Protectia marcii in Romania

Marcile reprezinta cuvinte sau simboluri susceptibile de reprezentare grafica, menite sa diferentieze produsele si serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane. Desi inregistrarea sa nu este obligatorie, marca poate fi cheia unei afaceri de succes. Spre a se obtine protectia unei marci in Romania, un solicitant poate sa o inregistreze la nivel national, la nivelul Uniunii Europene („UE”) sau la nivel international.

In Romania, dreptul asupra unei marci este dobandit si protejat in baza prevederilor Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice („Legea 84”). Dincolo de dispozitiile privitoare la conditiile de inregistrare si de obtinere a protectiei unei marci, Legea 84 contine si prevederi referitoare la inregistrarea internationala a marcilor. In conformitate cu dispozitiile Legii 84, in conditiile in care o persoana doreste sa inregistreze o marca numai la nivel national, aceasta obtine protectie pentru marca sa doar in Romania. Anterior lunii ianuarie a anului 2007, era imposibil pentru cetatenii romani si pentru persoanele juridice de nationalitate romana sa inregistreze o marca la nivel european apeland la o singura procedura, deoarece Romania nu devenise inca stat membru al UE. Toate acestea s-au schimbat odata ce statul roman a devenit stat membru al UE.

Persoanele fizice sau persoanele juridice pot sa isi inregistreze marcile in Romania la Oficiul de Stat Pentru Inventii si Marci („OSIM”). Pentru mai multe detalii privind procedura inregistrarii marcii, a se vedea articolul „Protectia proprietatii intelectuale in Romania” din martie 2007, din Sectiunea Arhiva-Romanian Digest a site-ului http://www.hr.ro/digest_archive.htm.

Pe actuala piata mondiala se considera, in mod evident, extrem de importanta obtinerea recunoasterii drepturilor asupra marcilor in alte state decat cel de nationalitate al comerciantului care doreste sa isi extinda piata de desfacere a produselor si serviciilor sale. Anterior anului 2007, comerciantii romani trebuiau sa indeplineasca mai multe conditii pentru a obtine protectie si pentru a-si inregistra o marca in mai multe state europene. Un asemenea solicitant era obligat sa isi inregistreze marca in fiecare stat in care dorea sa obtina protectie. De la data la care Romania a devenit stat membru UE, orice comerciant roman poate sa isi inregistreze marca la nivel comunitar. Aceasta presupune ca o marca detinuta de o persoana fizica sau juridica romana poate fi inregistrata la nivel comunitar, fara a mai fi necesara inregistrarea acesteia in fiecare stat membru al UE.

Drept consecinta a aderarii statului roman la UE, in general, toate marcile inregistrate anterior aderarii la nivel comunitar sunt recunoscute si protejate si pe teritoriul statului roman, insa marcile inregistrate anterior aderarii numai la nivel national, in Romania, nu sunt recunoscute si protejate pe teritoriul celorlalte state membre UE, daca nu nu au fost inregistrate in fiecare dintre aceste state sau la nivel european.

Protectia marcii la nivelul UE

Pentru a inregistra o marca la nivel UE, solicitantul trebuie sa depuna cererea in acest sens la Oficiul privind Armonizarea Pietei Interne (OHIM) - Marci, Desene si Modele Industriale, avand sediul in Alicante, Spania. Procedura inregistrarii marcii la nivel comunitar european este prevazuta in Directiva nr.89/104 a Consiliului UE din 21 decembrie 1988 cu privire la armonizarea legislatiilor statelor membre in domeniul marcilor si in Regulamentul nr.40/94 al Consiliului, din 20 decembrie 1993, asupra marcii comunitare. In timp ce Directiva prevede doar masuri de baza privitoare la buna functionare a pietei interne nerealizand o reala armonizare a legislatiilor statelor membre UE in domeniul protectiei marcilor, Regulamentul reprezinta instrumentul legislativ cu directa aplicabilitate in toate statele membre ale Uninii Europene.

Marca comunitara reprezinta un sistem independent de protectie in UE, nefiind un substitut pentru protectia marcii la nivel national. In cadrul procedurii europene unice si unitare a inregistrarii marcii pot aparea diverse obstacole, precum imposibilitatea utilizarii marcii comunitare in unele state membre ale UE. In cazul in care o marca nationala a fost inregistrata intr-un stat anterior aderarii acestuia la UE, poate aparea coexistenta unei marci comunitare cu o marca identica sau similara la nivel national.

