.net. BCR percepe o taxa de zece lei pentru emiterea unui card de debit nou. Interogarea soldului este taxata cu 20 de bani la bancomatele BCR si cu 2,5 lei la cele ale altor banci. Pentru retrageri de la bancomatele altor institutii bancare comisionul perceput este de 0,75%, in timp ce la aparatele proprii taxa este de 0,2%. Pentru eliberarea numerarului la ghiseele institutiei, BCR percepe 0,5% din suma, anunta Romania Libera.

Apus de soare pentru energia solara din Cehia? Odata amanat sfarsitul lumii prin incalzirea globala antropica, la nivel european au inceput sa se aglomereze si masurile administrative de contracarare a tendintei de crestere a preturilor energiei electrice. Wall Street Journal scria recent des-pre masurile adoptate de autoritatile din Germania si Spania pentru limitarea semnificativa a subventiilor si a altor programe de sustinere a energiei regenerabile, in conditiile cresterii accelerate a preturilor energiei electrice la nivelul consumatorilor individuali. Caracterul electoral al masurilor din Germania este foarte transparent, deoarece limitele vor expira la sfarsitul anului 2014. Parlamentul Spaniei a adoptat o masura similara, prin reducerea subventiilor, iar aceas-ta va conduce la scaderea costurilor electricitatii cu 600 - 800 de milioane de euro pe an. Asociatia producatorilor de energie regenerabila din Spania apreciaza ca autoritatile doresc sa zdrobeasca sectorul prin modificari legislative. Ce uita producatorii de energie regenerabila din Spania este faptul ca tot prin lege le-a fost creat un privilegiu extraordinar, rupt de cel mai elementar calcul economic, informeaza Bursa.ro.

Cum ne cumparam o masina? Prin credit auto sau de nevoi personale. Ofertele de credite auto ale bancilor difera foarte mult intre ele in ceea ce priveste avansul minim si costurile, astfel ca in multe cazuri pot fi inlocuite lejer de creditele de nevoi personale Finantarea achizitiei unei masini, noi sau cu o vechime rezonabila, ar trebui facuta in mod normal printr-un credit auto, acesta presupunand si un plus de garantie pentru banca, prin gajul insitituit asupra autoturismului. In piata exista peste 10 oferte de credite auto, insa cele mai ieftine presupun un aport substantial din partea clientului pentru constituirea avansului minim. Doar trei banci finanteaza pana la 100% din valoarea masinii printr-un credit auto, restul percepand un avans minim de 15%-20% din valoarea masinii. Deci, daca am vrea sa ne cumparam prin credit auto o masina de o anumita valoare, ori alegem finantarea totala, dar ceva mai scumpa, ori mergem catre o finantare mai ieftina, dar aducem de acasa un avans considerabil. In plus, in functie de ofertele bancilor, putem avea multe restrictii legate de vechimea masinii, scrie Capital.ro.

Ford EcoSport, la Geneva. Printre noutatile anuntate de Ford pentru editia din acest an a Salonului de la Geneva se numara si micul SUV EcoSport. La scurt timp de la prezentarea oficiala, noul model isi va face debutul pe piata europeana, pe un segment din ce in ce mai aglomerat. In asteptarea dezvaluirii oficiale, Ford a furnizat un nou video (cel de mai jos) cu acest model. EcoSport nu este o noutate surprinzatoare, pentru ca a mai fost prezentat la alte saloane importante, cu statut de concept. Mai mult ca sigur, micutul SUV va primi faimoasa motorizare in 3 cilindri, pe benzina, de 1,0 litru EcoBoost (125 CP). Consumul anuntat, in aceasta varianta de echipare, este de doar 5 litri/100 km. De asemenea, va mai exista o versiune de 1,5 litri si 110 CP pe benzina, precum si un diesel 1.5 TDCi de 90 CP, anunta 24auto.ro.