Darea in plata omoara Prima Casa. Saptamana trecuta, in comisiile reunite din Senat pe tema legii Darea in plata s-a scandat, s-a injurat si s-a plans. Niciun argument pro sau contra nu s-a dezbatut constructive, fara sa se auda rumoare in sala si acuzatii precum: "Mafiotii!", "Camatarii!", sau hohote de plans ale clientilor supraindatorati. Dupa doua zile de circ, comisiile au dat aviz favorabil legii privind Darea in plata, respingand propunerile institutiilor de credit, ale BNR si ale ministerului de Finante.Asta inseamna ca s-a pastrat principiul retroactivitatii, nu s-a stabilit un plafon pentru valoarea maxima a imobilului care poate fi restituit, si creditele date prin programul Prima Casa intra sub incidenta legii. Secretarul de stat din Ministerul Finantelor, Enache Jiru, spune care va fi soarta programului Prima Casa. Va muri. E ministerul care ofera garantiile, cu fondul din subordinea sa. Iar cand cel care administreaza garantiile, spune ca aceasta in coonditiile acestea, garantia devine nula, scrieCapital.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Lupta dintre fratii Micula si statul roman se inteteste la Bruxelles. Au chemat a treia oara in instanta Comisia Europeana. Povestea celor aproximativ 83 de milioane de euro pe care fratii Micula, proprietarii European Drinks, ar fi trebuit sa ii incaseze de la statul roman, dupa ce au castigat la Curtea de Arbitraj de la Washington pe motiv ca le-au fost eliminate anumite facilitati fiscale, continua la Bruxelles. Investitorii suedezi au dat in judecata Comisia Europeana de trei ori. Dupa ce au incercat prin mai multe metode sa intre efectiv in posesia celor aproximativ 83 de milioane de euro (376,4 milioane de lei plus dobanda), bani obtinuti in urma unei decizii definitive a Curtii de arbitraj ICSID de la Washington, din decembrie 2013, fratii Micula mai au un singur as in maneca: in noiembrie anul trecut, oamenii de afaceri suedezi au chemat in instanta Comisia Europeana in doua dosare ce au drept scop anularea unei Decizii a Comisiei Europene din 30 martie 2015 prin care forumul european a hotarat ca cei 83 de milioane de euro reprezinta ajutor de stat, iar statul roman a procedat ilegal atunci cand a anulat datoriilor fiscale restante ale societatii European Food SA catre bugetul de stat. "Romania trebuie sa recupereze orice suma platita in temeiul despagubirilor acordate reclamantilor de catre tribunal (ICSID - n.red.), intrucat plata respectiva constituie un ajutor de stat ilegal si incompatibil", se arata in decizia Comisiei din 30 martie 2015, anuntaEconomica.net.

Pana sa avem o strategie energetica, sistemul se apropie de faza de implozie. Noua strategie energetica a Romaniei va fi pusa pe masa de discutii cel tarziu pana in toamna acestui an, sustine ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Mixul energetic, invidiat de toata Europa, ciclul integrat in productia de energie nucleara si capacitatile instalate in productia de energie din surse regenerabile, potentialul hidrologic inca neexploatat sunt doar cateva din componentele de forta ale Romaniei, de care strategia va tine seama obligatoriu. Toate aceste domenii insa, luate la bani marunti, nu arata tocmai atat de bine pe cat s-ar parea. Dovada ca in sectorul de generare a energiei electrice, cu exceptia regenerabilelor sustinute de o schema de sprijin unica in Europa, nici un investitor strain nu se grabeste sa vina de 25 de ani incoace. Mai mult, capacitati importante sunt amenintate cu falimentul, iar statul nu are nci pe departe resursele pentru a investi in ceva nou, asa cum nu are capacitatea sa salveze si ce a mai ramas, informeazaEconomica.net.

