Business report: Reguli noi pentru asigurari. ASF va publica trei norme care vor cutremura piata; Cea mai mare tranzactie imobiliara incheiata vreodata in Bucuresti; Erste a preluat controlul direct asupra activelor din ECE, inclusiv in Romania.
Cehii de la APS Holding: Suntem implicati in acest moment in "cateva tranzactii majore" privind achizitia de active neperformante apartinand bancilor mari din Romania. Cehii de la APS, care in vara au preluat alaturi de alti parteneri un pachet de active neperformante de 495 mil. euro de la Volksbank, sunt in acest moment angajati in mai multe tranzactii care vizeaza pachete de credite neperformante scoase la vanzare de catre bancile mari din Romania. "APS este implicata in cateva tranzactii majore in curs de desfasurare pe piata activelor neperformante scoase la vanzare de catre institutiile financiare majore. Totusi, din motive de confidentialitate, nu putem dezvalui numele acestor tranzactii individuale in acest moment", a declarat Karin Janovska, Office Manager al APS Holding, pentru Mirsanu.ro.
Cea mai mare tranzactie imobiliara incheiata vreodata in Bucuresti. Compania de consultanta imobiliara JLL a reprezentat Raiffeisen evolution in vanzarea centrului comercial Promenada Mall din Bucuresti pentru suma de 148 mil. euro. Fondul de investitii sud-african New Europe Property Investments (NEPI) a cumparat proprietatea la sfarsitul lunii trecute. "Aceasta este cea mai mare tranzactie a unui singur activ semnata vreodata in Bucuresti si a doua ca marime din Romania", spune Gijs Klomp, director general si director al departamentului de investitii al JLL in Romania. NEPI a anuntat ca va plati mallul in numerar din fonduri proprii si va rambursa imprumutul de 95 mil. euro acordat dezvoltatorilor de catre Raiffeisen Bank, scrie Capital.ro
Cum umple guvernul deficitul bugetar din 2015: Fiscalitate - raspund Ionut Dumitru si Aurelian Dochia. Presedintele Consiliului fiscal, Ionut Dumitru, considera ca previziunile legate de deficitul bugetar pe 2015, care ar putea creste de la 1,4 la 2,4% din PIB -sunt chiar optimiste: "Golul din bugetul pe 2015 estimat de Comisie este de aproximativ 10 miliarde de lei. Din analizele noastre, o spun de ceva vreme, deficitul se va incadra oriunde in plaja de 10-17 miliarde... Cum balansam capitolele de venituri si cheltuieli, e treaba guvernului. Insa asa cum ne arata istoria relativ recenta, atunci cand a fost nevoie sa acopere un gol bugetar, prima optiune a guvernelor a fost sa creasca fiscalitatea", a explicat pentru cursdeguvernare.ro Ionut Dumitru posibila varianta prin care guvernul ar putea mentine tinta de deficit.
Oare cand va realiza BNR ca reducerea dobanzilor nu ne va scoate din criza. Ultima decizie a BNR, care a fost asteptata in urma declaratiilor unui eminent expert guvernamental (n.a. sa trecem cu vederea contradictia in termeni), a stabilit dobanda de politica monetara la un nou minim istoric, de 2,75%. Dar ce nu poate face o dobanda de 3% si poate face o dobanda de 2,75%? Absolut nimic. De aceea decizia Bancii Nationale este eminamente politica si ar trebui, macar in al doisprezecelea ceas, sa elimine orice indoiala pentru cei care mai cred in independenta politicii monetare. Reducerea dobanzii de politica monetara nu va ajuta reluarea creditarii, deoarece ultimele rezultate publicate de bancile comerciale arata ca recunoasterea pierderilor se face doar la presiuni externe, scrie Bursa.
Erste a preluat controlul direct asupra activelor din ECE, inclusiv in Romania. Grupul austriac Erste Group Bank a preluat controlul direct asupra activelor din Europa centrala si de Est, in urma absorptiei in structura sa a firmei EGB Ceps Beteiligungen GmbH, un vehicul creat special pentru administrarea acestor active pe timpul crizei, relateaza Reuters. EGB Ceps Beteiligungen GmbH, firma infiintata la finele anului 2009 si detinuta in proportie de 100% de Erste Group, administra inclusiv participatia Erste la BCR, de aproape 93,58%. Potrivit reprezentantilor Erste, vehiculul creat in 2009 a fost menit sa ajute grupul sa treaca cu bine peste criza financiara, potrivit gandul.info
Ordonanta de urgenta care arunca in aer piata farmaceutica si asigura disparitia medicamentelor ieftine din farmacii. Ministerul Sanatatii si CNAS vor sa schimbe modul de calcul al taxei clawback, platite de producatorii de medicamente, printr-un proiect de OUG. Proiectul aduce o modificare a clawback-ului pentru medicamentele scumpe care intra in lista de compensate, dar nu introduce calcul diferentiat al taxei pentru medicamente ieftine si pentru cele inovative, cu toate ca producatorii de medicamente ieftine spun de trei ani de zile ca daca se mentine clawback nediferentiat pentru generice si inovative, industria locala se prabuseste si tot mai multe medicamente ieftine vor disparea de pe piata. Mai mult, modificarea adusa de proiectul de OUG grabeste colapsul industriei locale, potrivit Economica.net

1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite