Topul dezvoltatorilor care construiesc cele mai multe locuinte. Dupa cinci ani de letargie pe piata constructiilor de locuinte, anul 2014 a adus un numar de santiere noi comparabil cu cel din perioada de dinaintea "boom-ului" imobiliar. Bucurestiul da din nou tonul. Capital a realizat un top al dezvoltatorilor imobiliari care au cele mai multe locuinte in constructie la nivel national. Cei zece investitori care au intrat in clasament au in diferite etape de constructie un numar de 3.922 de apartamente, grupate in 25 de proiecte rezidentiale, dintre care 63% fac parte din ansambluri amplasate in Bucuresti si imprejurimi. Spre deosebire de anii de varf ai pietei imobiliare, cand astfel de ierarhizari erau dominate de investitorii straini, acum lista cuprinde cu precadere antreprenori romani. In plus, jumatate din clasament este compus din nume consacrate in ultimii ani, care inlocuiesc dezvoltatorii ce au simtit puternic efectele crizei. O similitudine cu pleiada de investitori care s-au facut cunoscuti in 2007-2008 sunt planurile pe care le avanseaza noua generatie de dezvoltatori, scrieCapital.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Complexul Oltenia trebuie sa aduca noi garantii pentru credite de 400 de milioane de euro. Complexul Energetic Oltenia negociaza, in aceasta perioada, modificarea garantiilor pentru credite in valoare totala de aproximativ 400 milioane de euro, ne-a declarat Laurentiu Ciurel, directorul companiei. Domnia sa ne-a explicat: "Majoritatea creditelor a fost contractata, in anii trecuti, pentru realizarea investitiilor de mediu si pentru retehnologizari. Garantiile oferite au fost contracte de vanzare a energiei pe termen lung, care au expirat. Acum eu incerc sa conving bancile sa accepte alt tip de contracte ca garantie, intrucat electricitatea pe termen lung se vinde greu pe pietele OPCOM, iar grosul tranzactiilor s-a mutat pe piata spot PZU, unde tranzactiile sunt zilnice". Bancile care au imprumutat Complexul Oltenia (n.r. in principal centralele Craiova, Turceni si Rovinari, care au intrat, in 2012, in componenta societatii producatoare de energie pe baza de lignit) sunt BRD, BCR, Raiffeisen, CEC Bank, Unicredit si Alpha Bank, potrivit domnului Ciurel, anuntaBursa.ro.

Achizitia de trenuri de metrou de 440 de mil. euro se amana. Metrorex nu a oferit inca explicatii. Numele companiei care va livra trenuri de 440 de milioane de euro pentru Metrorex va fi cunoscut abia in martie 2015, termenul de desemnare a castigatorului licitatiei fiind decalat cu trei luni si jumatate fata de cel anuntat initial. Regia nu ofera motivele acestei amanari, iar participantii la licitatie spun ca, probabil, Metrorex trebuie sa lamureasca ofertele tehnice facute de catre fiecare companie. Castigatorul licitatiei pentru livrarea a 51 de trenuri noi de metrou va fi aflat de-abia in martie 2015, in ciuda faptului ca Metrorex anuntase ca acesta va fi cunoscut pana la finalul acestei luni. Intr-o informare catre toti cei sase participanti la licitatie, Metrorex stabileste noua data de anuntare a castigatorului, 10 martie 2015, informeazaEconomica.net.

Cati bani iti iau bancile ca sa-ti administreze finantele. Topul comisioanelor la cele mai mari banci din Romania. Cele mai mari costuri lunare de administrare a unui cont curent sunt percepute de UniCredit Tiriac Bank, de 7,5 lei, urmata de OTP Bank, cu 5 lei, in timp ce Banca Transilvania si Marfin Bank nu taxeaza clientii pentru acest serviciu. In topul celor mai mari comisioane se regasesc de asemenea BCR, cu 4,5 lei/luna, si BRD, cu 0,8 euro (circa 3,55 lei), iar Volksbank, Banca Romaneasca, ProCredit Bank si Credit Europe Bank se situeaza pe palierul de mijloc, cu o taxa lunara de 3 lei, reiese din raportul "Evolutia concurentei in sectoare cheie - 2014", realizat de Consiliul Concurentei. Cele mai mici comisioane, de 2 lei/luna, sunt percepute de ING Bank si Libra Internet Bank, urmate de Raiffeisen Bank, CEC Bank, Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si Banca Comerciala Carpatica, cu 2,5 lei/luna, potrivit datelor din raport, preluate de Mediafax, scrieStirileProtv.ro.

Psihoza redeventelor: ce legatura este intre Petrom si Rosia Montana? Incapacitatea guvernului de a gestiona coerent si obiectiv sursele de venit la buget se intoarce acum ca o maciuca impotriva sa. Redeventele pentru tot ce inseamna exploatarea resurselor naturale ale Romaniei au fost tratate pe acelasi palier cu alte taxe, fara sa se tina cont de faptul ca aceste redevente pot sa incurajeze sau sa descurajeze investitiile in exploatarea resurselor solului si subsolului. In lipsa unor judecati de valoare obiective, specializate, Guvernul a decis ca redeventele actuale sa fie prelungite si pentru 2015 la acelasi nivel stabilit in urma cu zece ani, in ciuda faptului ca se stia foarte bine ca jugul pus odata cu privatizarea Petrom poate fi dat jos de la 1 ianuarie 2015, anuntaEnergy-Center.ro.

Banca Transilvania preia Volksbank Romania. S-a intors roata istoriei: Austriecii semneaza contractul de exit de pe piata locala. Banca Transilvania, a treia banca de pe piata, preia Volksbank Romania, subsidiara locala a austriecilor de la Volksbank AG, urmand sa anunte in perioada imediat urmatoare semnarea contractului de achizitie a Volksbank Romania, au declarat pentru jurnalul de tranzactiiMirsanu.romai multe surse din piata financiara. Banca Transilvania a demarat in acest an discutiile pentru achizitia pachetului de 100% din actiunile Volksbank Romania. Tranzactia Banca Transilvania - Volksbank Romania marcheaza exit-ul austriecilor de pe piata romaneasca dupa 14 ani de prezenta.

Frank Timis negociaza cu americanii un acord de vanzare anticipata. Omul de afaceri Frank Timis, al 12-lea cel mai bogat roman - conform Top 300 Capital, este in discutii cu traderul american Gerald Metals cu privire la un acord de vanzare de minereu de fier din mina Marampa din Sierra Leone, pe care Timis a cumparat-o de la administratorii judiciari ai London Mining, potrivit unor surse din industrie citate de Reuters. Timis, presedintele si fondatorul African Minerals, un rival puternic indatorat companiei London Mining in Sierra Leone, a cumparat mina Marampa luna trecuta prin vehiculul sau personal Timis Mining Corporation. Semnarea unui acord de vanzare, prin care cumparatorul plateste anticipat pentru o parte din productia viitoare, i-ar oferi companiei lui Timis sprijinul financiar necesar operarii minei Marampa, scrieCapital.ro.