De la mii de hectare la zero: 2016 este primul an in care Romania nu a produs plante modificate genetic. Singura planta modificata genetic permisa de UE spre cultivare, un porumb rezistent la insecte lepidoptere, produs de compania americana Monsanto, a disparut cu totul de pe teritorul Romaniei. Inainte de aderarea la UE, Romania cultiva peste 137.200 de hectare cu soia modificata genetic, iar in 2008 suprafata cultivata cu porumb modificat genetic era de peste 6.000 de hectare. Pentru prima data de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, suprafata cultivata cu plante modificate genetic pe plan local a ajuns zero, arata un raport realizat pe Departamentul pentru Agricultura al Statelor Unite ale Americii (USDA). Singura planta modificata genetic permisa de Comisia Europeana, porumbul MON 810 rezistent la insecte lepidoptere, a fost introdusa in culturi tot mai putin pana anul trecut cand mai era prezenta pe numai 2,5 hectare la Statiunea de Cercetare Dezvoltare Agricola Secuieni din judetul Neamt, anunta Economica.net

Business reportFoto: Colaj foto

Retrospectiva 2016 Deschiderea de mall-uri noi, bucuria retailerilor de fashion: vanzari mai mari cu 20-30% si peste 350 de magazine deschise. Retailerii de fashion au continuat ofensiva in 2016, cu peste 350 de magazine noi, sustinuta de inaugurarea de noi mall-uri, dar si de extinderea celor existente. Cei mai dinamici retaileri in acest an au fost Pepco, H&M, LC Waikiki, Koton, C&A, Deichmann si CCC, iar majoritatea retailerilor prezenti pe piata locala se asteapta sa incheie anul cu cresteri ale vanzarilor cuprinse intre 20-30% fata de 2015, potrivit datelor Colliers."Pepco a fost de departe cel mai activ retailer in 2016. Cu mai bine de 50 de magazine noi deschise, Pepco a ajuns la o retea de 100 de magazine. Alte branduri foarte active in 2016 au fost: H&M, LC Waikiki, Koton, C&A, Deichmann si CCC, care au inaugurat intre 4 si 6 magazine, urmate de New Yorker si Takko, cu 3, respectiv 2 deschideri in 2016", a declarat, Daniela Popescu, Senior Associate in cadrul departamentului de retail al Colliers International. In 2016, pe piata din Romania au fost finalizati peste 200.000 mp de spatii de retail, fiind anul cu cele mai multe livrari dupa 2009, potrivit Colliers. Aproximativ jumatate din volumul livrat a fost in Bucuresti, unde stocul de centre comerciale a ajuns la aproximativ 1,16 milioane mp, scrie profit.ro.

Romanii trebuie sa plateasca o taxa pentru gunoiul aruncat. Operatorii de salubritate care vor depozita deseuri la groapa de gunoi vor trebui sa plateasca o taxa de 80 de lei pentru fiecare tona depusa, incepand cu data de 1 ianuarie 2017, urmand ca aceasta taxa sa creasca la 120 lei/tona din 2018, potrivit prevederilor incluse in Legea 384/2013. In timp ce OUG 31/2013 reglementa taxarea progresiva a depozitarii, incepand cu 50 lei/tona din 2014, 80 de lei/tona din 2015 si 120 lei/tona, cu incepere din 2016, Legea 384 introduce cresterea taxei la 80 de lei/tona din 2017, respectiv la 120 de lei/tona, abia din 2018. Conform autoritatilor din domeniu, legislatia actuala, ce va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2017, urmareste indeaproape principiul "poluatorul plateste". Pe fondul acestei noutati, operatorii depozitelor ecologice sustin ideea ca au informat din timp clientii asupra obligativitatii achitarii unei taxe de 80 de lei/tona de deseu valorificat exclusiv la groapa de gunoi, relateaza Capital.

O afacere profitabila. Cat costa o bona pentru pisici. Cand stapanii nu-s acasa, pisicile primesc vizita cat-sitter-ului, adica un fel de bona, care se asigura ca felinele sunt hranite si rasfatate. Clienti se gasesc mai ales in aceasta perioada, cand hotelurile pentru animale nu mai au niciun loc liber.De profesie maseur, Florin Chindea a avut o idee de afaceri care face felinele sa toarca si atunci cand stapanii lipsesc. Pentru 60 de lei pe zi, tanarul se transforma in cat-sitter. Pisica lasata singura acasa e vizitata de doua ori, hranita si rasfatata. "Pisicile sunt putin mai delicate, au un altfel de temperament decat cainii, iar pentru ele este foarte stresant sa fie mutate din locul lor ambiant. Asa ca cel mai bine pentru ele este sa ramana unde au trait toata viata, unde sunt obisnuite", explica Florin Chindea, citat de Digi 24.

Turismul ramane sustinut tot de vacantele romanilor. Tot mai multi turisti straini au ales sa viziteze Romania in acest an, insa turismul autohton este sustinut in cea mai buna masura tot de vacantele romanilor, care au preferat sa ramana in tara din cauza crizelor geo-politice din tarile preferate ca destinatie pana acum. Anul 2016 este considerat de toti reprezentantii industriei de ospitalitate si ai autoritatilor din domeniu ca fiind cel mai bun din ultimii ani pentru litoralul romanesc, numarul de turisti majorandu-se cu 12%-15%, in timp ce sosirile din structurile de primire turistica au crescut cu aproape 11% in primele zece luni din acest an. Piata a fost "zdruncinata" pe la mijlocul anului de insolventa unor agentii de turism, analistii estimand ca circa 70% din firmele din domeniu au un grad mare de indatorare. Pe litoralul romanesc au fost, in 2016, cu 11% mai multi turisti romani si cu 10% mai multi turisti straini comparativ cu sezonul estival 2015, dar numarul strainilor care s-au bucurat de ospitalitatea litoralului romanesc nu a depasit cu mult cifra de 50.000 de turisti, in structuri clasificate, anunta Adevarul Financiar.

Vrei un LaFerrari si nu ai bani pentru el? Un mic constructor auto american are solutia. Chiar daca ai impresia ca in poze vezi un LaFerrari este bine de stiut ca nu e asa. Si acest supercar nu este nici copiat dupa LaFerrari, desi, din nou, asa pare. O companie americana lucreaza la acest supercar inca din anul 2012, cand Ferrari nu prezentase inca hyperarul lor. Din lipsa de fonduri, americanii nu au putut lansa modelul lor mai devreme, astfel incat, in acest moment, pare ca acesta a fost copiat la nivel de design. Dar ER W70, pentru ca acesta este numele sau, nu este doar o copie ieftina, ci un supercar ce costa 250.000 de dolari, planul fiind de a construi doar 70 de unitati. Pretul este justificat de performante - propulsia este asigurata de un motor V8, de provenienta GM, de 7,0 litri, care produce 626 CP. Tractiunea este asigurata de puntea spate, iar cutia de viteze are 6 trepte si este transaxel, scrie Auto Bild.