Deficitul de cont curent a crescut de 2,5 ori: Sumele extrase de investitori - compensate partial de Transporturi si "capsunari". Deficitul contului curent al balantei de plati pe anul 2015 s-a majorat de 2,5 ori fata de anul anterior, de la 686 milioane euro pana la 1,758 miliarde euro sau circa 1,1% din PIB. Datele BNR au consemnat aproape o dublare atat a deficitului balantei comerciale cat si a minusului consemnat pe segmentul veniturilor primare, dar si o crestere de circa 70% a excedentului pe partea de venituri secundare. Pe partea de bunuri materiale, deficitul s-a majorat cu aproape un miliard si jumatate de euro, fapt ce a contat in proportie de 133% (!) la inrautatirea soldului general al balantei de plati. Din fericire, sectorul transporturilor a venit sa compenseze cu peste 600 de milioane de euro aceasta influenta, si a ajuns sa constituie un atu puternic in balanta de plati (sold pozitiv de circa 3,4 miliarde euro adica peste 2% din PIB), scrieCursdeguvernare.ro.

Volkswagen up! facelift debuteaza la Geneva. Volkswagen a publicat astazi primele imagini si detalii cu viitorul facelift operat pe up!. Cel mai mic membru al gamei Volkswagen va avea un design revizuit, un interior modificat si un nou motor turbo sub capota. Zona frontala a lui Volkswagen up! integreaza acum un look nou gratie modificarii spoilerului si a blocurilor optice care acum folosesc lumini de zi cu LED. De asemenea, luminile de semnalizare au fost mutate in oglinzile laterale, iar zona din spate are acum un look nou datorita difuzorului restilizat. Clientii viitorului Volkswagen up! facelift vor avea la dispozitie o lista bogata de elemente de personalizare. Amintim aici cele 13 culori pentru caroserie, cele 9 abtibilduri si cele trei nuante pentru plafon, anuntaAuto-Bild.ro.

Procedura romaneasca de inregistrare in scopuri de TVA. O tema intens dezbatuta si la inceputul acestui an este opacitatea si birocratia procedurii de inregistrare in scopuri de TVA. Cele doua "critici", devenite deja laitmotiv, vin la pachet cu nemultumiri in randul contribuabililor, legate de aplicarea extinsa a criteriilor gandite initial pentru inregistrarea in scopuri de TVA si in alte situatii precum schimbari la Registrul Comertului sau reactivarea codului de TVA dupa anulare. In acest context, reamintesc demersul ANAF din lunile decembrie-ianuarie prin care au fost transmise notificari contribuabililor ce au avut in 2015 schimbari de administratori/asociati sau sediu social si reactiile dure ale mediului de afaceri. Replica venita din partea oficialilor ANAF a incercat sa justifice necesitatea acestei birocratii in lupta contra evaziunii fiscale. Mai mult, chiar cifrele privind cresterile (de doua cifre) din incasarile de TVA de anul trecut ar fi o dovada a rezultatelor pozitive aduse de masurile luate de legiuitor in zona aceasta. Totusi, nemultumirile contribuabililor de buna credinta raman in incercarea continua de a face fata diverselor cerinte impuse de legislatia fiscala. Dar sa inventariem la rece principalele probleme din practica societatilor care au avut de-a face cu inregistrarea in scopuri de TVA, inutil sa subliniem, vitala pentru buna functionare a unei afaceri, informeazaCapital.ro.

ASF creeaza un nou Big Brother al soselelor - CNIAA. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) se pregateste sa puna bazele unei asociatii profesionale care va avea atributii legate de administrarea bazei de date CEDAM, realizarea de statistici care sa evidentieze evolutia primelor de asigurare RCA, a despagubirilor aferente acestora, precum si realizarea de calcule actuariale privind prima de risc. Asociatia va fi formata din reprezentanti ai ASF, ai societatilor de asigurari si chiar ai brokerilor de asigurari, fiind o entitate privata. Exact, aceste lucruri vor stabilite prin normele metodologice care vor fi realizate dupa ce proiectul va deveni intr-adevar lege. Surse din piata asigurarilor sustin ca infiintarea noului Centrul National de Informare a Asigurarilor Auto (CNIAA) se va face in baza proiectului de lege pe care ASF il depune astazi in Senat si se va finanta in principal din contirbutiile asiguratorilor la CEDAM, scrieEconomica.net.