De astazi cresc salariile la stat: 25% pentru medici, 15% pentru profesori si 10% pentru ceilalti bugetari De astazi, 1 decembrie, salariile mai multor categorii de bugetari cresc cu 10%, potrivit unui act normativ publicat recent in Monitorul Oficial. In forma sa initiala, proiectul de lege prevedea doar majorarea salariilor din sanatate si asistenta sociala cu 25%, dar comisiile de specialitate din Parlament au decis o majorare cu 10% si pentru ceilalti bugetari. Presedintele Klaus Iohannis, a promulgat saptamana trecuta, pe 24 noiembrie, legea care prevede majorarea cu 10% a salariilor tuturor bugetarilor care nu beneficiaza de alte cresteri salariale, anunta Economica.net.

Business ReportFoto: Colaj foto

Cota obligatorie de regenerabile propusa pentru 2016 - 12,15%. Impactul in factura - 35 lei/MWh Cota obligatorie de energie electrica din surse regenerabile care beneficiaza de sistemul de promovare prin certificate verzi va fi de 12,15% in 2016, pentru a mentine la aproximativ 35 de lei pe MWh impactul la consumatorii finali, mentioneaza un proiect de Hotarare de guvern aflat in dezbatere publica la Ministerul Energiei. "Totusi", mentioneaza nota de fundamentare, "exceptarea unui consum de energie electrica, care poate ajunge la circa 8.000 GWh, de la plata certificatelor verzi, va genera cresterea valorii facturii consumatorilor finali neexceptati la 43 lei/MWh". In 2015, cota a fost de 11,9% si impactul a fost similar celui propus acum, de 35 de lei pe MWh, informeaza Curs de Guvernare.

Predictiile din agricultura pentru 2016: Marii jucatori vor achizitiona active de la cei care au fost afectati in 2015 Preturi mai mari la energie, instabilitate politica si sociala, inclusiv intensificarea confictelor de natura militara, cheltuieli de consum mai ridicate, o piata a muncii in revenire si o moneda europeana mai slaba sunt factori care vor conduce la o revenire economica in sens larg, este de parere Stefan Bucataru, Director General Agribusiness, Agricover. El a mai spus ca in agribusiness, este de asteptat intensificarea procesului de consolidare, jucatorii mari achizitionand active de la cei care au fost afectati de dificultatile anului 2015. In acest context, Romania va inregistra o crestere economica de peste 4%, integral pe Capital.

Grupul Volkswagen va chema in service, in Germania, 2,46 milioane de masini Grupul auto Volkswagen va chema in service, in Germania, 2,46 de milioane de masini echipate cu softul pentru manipularea emisiilor, informeaza cotidianul Die Welt. Este vorba de 1,54 milioane de masini marca Volkswagen, de 531.813 vehicule marca Audi, de 286.970 de Skode si 104.197 Seaturi, potrivit cotidianului citat. In urma cu doua luni, grupul auto Volkswagen a transmis ca 8,5 milioane de vehicule dotate cu softul ilegal pentru emisii vor trebui reparate in Europa. Volkswagen a anuntat la sfarsitul lunii septembrie ca circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante, scrie Bursa.ro.

Cum arata Romania in urma cu 10 ani si unde a reusit sa ajunga acum Romania a trecut prin schimbari uluitoare in ultimii zece ani, daca ne uitam la cifre. In ciuda crizei financiare din 2008-2010, in 10 ani, cumulat, evolutia tarii a fost una puternic pozitiva. In timp ce salariul mediu a crescut de peste doua ori, puterea de cumparare a romanilor a crescut cu doar 33%, insa intre timp inflatia a trecut in teritoriu negativ. PIB-ul nominal a crescut de la 290,5 miliarde de lei in 2005, la aproape 704,5 miliarde de lei, estimat pentru 2015 de Comisia Nationala de Prognoza. PIB per capita la paritatea puterii de cumparare era in 2005 de 13.175 euro, iar la sfarsitul lui 2014 a fost de 17.549 euro, in crestere cu 33,2%, potrivit Bancii Mondiale, anunta Economica.net.

Zona Euro castiga din nou increderea investitorilor Increderea in economia zonei euro a atins in noiembrie cel mai ridicat nivel din peste patru ani, in asteptarea deciziei Bancii Centrale Europene (BCE) de a suplimenta masurile de stimulare, la sedinta de politica monetara din decembrie, relateaza Bloomberg. Indicele privind increderea sefilor de companii si a populatiei in economia zonei euro a atins in noiembrie 106,1 puncte, iar datele aferente lunii octombire au fost reviziuite la acelasi nivel, fata de o estimare initiala de 105,9 puncte. Indicele se afla la cel mai ridicat nivel dupa luna mai 2011. Analistii anticipau ca increderea se va mentine la 105,9 puncte, anunta Capital.

Volvo XC90 - Calea catre longevitate Primul VOLVO XC90 a fost probabil cel mai important model din evolutia moderna a marcii suedeze, bucurandu-se de o popularitate insemnata gratie sistemelor de siguranta revolutionare, a versatilitatii remarcabile si a unui design subtil, dar foarte inspirat. Dupa 12 ani, istoria pare ca se repeta. Cea de-a doua generatie are o sarcina foarte grea, fiind practic masina care marcheaza relansarea marcii dupa preluarea acesteia de grupul chinez Geely Holding. Noul Volvo XC90 introduce o platforma tehnica dezvoltata de la zero si un limbaj de design radical, care anunta directia in care vor evolua toate modelele viitoare, scrie Auto-Bild.ro.