De asemenea, cand exista doua marci similare sau identice, una la nivel national si cealalta la nivel comunitar european, un comerciant poate fi autorizat sa utilizeze acea marca pe tot cuprinsul UE, cu exceptia statului in care marca fusese inregistrata ca marca nationala, sau poate obtine in instanta anularea marcii nationle. Un astfel de conflict poate fi rezolvat apeland la principiul vechimii marcii. Acest principiu presupune, pe de o parte, ca, in cazul in care marca comunitara este cea mai veche, atunci marca nationala va fi anulata si marca comunitara va fi utilizata si pe teritoriul unde fusese inregistrata marca nationala, ca si pe intreg spatiul UE. Pe de alta parte, daca marca nationala este mai veche, proprietarul poate continua sa o utilizeze in statul respectiv, iar marca comunitara nu va putea fi folosita pe teritoriul unde marca este protejata de legea nationala. Aceata interdictie este valabila atata timp cat proprietarul marcii nu si-a dat acordul ca altcineva sa utilizeze marca.

Marca comunitara confera drepturi prioritare raportat la toate marcile subsecvente si la orice alt conflict de drepturi asupra unei marci anterioare in toate statele membre UE. Aceasta permite proprietarilor unor marci comunitare nu numai sa isi protejeze drepturile exlusive asupra marcilor comunitare la nivelul UE, dar si sa prevaleze asupra unor drepturi nationale ulterioare.

Ca si in cazul marcii nationale, si marca comunitara poate fi transferata in diferite modalitati precum licentierea, cesiunea sau francizarea pentru intreaga piata comunitara. Optiunea pentru tranferul ori cesiunea marcii comunitare este esentiala pentru managementul unei companii. O marca comunitara poate fi transferata separat de orice alt transfer de bunuri ale companiei, pentru unele sau pentru toate produsele si serviciile pentru care a fost inregistrata. O marca comunitara poate fi, de asemenea, licentiata pentru toata UE sau pentru o parte a UE, licenta putand fi exclusiva sau non-exclusiva.

Dupa cum am mentionat mai sus, in cazul inregistrarii unei marci comunitare, solicitantul obtine protectie unitara in tot spatiul comunitar european. O asemenea inregistrare europeana produce aceleasi efecte in fiecare si in toate statele membre UE, iar orice operatiune de transfer avand ca obiect marca comunitara produce efecte in intregul spatiu UE.

Inregistrarea unei marci, atat la nivel european cat si la nivel national, confera proprietarului atat un drept exclusiv de a folosi marca pentru produse si/sau servicii pentru o perioada de 10 ani de la data depunerii cereri de inregistrare, cat si un drept de a le interzice tertilor de a utiliza acea marca sau de a o reproduce in mod fraudulos. La cererea proprietarului marcii, inregistrarea poate fi reinnoita la expirarea perioadei de protectie, pentru o alta perioada de 10 ani. Drepturile ce decurg din inregistrare sau din reinnoirea inregistrarii pot fi transferate in tot sau in parte cu titlu oneros sau gratuit. Incepand cu data depunerii cererii, proprietarul marcii este indreptatit sa interzica tertilor sa utilizeze sau sa reproduca marca in mod fraudulos.

Natura unitara a marcii comunitare, cuprinzand toate statele membre UE, inseamna o procedura si un management mult mai simplu, precum o singura cerere, o singura limba ceruta in desfasurarea procedurii de inregistrare, un singur centru administrativ si un singur dosar ce trebuie analizat. Este o procedura simplificata si solicitantii o pot desfasura atat in fata autritatilor nationale in domeniu, cat si direct la OHIM.

Numai dupa ce a obtinut inregistrarea unei marci, comerciantul dobandeste un drept de proprietate asupra ei. O simpla utilizare a unei marci nu confera unui comerciant nici un fel de protectie, iar cu cat o companie inregistreaza mai repede o marca comunitara, cu atat mai sigur ii va fi locul pe piata.

Protectia internationala a marcii

Dincolo de posibilitatea de a inregistra si de a obtine protectia unei marci la nivel national si/sau comunitar, un solicitant poate obtine protectia unei marci la nivel international in conformitate cu procedura prevazuta de Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale, avand sediul la Geneva, Elvetia. Acest mecanism procedural international se bazeaza pe Acordul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor din 1891 si pe Protocolul de la Madrid din 1989 („Sistemul de la Madrid”), fiind aplicabil unui numar mare de state de pe tot mapamondul, inclusiv statelor membre UE, Statelor Unite ale Americii, precum si altor state situate pe alte continente. Sistemul de la Madrid confera proprietarului unei marci posibilitatea de a obtine protectia unei marci in mai multe state prin simpla depunere a unei cereri de inregistrare a unei marci direct la autoritatea nationala sau regionala in domeniu. O marca internationala astfel inregistrata este echivalenta cu inregistrarea acelei marci in fiecare dintre statele desemnate de catre solicitant, producandu-si efectele in fiecare dintre aceste state. Daca autoritatea competenta in materie dintr-un stat anume nu a dat aviz de refuz pentru acordarea protectiei unei marci intr-un anumit termen, atunci acea marca este recunoscuta ca fiind inregistrata si protejata ca si cum procedura ar fi fost completa la nivelul statului respectiv. Sistemul de la Madrid, de asemenea, simplifica procedurile ulterioare privind marca, avand in vedere ca este posibila depunerea unei cereri de modificare sau de reinnoire a inregistrarii unei marci utilizand o singura procedura.

