Cand intra in vigoare noile tarife maximale RCA si cum se emit politele auto pe noua legislatie. In jur de 15 noiembrie, noile tarife maximale pentru asigurarea obligatorie auto ar putea intra in vigoare. Sistemele informatice ale asiguratorilor sunt 80% adaptate la noile cerinte legislative. Neacoperirea daunelor usoare de catre asigurator se va realiza doar daca asiguratul cere expres acest lucru in momentul incheierii politei, iar acoperirea accidentelor suferite de asigurat si sistemul de asistenta rutiera se acorda doar la politele pe 6 si 12 luni. Surse guvernamentale au declarat pentru Economicaca hotararea de guvern care limiteaza tarifele politei auto obligatorii au sanse sa intre in sedinta de guvern de saptamana aceasta, pasii necesari promovarii unui nou act normativ fiind deja finalizati. Asiguratorii stiu ca perioada de consultare publica pe marginea Hotararii de Guvern s-ar termina abia vineri, iar actul normativ ar trebui sa intre in sedinta de guvern de saptamana viitoare.

Business reportFoto: Colaj foto

Parlamentul daruieste alegatorilor cate aproape nimic, de 1% din PIB. Premierul: Legea salarizarii nu va avea finantare. Premierul Dacian Ciolos si-a declarat marti nemultumirea legata de faptul ca Parlamentul voteaza diferite beneficii sociale fara un minim calcul de impact bugetar. Premierul a anuntat ca ultimele decizii parlamentare costa bugetul 9 miliarde de lei, impact bugetar care poate duce fie la cresterea deficitului, fie la reducerea investitiilor. "Din ceea ce spunea doamna ministru de Finante, din tot ceea s-a votat in ultimele luni in pregatirea campaniei electorale, asa cum, din pacate, ne-a obisnuit Parlamentul, inainte de alegeri voteaza in toate directiile mariri de salarii fara calcule bugetare consistente, s-au cam adunat in jur de 9 miliarde de lei, deci peste un procent din PIB impartit in diferite directii. (...) E un impact bugetar care inseamna sau cresterea deficitului -ceea ce ar fi catastrofal pentru Romania - sau, daca nu, daca vrem sa tinem limitele deficitului (...) asta inseamna reducerea investitiilor.", a spus Dacian Ciolos la Adevarul Live, citat deCurs de Guvernare.

Atacurile DDoS au devenit mai complexe. Care sunt cele mai atacate tari. Kaspersky Lab a publicat un raport despre atacurile DDoS din T3 2016, asistate de retele de tip botnet. Raportul are la baza date din sistemul Kaspersky DDoS Intelligence. Potrivit acestora, numarul de atacuri DDoS complexe, generate de traficul criptat, a crescut. De asemenea, s-a intensificat activitatea serverelor de atac localizate in Europa de Vest si a crescut numarul resurselor atacate in aceasta regiune. Pe parcursul perioadei urmarite, au fost vizate resurse din 67 de tari, cu atacuri DDoS asistate de retele de tip botnet. Numarul atacurilor asupra resurselor din Japonia, SUA si Rusia a crescut vizibil, in timp ce numarul victimelor din China si Coreea de Sud a scazut considerabil. In acest trimestru, trei tari din Europa de Vest (Italia, Franta si Germania) au intrat, pentru prima data pe parcursul unui an, in Top 10 cele mai afectate tari de atacuri DDoS cu retele botnet. Aceste statistici sunt corelate cu cresterea numarului de servere C&C (de comanda si control) in Europa de Vest, mai ales in Marea Britanie, Franta si Olanda, scrieCapital.

