Cel mai prost moment pentru cresterea accizelor. Carburantii s-au scumpit si se vor scumpi si mai mult din cauza uraganului din America. Cresterea preturilor la carburanti in Romania, inevitabila din cauza cresterii accizelor decisa de Guvern, va fi accentuata de cresterea cotatiilor internationale la produse petroliere, generata de uraganul Harvey. Deja carburantii sunt mai scumpi, de azi, cu cinci bani pe litru. OMV Petrom, cea mai mare companie petroliera din Romania si liderul pietei de distributie a carburantilor, a scumpit azi cu 5 bani pe litru benzina si motorina vanduta in statiile sale. Decizia, care poate fi doar inceputul unei serii de cresteri de preturi, este generata de cresterea cotatiilor internationale la benzina si motorina, ca efect al uraganului Harvey, care a lovit Statele Unite. Uraganul, cel mai puternic din Texas din ultimii 50 de ani, a facut ca un sfert din capacitatea de rafinare a Statelor Unite sa fie indisponibila. Ca atare, potrivit unei relatari de ieri a agentiei Reuters, pretul benzinei a crescut cu 10% in doar o zi, iar pretul petrolului a crescut cu aproape 3%. In Statele Unite, benzina a ajuns sa coste peste doi dolari galonul, un maximum al ultimilor doi ani. In aceste conditii, pentru a sustine cererea, spre continentul american merge o cantitate tot mai mare de carburanti produsi in rafinariile europene, ceea ce, evident, pune presiune si pe preturile de pe Batranul Continent si pe cele din zona noastra, relateaza Economica.net.

Business reportFoto: Colaj foto

O noua lovitura pentru banci. Ar putea fi afectati datornicii. Guvernul loveste bancile pe toate caile posibile. O noua modificare a Codului fiscal restrange deducerile de care se bucurau acestea la vanzarea creditelor cu restante. Facilitatea a fost aratata cu degetul ca fiind o metoda de export de profit, dar pe de alta parte limitarea ei ii poate afecta pe consumatori. Daca trebuie sa plateasca la stat mai multi bani, bancile ar putea decide sa-i execute pe datornici direct. Si cei care isi platesc ratele la timp ar putea avea de pierdut fiindca in final costurile suplimentare ale bancii sunt transferate in costurile creditarii. Daca pana acum bancile isi puteau deduce integral pierderea de pe urma vanzarii creditelor restante din impozitul pe profit, acum regimul fiscal devine mai dur. Doar 30% din valoarea imprumuturilor vandute va mai putea fi dedusa. Iar pe cealalta bucata de 70% din creanta se va plati impozit de 16%. Pentru banca impactul financiar este urias. Calculele profit.ro arata ca ar trebui sa-i plateasca statului mai multi bani decat ar incasa daca vinde creditele la un pret mai mic de 11,2 procente din valoarea nominala. Foarte multe imprumuturi insa sunt vandute recuperatorilor la preturi sub acest nivel. Oficialii BNR aratau ca bancile comerciale din Romania recupereaza doar 9% din soldul imprumuturilor pentru corporatii si 12% in medie la cele pentru populatie si IMM-uri. In cazul creditelor de o calitate slaba in schimb, cele cu sanse mici de a mai scoate ceva de la debitor, banca poate primi si numai 5% din banii pe care i-a imprumutat, relateaza Digi 24.

Scenarii de cosmar pentru pensiile private. Cat va incasa un roman la pensie daca va scadea contributia la Pilonul II. Intentia Guvernului de a reduce contributiile virate de romani la fondul pensiilor private va aduce un dezastru pentru tinerii din prezent: ei vor incasa, atunci cand vor iesi la pensie, de pana la trei ori mai putini bani de la Pilonul II decat era prognozat. Guvernul a anuntat ca ia in calcul mai multe variante de modificare a Pilonului II, al pensiilor private. Una dintre ele presupune micsorarea contributiei pe care romanii participanti o vireaza la Pilonul II, in prezent de 5,1%, fie la 1%, fie la 2,5%. Asta desi, la momentul reformei sistemului de pensii, statul se angajase sa creasca aceasta cota pana la 6%, insa masura a fost amanata inca de anul trecut. Cea de-a doua varianta vizeaza eliminarea sau modificarea comisionului pe care il incaseaza administratorii, de 2,5% din contributiile platite de participanti, ministrul de Finante Ionut Misa acuzand ca fondurile de pensii incaseaza comisioane de sute de milioane de lei, in loc ca acesti bani sa mearga catre pensiile romanilor. Un roman care incaseaza in prezent salariul mediu brut pe economie (circa 3.200 lei, in medie pe primele sase luni ale anului 2017), si va contribui la Pilonul II timp de 40 de ani (din 2008 pana in 2047), va avea o pensie lunara, daca va fi pensionar timp de inca 20 de ani, de 1.090 de lei. Asta in conditia in care, de la anul, Guvernul mareste contributia la cota stabilita la inceputul reformei sistemului de pensii, adica 6%, dar si in conditiile unui randament constant al Pilonului II de 4% si ale unei cresteri anuale a salariilor de 3%. Pe timpul celor 40 de ani el va acumula, in contul sau de pensie privata, o suma totala de 261.670 lei. Daca Guvernul si-ar fi pastrat angajamentul de crestere a cotei la 6% incepand cu anul 2016, romanul mediu ar fi castigat 1.117 lei pe luna, la pensie. Adica ar fi strans, in propriul cont, in cei 40 de ani, o suma de 267.993 lei, noteaza Adevarul.

