Protestele pun presiune pe cursul valutar. Leul a atins cel mai mic nivel din ultimele patru luni. Manifestatiile din strada si demisia Guvernului pun presiune pe piata valutara. Leul a atins cel mai mic nivel din ultimele patru luni in raport cu euro. Evolutia monedei locale si a economiei depind acum de cat de repede se va forma noul Executiv. Leul nu rezista presiunilor pietei: euro a depasit pragul psihologic de 4 lei si 45 de bani. Moneda locala se depreciaza si in raport cu dolarul, care a ajuns la 4 lei si 9 bani. De altfel, in ziua demisiei Guvernului, moneda americana a atins maximumul ultimelor 7 luni. Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal: Deocamdata avem o stare de incertitudine, speram sa se lamureasca lucrurile foarte rapid astfel incat incertitudinea sa nu mai aiba efect asupra volatilitatii din pietele financiare care evident mai departe se transmit la nivel de clienti, la nivel de dobanzi, curs, noteaza digi24.ro.

Business reportFoto: Colaj foto

Apare prima "ceableta". Rufus Cuff este ceasul-tableta de pe incheietura mainii. Mai tii minte panoul de comenzi cu care era dotat Predatorul pe antebrat? O companie americana pregateste surpriza anului 2016 in materie de gadget-uri. Apare prima "ceableta", o tableta care sade la incheietura mainii, inlocuind smartwatch-ul, noteaza USA Today. Asa cum phablet-urile au fost, la prima generatie, produse de nisa ridiculizate de concurenta, pentru a se impune mai tarziu ca cele mai cautate smartphone-uri, compania americana Rufus Labs pariaza ca tableta cu bratara are potentialul sa revolutioneze piata emergenta a gadget-urilor wearable, informeaza economica.net.

Romania a inregistrat in luna septembrie cea mai mare crestere a comertului cu amanuntul din Uniunea Europeana. Volumul comertului cu amanuntul in Romania a crescut cu 12% in septembrie, comparativ cu perioada similara din 2014, cel mai semnificativ avans inregistrat in Uniunea Europeana, arata datele prezentate vineri de Oficiul European de Statistica (Eurostat) si citate de Agerpres.ro. In UE, comertul cu amanuntul a crescut cu 3,7% in septembrie, iar in zona euro avansul a fost de 2,9%. Vanzarile de combustibil auto au inregistrat un avans de 5,3%, vanzarile de produse non-alimentare au crescut cu 4%, in timp ce vanzarile de alimente, bauturi si tigari s-au majorat cu 1,6%, scrie Adevarul.ro.

CNADNR a depus plangere penala impotriva constructorului autostrazii Orastie - Sibiu! Directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Narcis Neaga, a anuntat vineri, la Satu Mare, ca a depus plangere penala impotriva constructorului autostrazii Orastie - Sibiu. Cauza o reprezinta faptul ca o parte a autostrazii trebuie refacuta din cauza unor greseli de executie, informeaza Agerpres. "Vreau sa va informez in premiera astazi ca am depus plangere penala impotriva constructorului. Saptamana viitoare, vom merge acolo sa cautam o solutie tehnica astfel incat sa nu tinem autostrada inchisa atata timp cat solicita constructorul. El prefigurase ca autostrada sa fie deschisa prin luna iunie-iulie, este inacceptabil asa ceva. Am gasit solutii tehnice, luni echipa tehnica de la companie, si alte companii cu care lucram, va fi prezenta acolo, marti vom comunica solutia pe care o vom pune in practica, astfel incat sa nu blocam traficul pe autostrada 200-300 metri versus 20 km. Este inacceptabil", a spus Neaga, intr-o conferinta de presa, informeaza EVZ.ro.

Naftogaz: Gazoductul Nord Stream II va afecta Profund Ucraina. Noul gazoduct Nord Stream II, care ar urma sa faca legatura intre Rusia si Germania via Marea Baltica, va insemna sfarsitul transportului de gaze realizat de Ucraina, a avertizat vineri Andriy Kobolev, seful companiei energetice Naftogaz, intr-un interviu acordat publicatiei germane "Handelsblatt", transmite Reuters, citat de Agerpres. In septembrie, Gazprom si cinci companii energetice europene (E.ON, BASF/Wintershall, OMV, ENGIE si Royal Dutch Shell) au semnat un acord de principiu pentru dublarea capacitatii gazoductului Nord Stream II, care va permite Rusiei sa ocoleasca complet Ucraina, din 2019, scrie Bursa.ro.

Anotimpul amnistiilor: Ce ziceti de o regularizare la plata CAS? Daca tot suntem intr-o perioada in care se sterg cu buretele datoriile catre stat, poate ar fi o idee buna sa incercam sa rezolvam retroactiv problemele legate de contributiile de asigurari sociale. E oficial de mai bine de trei saptamani: contribuabilii care isi platesc datoriile restante la fisc la pana pe 31 martie 2016 scapa de penalitati si de mai bine de jumatate din dobanzile aplicate la restante. Potrivit datelor ANAF, la sfarsitul primului trimestru existau arierate recuperabile de peste 19 miliarde de lei. Cel mai probabil, circa doua treimi din aceasta suma ar fi reprezentata de penalitati si dobanzi de intarziere. Cu alte cuvinte, daca toti contribuabilii in cauza ar apela la amnistie, ar trebui sterse cu buretele datorii de 8-10 miliarde de lei. Multi se intreaba de ce ar accepta Guvernul sa piarda atatia bani. In primul rand, pentru ca 2016 este an electoral, iar social-democratii intra in lupta cu un premier a carui popularitate este in cadere libera, dar si cu un lider national si numerosi lideri locali aflati in mijlocul unor scandaluri cu iz penal. Iar amnistia fiscala va ajuta, cel mai probabil, cateva sute de mii de familii a caror atitudine fata de PSD ar putea deveni, astfel, ceva mai favorabila, noteaza Capital.ro.

Dodge Viper GTS preparat de Geiger Cars. Casa de tuning germana Geiger Cars a dezvoltat un pachet special pentru Dodge Viper GTS. Nemtii au optat pentru un kit de caroserie discret si un pachet de performanta extrem de interesant. La nivel estetic, Geiger Cars a optat pentru un spliter frontal nou, pentru un spoiler spate cu difuzor de aer integrat si pentru un eleron nou. Conform oficialilor germani, pretul pentru acest pachet doritorii trebuie sa plateasca 5.866 de euro. Pachetul de performanta a fost aplicat motorului V10 de 8,4 litri care produce in mod normal 654 CP si 813 Nm. In urma unor modificari aplicate sistemului de admisie, de racire si de evacuare, dar si cu o recalibrare a unitatii de control, propulsorul ofera acum 710 CP la 6.100 rpm si 861 Nm la 5.500 rpm, informeaza Auto-Bild.ro.