Dieselgate: Modificarile propuse de VW ar putea scadea durata de viata a motoarelor. Dieselgate: Comisia Europeana considera ca update-urile de software efectuate de Volkswagen la motoarele diesel ale grupului ar putea induce un stres suplimentar asupra componentelor motorului. Potrivit publicatiei germane Der Spiegel, oficialii europeni isi bazeaza ingrijorarea pe feedback-ul oferit de experti ai laboratorului Vela din nordul Italiei, specializat in masurarea emisiilor. Uniunea Europeana a cerut garantii grupului Volkswagen ca modificarile propuse pentru rezolvarea problemelor functioneaza. "Vrem ca Volkswagen sa garanteze, in mod contractual si fara limita de timp, ca modificarile vor functiona si nu vor avea niciun impact negativ" - a declarat un oficial al Comisiei Europene pentru Reuters. Opinia Comisiei Europene este sustinuta si de VZBZ, un lobby al consumatorilor germani, noteazaAuto-Bild.

Gigantul american PPG cumpara producatorul de vopsele Deutek, tranzactie de 40-50 milioane euro. Gigantul american PPG, lider la nivel global in sectorul de lacuri si vopseluri, a cumparat Deutek Bucuresti, unul dintre cei mai mari producatori de vopsele de pe piata romaneasca, intr-o tranzactie estimata la 40-50 milioane de euro, conform surselor din piata de profil. Tranzactia mai trebuie doar avizata de Consiliul Concurentei. Pana la acest moment, cand afacerea este preluata de americanii de la PPG, pachetul majoritar de actiuni al Deutek a fost detinut de Emerging Europe Accession Fund (EEAF), al treilea fond de private equity administrat de Axxess Capital. Axxess preluase actiunile in urma cu trei ani de la Advent International, una dintre cele mai mari firme din lume dedicate exclusiv investitiilor private de capital, care la randul ei cumparase Deutek in 2005, scrieProfit.

25 de ani de relatii Romania - Banca Mondiala: Proiecte de 12,5 miliarde USD. Banca Mondiala si Romania au aniversat marti 25 de ani de colaborare, perioada in care, potrivit declaratiei vicepresedintelui Cyril Muller, Banca Mondiala a acordat peste 12,5 miliarde dolari de dolari si a ajutat la implementarea a mai mult de 95 de proiecte. Prima cooperare a Bancii Mondiale cu Romania a inceput insa in 1972, cand Romania a aderat la BIRD. Primul imprumut, in valoare de 60 milioane dolari, a fost destinat Uzinei Tecuci Fertilizare, in 1974. Regimul comunist a decis insa in anii 80 sa plateasca integral datoriile acumulate si sa renunte la colaborarea cu finantatorii internationali. Peste 9,1 miliarde de dolari, adica 73% din totalul finantarilor, au insumat cele 64 de proiecte finantate de la reluarea activitatii dupa 1990, primul program- Asistenta tehnica si Importuri Esentiale- incepand in iunie 1991, potrivit datelor Bancii Mondiale, anuntaCurs de Guvernare.

Strategia cu care IKEA vrea sa-si creasca vanzarile in provincie. Retailerul suedez IKEA, prezent pe piata romaneasca cu un singur magazin, cel din Baneasa, a inregistrat o crestere de 140% a comenzilor online pentru al doilea an de cand functioneaza acest serviciu. Asta inseamna un plus de peste 10 milioane de euro. Dupa Bucuresti, cele mai multe comenzi au venit din Cluj, Timisoara, Iasi si Constanta. Si pentru ca cinci ani e o perioada lunga, IKEA vrea mai multi bani din comenzile online. IKEA nu se grabeste sa construiasca magazine. De mai bine de cinci ani se vorbeste de un al doilea magazin al gigantului suedez in Romania, insa de-abia in vara anului trecut a fost achizitionat terenul pentru o noua unitate. Dupa ce a anuntat vanzari record pentru a doua oara in Romania, si dupa ce a trecut pragul de 100 de milioane de euro, compania a anuntat cand va deschide al doilea magazin, dar si cele trei orase luate in analiza pentru achizitia de terenuri, potrivitEconomica.