Transelectrica - o companie strategica cu rezervele confiscate de guvern: Lucrarile de mentenanta pentru intreaga retea, sub program in ultimii 3 ani. Cheltuielile cu lucrarile de mententanta din ultimii trei ani ale Transelectrica (TEL) au fost "la un nivel foarte scazut, sub program", potrivit Corinei Popescu, directorul general al operatorului magistralelor nationale de transport de electricitate. "Pot sa va confirm ca lucrarile de mententanta din ultimii trei ani pentru intreaga retea, nu numai pentru Bucuresti, au fost la un nivel foarte scazut, sub programul propus, dar nu pot sa va dau mai multe date decat cele din rapoartele companiei", a declarat Corina Popescu pentru cursdeguvernare.ro.

BusinessFoto: Colaj foto

Autostrada Ardeal - Moldova, blocata. DNA ancheteaza un contract pentru Targu Mures - Ditrau-surse. Proiectul autostrazii care urmeaza sa lege Ardealul de Moldova este blocat pana la solutionarea anchetei DNA cu privire la revizuirea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Targu Mures - Ditrau, au declarat pentru Economica.net surse apropiate situatiei. Astfel, constructia celei mai scumpe autostrazi din Romania nu va incepe prea curand. Solicitarea a venit in urma raportului Curtii de Conturi din noiembrie 2016 in care se constata "irosirea banului public" prin contractarea unui nou studiu pentru o autostrada, fara sa se tina cont ca mai fusese realizat un alt studiu de fezabilitate.

Iasiul, un viitor Cluj? Capitala Moldovei creste rapid. In primul rand, Iasiul a fost si ramane unul dintre cele mai mari centre universitare ale tarii, astfel incat o parte din cei care vin la facultate aici nu se mai intorc in localitatile de domiciliu. In al doilea rand, orasul si zonele limitrofe au reusit sa se contureze treptat ca un pol de dezvoltare intr-o regiune caracterizata mai degraba prin somaj, lipsa de investitii si depopulare. Ceea ce nu face decat sa creasca atractivitatea orasului de pe Bahlui, scrie Capital.

Cat de bine sta Romania la viteza 4G in clasamentul mondial. In timp ce Romania se plaseaza de cativa ani in top 10 cand vine vorba de disponibilitatea conexiunilor rapide de internet in confortul caminului, se pare ca operatorii de telefonie de la noi nu sunt la fel de eficienti in a ne oferi viteze similare in deplasare. In raportul ce poate fi analizat in detaliu aici, Romania se afla in prima jumatate a clasamentului, dar nu se apropie de viteza medie pe care o obtin internautii din Singapore, Coreea de Sud, Norvegia sau vecinii din Ungaria pe 4G, potrivit Playtech.

Pierderile TAROM cresc de 5 ori in 2 luni- proiect de rectificare bugetara propus de Ministerul Transporturilor. Compania nationala de transport aerian Tarom va inregistra in acest an pierderi in valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind rectificarea bugetul de venituri si cheltuieli, pus in dezbatare de actionarul majoritar, Ministerul Transporturilor, pe data de 1 noiembrie. Proiectul indica pierderi de cinci ori mai mari fata de bugetul aprobat in luna septembrie in Guvern, in care acestea erau estimate la 41,2 milioane lei in 2017., scrie cursdeguvernare.ro.

Teleormanul conduce detasat topul judetelor in care traiesc cei mai multi beneficiari de ajutor social. Mai putin de 219.000 de persoane au primit in luna septembrie ajutor social, in scadere sensibila fata de nivelul lunii august. In Teleorman avem de departe cea mai mare pondere a beneficiarilor de ajutor social, arata datele Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala, prelucrate de Economica.net. Liviu Dragnea, liderul PSD, care vreme de 12 ani a fost presedintele Consiliului Judetean Teleorman, a declarat recent ca trebuie schimbata legea, astfel incat oamenii care pot munci sa nu mai beneficieze de ajutoare sociale.