„Consecinte” ale protectiei marcilor

Odata ce un comerciant a obtinut protectia marcii sale, inregistrarea acesteia ii confera proprietarului un drept exclusiv asupra marcii in cauza, tertilor fiindu-le interzisa utilizarea acesteia. Proprietarul unei marci poate solicita instantelor competente sa interzica oricarei alte persoane care nu are consimtamantul acestuia sa utilizeze orice semn care corespunde, printre altele, uneia din situatiile prezentate in cele ce urmeaza:

- un semn identic cu o marca inregistrata si care se refera la produse si servicii identice cu cele pentru care este protejata marca;

- un semn, care din cauza identitatii sau similaritatii cu o marca inregistrata, poate crea confuzie in perceptia publicului, inclusiv asocierea intre acel semn si marca;

- un semn aplicat unor produse sau servicii identice sau similare cu produsele si serviciile pentru care a fost inregistrata o marca poate crea confuzie in perceptia publicului, inclusiv asocierea intre acel semn si marca.

Dupa o vreme, clientii incep sa asocieze calitatea unui produs sau a unui serviciu cu insasi marca inregistrata pentru acel produs sau serviciu, ceea ce inseamna ca acel comerciant se bucura de increderea publicului. Daca un anumit produs sau serviciu este asociat de catre public cu o marca anterior inregistrarii sale, un alt comerciant ar putea profita de acest aspect. Un comerciant care utilizeaza un semn similar sau identic cu o marca, dar care nu este inregistrat ca marca, nu va rata sansa de a obtine un drept asupra respectivului semn. Astfel, pentru a evita asemenea situatii, comerciantii trebuie sa isi inregistreze cat mai rapid si mai eficient marcile.

In conformitate cu Clasificarea Internationala a Produselor si Serviciilor in vederea inregistrarii marcilor („Clasificarea de la Nisa”), o marca poate fi inregistrata pentru una sau mai multe clase de produse sau servicii. De fapt, aceasta reprezinta o clasificare a produselor si serviciilor pentru care o marca poate fi inregistrata. In baza acestei clasificari, la nivel national exista o diferentiere in perceperea taxelor de inregistrare a marcilor. Cel care solicita inregistrarea unei marci trebuie sa cunoasca faptul ca aceasta clasificare este aplicabila atat la nivel national si comunitar, cat si la nivel international in toate cele 82 de state semnatare ale Clasificarii sus-mentionate.

Protectia unei marci comunitare va fi mentinuta in toate statele membre UE, chiar in conditiile in care acea marca este efectiv utilizata intr-un singur stat membru. Orice companie, chiar daca doreste sa utilizeze o marca intr-un singur stat membru UE sau in mai multe, isi va mentine dreptul dobandit asupra marcii respective pe tot teritoriul UE, nefiind decazut din acest drept pentru lipsa de folosinta in celelalte state membre. Inregistrarea unei marci pentru mai mult de un produs sau serviciu inseamna costuri de publicitate mai mici, odata ce o parte a produselor si serviciilor unui anumit comerciant au castigat increderea publicului larg. De asemenea, clientii pot incepe sa foloseasca servicii si produse ale aceluiasi comerciant fara a fi necesara o campanie publicitara puternica. Aceasta presupune si loialitatea clientilor pentru o anumita categorie de produse si servicii ale unei companii.

Concluzii

Strategia in domeniul marcilor este vitala pentru succesul unui comerciant atat pe piata interna, cat si pe piata internationala. Astazi este mai usor pentru un comerciant roman sa obtina atat protectia unei marci la nivel national, cat si protectia unei marci la nivel comunitar. Depinde de fiecare comerciant in parte ce decizie ia privitor la protejarea unei marci pe teritoriul unui singur stat, al mai multor state sau in intreg spatiul comunitar.

Marcile au devenit unele dintre cele mai importante si valoroase bunuri ale unei companii. Comerciantii trebuie sa inteleaga faptul ca, desi ei nu sunt obligati sa isi inregistreze marcile, abia dupa o asemenea inregistrare se vor putea bucura de protectie juridica asupra dreptului lor. Comerciantii sunt singurii care pot decide ce loc doresc sa ocupe pe piata, de ei depinzand daca doresc sa dezvolte o afacere la nivel national sau comunitar. Pentru un comerciant roman este mai eficient sa inregistreze o marca la nivelul UE, deoarece ii va fi mult mai usor sa castige clienti de pe intregul continent.

Articolul a fost tradus din versiunea originala în limba engleza si publicat cu aprobarea:

Rubin Meyer Doru & Trandafir

SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI / LAWYERS PROFESSIONAL CORPORATION

IN ASOCIERE CU / AFFILIATED WITH HERZFELD & RUBIN, P.C.

http://www.hr.ro