Ce se va intampla cu economia dupa cresterea peste asteptari din prima jumatate a anului. PIB-ul a crescut peste asteptari, dar inainte de a desface sampania mai trebuie gasit un raspuns la intrebarea "Si cum va creste el cand nu vor mai fi bani in plus de impartit?" Datele semnal legate de evolutia economiei in prima jumatate a anului au surprins, pentru prima data in mult timp, in sensul pozitiv. Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 5,8% in semestrul intai, mult peste prognozele din piata si intr-un ritm mai accelerat chiar si decat cel anticipat de Comisia Nationala de Prognoza (CNP), institutie care a avut de departe cea mai optimista proiectie. Vestile bune se opresc insa aici. "Pe total an, intr-adevar cred ca va fi o diferenta fata de ceea ce a prognozat toata lumea. Nici eu nu credeam ca va trece de 5%", spune analistul Aurelian Dochia. In opinia sa, impactul exploziei consumului a fost subestimat, in parte deoarece o serie de masuri care au continuat sa-l alimenteze nu au fost luate in calcul la prognozele initiale, acestea fiind implementate dupa alegerile din iarna. Chiar si asa, cresterea poate specᅡtaculoasa a PIB-ului nu este o "dovada ca miracolele se intampla si tin la nesfarsit", spune Dochia. Pe viitor nu se vor mai produce modificari atat de insemnate de venituri si reduceri atat de drastice de taxe care sa alimenteze avansul acceleᅡrat al PIB-ului. Ce se intampla acum cu economia este opusul expresiei "am ajuns la fundul prapastiei, asa ca pot merge doar in sus de aici". In lipsa unor stimuli de amploarea celor din ultmii ani, cresterea economica va fi una modesta. "Ne mentinem prognoza. Varful de crestere va fi atins in acest an, urmand ca ritmul sa incetineasca gradual. Politica fiscala va trebui sa devina mai stransa de acum, in special avand in vedere ca Executivul si-ar putea rata tinta de deficit bugetar de 3% din PIB, riscand sa intre in proceᅡdura de deficit excesiv", explica Felix Winnekens, associate director la agentia de rating S&P, institutie care si-a revizuit recent la 4,7% prognoza pentru acest an, potrivit New Money.

Unul dintre cele mai mari combinate metalurgice dispare din Romania. Din cauza utilitatilor scumpe, va fi mutat in Turcia. Combinatul siderurgic din Otelu Rosu, judetul Caras-Severin, ar urma sa fie vandut de catre firma Mechel unei companii turcesti, cu 19 milioane de euro, iar intreaga activitate a otelariei va fi mutata in Turcia. Anuntul a fost facut de primarul orasului Otelu Rosu, Luca Malaiescu. Luca Malaiescu a declarat, ieri, ca a fost informat, in urma cu cateva zile, de catre reprezentantii firmei Mechel, ca otelaria va fi vanduta unei companii turcesti. "Combinatul nu a fost vandut inca, dar sunt discutii foarte avansate pe tema aceasta. Va fi vandut unei companii turcesti. Am avut o intalnire cu reprezentantii Mechel, care au considerat ca este benefic sa-mi aduca la cunostinta faptul ca deja sunt in discutii foarte avansate cu o societate din Turcia. Compania Mechel are datorii la bugetul de stat de 20 de milioane de euro si ei primesc 19 milioane pentru vanzarea combinatului, mai pun ei un milion de euro si se achita de datorii. Mechel are pus sechestru pe tot ce are in Romania, din cauza datoriilor", a declarat Luca Malaiescu. Pana la difuzarea acestei stiri, reprezentantii companiei nu au putut fi contactati. Potrivit primarului din Otelu Rosu, otelaria va fi mutata cu totul in Turcia, pentru ca societatea care urmeaza sa cumpere combinatul a ajuns la concluzia ca gazul metan si curentul sunt mai scumpe in Romania, anunta Capital.

UE introduce teste noi pentru stabilirea emisiilor autovehiculelor. Noile modele de autovehicule vor trebui sa treaca, incepand de la 1 septembrie 2017, o serie de teste noi si mai fiabile privind emisiile generate in conditii reale de condus inainte sa poata circula pe drumurile europene, a anuntat vineri Comisia Europeana. Noul proces, cunoscut sub denumirea de emisii generate in conditii reale de condus (Real Driving Emissions, RDE), este destinat sa reduca decalajul intre testele in conditii reale si cele de laborator. Pana acum doar testele de laborator au fost utilizate ca indicator de referinta pentru evaluare emisiilor poluante ale vehiculelor, iar constructorii auto utilizau o gama larga de tactici, precum deschiderea ferestrelor si a usilor, pentru a produce rezultate mai bune decat in conditii real de drum, scrie Auto Bild.