Compania Tata Motors a ţinut ascuns noul automobil, dar interviurile cu furnizorii şi cu alţii implicaţi în fabricarea lui dezvăluie o serie de secrete despre reducerea costurilor tehnologice. Partea bună e că va fi o maşină vândută cu echivalentul a 2.500 de dolari, aproximativ preţul unui DVD opţional la un Lexus LX 470 sport, scrie New York Times citat de Rador.

Partea proastă e că e o maşină ce va încălca probabil standardele de sigurfanţă şi de emisii de carbon, impuse în traficul Occidentului şi poate şi în India, peste câţiva ani, când ţara va impune standarde de mediu mai stricte.

Unii dintre puţinii care au văzut maşina o descriu ca fiind mică, şarmantă, cu patru uşi, cu un bord mic şi spate mare, pentru a reduce forţa vântului şi a permite un motor mai ieftin. "E o maşină frumoasă - nostimă", a spus A. K. Chaturvedi, vicepreşedinte la Lumax Industries, furnizor din Delhi care a dezvoltat luminile de poziţie şi pe cele interioare ale maşinii.

Inginerii de la Tata au fost cei care au redus costurile. Proiectând noul automobil al companiei Tata, la circa jumătate din preţul celor mai ieftine autoturisme indiene existente, filosofia lor a fost: Chiar avem nevoie de asta?

Modelul care apare joi nu are radio, nici geamuri acţionate electric, nici aer condiţionat, şi numai un ştergător de parbriz în loc de două, potrivit furnizorilor şi propriilor declaraţii făcute de Tata. Maşina nu ate tahometru şi foloseşte un vitezometru analog, nu unul digital, spune Taneja, care a fost până de curând preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Piede Auto din India.

In replica aliaţa franco-japoneză Renault-Nissan şi compania mixtă indiano-japoneză Maruti Suzuki încearcă să găsească soluţii pentru producerea unor maşini ultra-ieftine pentru India. Iar producătorii occidentali caută locurile în care etosul obsesiei costurilor din lumea în curs de dezvoltare le poate fi de folos pentru maşinile ieftine. Cel mai recent exemplu, Ford urma să anunţe marţi că îşi va stabili în India producţia de maşini low-cost.