Surpriza pe piata de energie: Alro cumpara curent hidro de pe bursa, desi are contract direct. De ce. Producatorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrica din Romania, a cumparat zilele trecute energie de pe bursa, de la Hidroelectrica, in conditiile in care intre cele doua companii exista un contract pe termen lung de livrare de energie electrica, ce se intinde pana in 2018. De ce a iesit asadar Alro la cumparat energie hidro de pe bursa? Pretul pare a fi motivul, cu toate ca pretul actual la care a cumparat curent hidro de pe bursa, 171 de lei, este aproape identic cu cel minim din contractul bilateral-171,98 lei MWh, scrie Economica.net

BusinessFoto: Colaj foto

Seful Huawei Romania: Avem in plan investitii de 100 mil. euro. Gigantul telecom a intrat pe piata europeana in 2000, iar dupa trei ani a identificat Romania ca punct strategic pe harta sa de expansiune in Europa de Est. Huawei si-a intensificat investitiile locale in ultimii trei ani, in 2012 implementand la Bucuresti unul dintre cele patru centre de servicii globale ale companiei, care asigura suport tehnic pentru Europa Centrala si de Est, tarile nordice si cele din vestul continentului. Chinezii au alocat 6 mil. euro pentru dezvoltarea acestui centru regional si intentioneaza sa creasca investitiile la 100 mil. euro pana in 2018, suma redusa la jumatate fata de planurile anuntate in momentul lansarii centrului. Aceste investitii vin in completarea celor 90 mil. euro investite de chinezi in perioada 2007-2012, potrivit Capital.ro

Vacanta pe bani putini a prelungit sezonul pe Litoral. Vara aceasta, cererea pentru litoralul autohton a fost sub nivelul anului 2013, explicatia reala fiind faptul ca romanii sunt din ce in ce mai saraci. In schimb, sejururile ieftine din extra-sezon atrag turistii. Anul acesta, numai luna august a reusit sa aduca o diferenta pozitiva fata de anul precedent. Hotelierii se plang de faptul ca lucrurile nu au stat asa cum s-au vazut la televizor. Cluburile au fost pline, insa hotelurile nu au atins nivelul acestora. Un studiu efectuat in Marea Britanie arata ca Romania este pe locul patru in topul celor mai ieftine destinatii de vacanta. Pentru romani, preturile ajung uneori sa fie considerate exagerate, insa, pentru straini 30-40 de euro pe zi, costul unei camere de hotel la noi, reprezinta un chilipir, scrie EVZ.ro

Paradoxurile puterii de cumparare din orasele mari ale Romaniei, in context european si national. Numbeo.com si-a propus sa centralizeze si sa compare nivelul preturilor la cele mai importante produse, veniturile banesti si puterea de cumparare din cele mai mari orase ale tarilor lumii. Rezultatele sunt surprinzatoare. O comparatie intre Bucuresti si Varsovia Cifrele privind comparatia preturilor si puterilor de cumparare intre Bucuresti si Varsovia sunt deconcertante. Desi in capitala Romaniei preturile la consumator sunt cu opt procente mai mici, chiria cu aproape 35% mai redusa, produsele alimentare cu trei procente mai ieftine, iar nota la restaurant cu circa 12% mai mica, puterea de cumparare este si ea cu 45% mai mica decat in capitala Poloniei, scrie cursdeguvernare.ro

Avertizare FMI: "O Scotie independenta ar avea un impact negativ asupra pietelor financiare". O eventuala victorie a partizanilor independentei Scotiei ar putea declansa, pe termen scurt, reactii negative pe pietele financiare din cauza incertitudinii cu privire la directia viitoare a politicilor economice, a apreciat ieri Fondul Monetar International, potrivit AFP. Scotia urmeaza sa se pronunte la 18 septembrie in legatura cu independenta sa fata de Marea Britanie, in cadrul unui referendum istoric. "Principalul efect imediat este posibil sa fie incertitudinea cu privire la tranzitia spre un cadru monetar, financiar si fiscal nou si posibil diferit in Scotia", a declarat purtatorul de cuvant al FMI, Bill Murray, adaugand: "Efectele pe termen lung vor depinde de deciziile luate in timpul tranzitiei", potrivit Bursa.

Administratorii Electrica vor sa-si dea cate 90.000 de euro pentru privatizarea companiei - Document. Consiliul de Administratie al Electrica a votat in sedinta din 30 iulie 2014 acordarea unui bonus de privatizare de 0,1% din valoarea incasata de stat odata cu listarea pe bursa a companiei, La suma de 444 de milioane de euro incasata, bonusul pentru membrii CA ar fi fost de circa 440.000 de euro, circa 90.000 de euro pentru fiecare dintre 5 membri. Decizia CA mai trebuie ratificata si de Adunarea Generala a Actionarilor Electrica din 22 septembrie, pentru a deveni realitate. Cei cinci membri ai CA care ar fi vrut bonusul de 86.000 de euro sunt Marius Untescu, presedintele CA, Ioan Rosca, Constantin Dinescu, Niculae Plesa si Rares Ion Popescu. Ioan Rosca este si directorul Electrica, potrivit Economica.net

O saptamana de vacanta la tara cu 175 de lei. Pe 14 septembrie se lanseaza noua etapa a programului "Vacante la tara", editia de toamna, care are ca organizatori Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC) si Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT). Programul se va derula in perioada 14 septembrie - 31 octombrie 2014. Destinatarii programului sunt toate categoriile de turisti, care vor avea oportunitatea de a descoperi viata satului, traditiile locurilor respective, ospitalitatea specifica acestui tip de turism si nu in ultimul rand, pot servi o masa traditionala cu bucate specifice fiecarei zone pentru care vor opta. Tarifele practicate de proprietarii pensiunilor pentru actuala editie a programului "Vacanta la tara" pornesc de la 175 lei/persoana/6 zile la o pensiune de 2 margarete, 225 lei/persoana/6 zile la 3 si 4 margarete, 290 lei/persoana/6 zile la cele de 5 margarete, potrivit EVZ.ro